Anul trecut, secretarul Primăriei Bistrița a câștigat, în total, 40.498 de lei, salariul său lunar fiind de circa 3300 de lei. Declarațiile de avere arată că veniturile doamnei Gaftone scad de la un an la altul. În 2009, secretarul municipiului Bistrițaa avut un salariu lunar de 5000 de lei, veniturile totale fiind de 62556 de lei, iar în 2008 veniturile sale s-au cifrat la aproape 68.000 de lei și tot așa. În 2007, fostul primar al Bistriței, Vasile Moldovan, se plângea că veniturile secretarului municipiului, Floare Gaftone, erau mai mari din instituția pe care o conduce, inclusiv față de al său.
„Salariul de încadrare al secretarului nu este mai mare ca al meu, eu având 3.900 de lei, dar eu nu iau alte stimulente cum ia dânsa ca și funcționar public. Din câte știu are cel mai mare venit lunar din primărie”, a declarat la vremea aceea fostul primar PDL Vasile Moldovan.
Secretarul Primăriei Bistrița, Floare Gaftone, deține un teren agricol de 810 metzri pătrați pe Valea Ghinzii, două mii de metri pătrați de teren intravilan în orașul Vatra Dornei și 652 de metri pătrați pe strada Parcului din Bistrița, unde, de altfel, are și o casă de 170 de mp cumpărată în anul 2007 a cărei valoare de impozitare este de 360.000 de lei. La Vatra Dornei, Floare Gaftone deține o casă de vacanță. Familia Gaftone mai deține o mașină de fabricație germană, achiziționată în 2007, dar și rate de rambursat la bănci pentru credite în valoare de circa 150.000 de euro, ultima dată scadentă de rambursare fiind anul 2030.
Anul trecut, veniturile domniei sale au scăzut fiind chiar mai mici decât ale soțului dânsei, colonelul (r) Ioan Gaftone care a obținut, lunar, o pensie de 3700 de lei.
SIGUR,CA ESTE DE RAS,3000+3700=6700LEI LUNAR,CE ZICETI DE O FAMILIE CU UN VENIT DE 800 LEI LUNAR?HAIDETI SA NE RADEM PUTIN….SI PE URMA SA TRAGEM CONCLUZII…