Actualitate

Un medic de la Spitalul Bistriţa câştigă peste 8000 de euro lunar. Doctorii, acuzaţi de practici murdare

(VIDEO) Un medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa câştigă, după majorările salariale făcute de Guvern pentru  doctori, o sumă uriaşă pentru România, a dezvăluit deputatul USR Emanuel Ungureanu, informaţia fiind confirmată de managerul SJU, Gabriel Lazany. Mai precis, doctorul pleacă acasă cu 39.000 de lei, ceea ce înseamnă 8300 de euro lunar.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a făcut această afirmaţie într-o conferinţă de presă după ce vineri a vizitat Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi a aflat de la mai mulţi pacienţi că, deşi medicii câştigă aceşti bani de la stat, tot îi trimit la clinicile lor private.

„Îi apreciez pe medici pentru ceea ce fac pentru bolnavi, unii sunt foarte buni, însă este o practică generală în Spitalul Judeţean Bistriţa de direcţionare a pacienţilor de la stat la privat. De la Policlinică, până la ultimul medic, toţi au adoptat această practică toxică, absolut toţi, să trimită pacienţii de la stat la privat, ca să nu mai spun că e şi o practică murdară între anumite dispozitive şi medicii din acest spital. Dau doar un exemplu: sunt foarte mulţi pacienţi care au nevoie de cristalin şi se practică o afacere murdară şi o spun public şi avertizez şi parchetul să cerceteze ce spun eu aici: pacientul nu e informat că poate merge la Casa de asigurări şi să primească o decizie prin care o bună parte din plata unui cristalin, chiar şi mai scump, e decontată. Practic, pacientul merge la medic, medicul contactează firma, alege cel mai bun cristalin, uneori pentru interesele firmei şi nu ale pacientului, iar acesta din urmă nu e informat decât la mult timp după că ar fi putut deconta o sumă, lucru care nu se mai poate face pentru că, în lege spune că trebuie făcut cu 10 zile înainte. Le transmit medicilor din acest spital că ceea ce fac este o ruşine, iar mesajul pe care îl transmit e în contextul mesajului lui Raed Arafat care vorbea despre despărţirea între stat şi privat, lucru care nu se poate face pur şi simplu şi de mâine”, a spus Ungureanu.

Deputatul a explicat că medicii nu pot fi obligaţi să aleagă între stat şi privat fiindcă au o meserie liberală, iar legislaţia europeană interzice lucrul acesta.

„Pe mine mă interesează ca pacienţii din Bistriţa sau din orice colţ din ţară să aibă parte de serviciile cele mai bune, fie la privat, fie la stat, pentru că şi privatul are contract cu CAS. Dar nu e în regulă la spitalul să devină o gară, o zonă de tranzit. Vii la mine, îţi explic că nu te pot vedea decât la privat, că aici nu am aparatură. Asta a făcut profesorul Lucan în Cluj în stil mare, dar în stil la fel de perfid din punct de vedere moral îl fac şi medicii de aici. Până să se mărească salariile, şantajul doctorilor era perfid că ei au salarii mici. După mărirea salarială, medicii au spus că salariile nu sunt comparabile cu cele din Occident şi că hemoragia plecărilor nu se va întrerupe pentru că, oricum, nu le oferim condiţii. Aici în Bistriţa sunt condiţii, sunt şi salarii semnificative. Vă dau un ordin de mărime. Există un salariu al unui medic din Bistriţa de 39.000 de lei ceea ce înseamnă, la cursul de astăzi, 8300 de euro. Am luat vârful, dar salariile au crescut pentru medici semnificativ. De mâine, dacă vreun medic de aici direcţionează pacienţi către clinica lui privată în mod perfid şi ruşinos, o face fără pic de ruşine”, a spus Emanuel Ungureanu.

Deputatul a menţionat că medicul cu salariu de 39.000 de lei nu este legist.

Potrivit deputatului, în alte părţi medicii lucrează şi la stat şi la privat, dar s-au stabilit reguli în interiorul breslei. „În Cluj, am văzut-o pe doamna dr. Mureşan publicându-şi fluturaşii de salariu şi spunând că ea nu ia şpagă. Puteţi să-mi daţi un nume de medic din Bistriţa care a ieşit public să spună că el nu mai ia şpagă de când fluturaşul de salariu arată o dublare de venit? Din respect pentru pacienţi ar trebui să facă asta. Aceste lucruri nu pot fi făcute decât cu breasla la masă”, a adăugat el.

Pe de altă parte, Emanuel Ungureanu a semnalat că există multe inechităţi chiar în sistemul de sănătate unde doctori din judeţe precum Bistriţa-Năsăud unde spitalele sunt subordonate consiliilor judeţene sunt mai bine plătiţi decât cei din Cluj care lucrează în institute sau clinici subordonate Ministerului Sănătăţii şi cărora le trimit pacienţii.

Iată o transmisie live pe care acesta a făcut-o din Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa:

„În luna iunie voi face nişte dezbateri cu medicii din Cluj şi îi voi invita şi pe cei de aici. Soluţii legislative sunt, însă separarea statului de privat nu se poate face fără o analiză profundă şi fără să respecţi legislaţia europeană”, a spus Emanuel Ungureanu.

Contactat în legătură cu acest subiect, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, a confirmat că există un astfel de salariu.

„Informaţia nu i-am dat-o eu domnului deputat, dar e reală. Veniturile brute nenominale vor fi publicate pe site în cursul săptămânii viitoare, conform legii. Venitul de 39.000 de lei e cel mai mare. E un singur medic, dar mai sunt pe acolo pe lângă el, nu departe. Eu sunt în coada clasamentului. Doctorii toţi au salarii mai mari ca managerul”, a spus Gabriel Lazany.

În ce priveşte complicităţile între medici şi furnizorii de echipamente medicale, managerul SJU nu a dorit să comenteze. „La partea cu privatul, eu nu am nimic împotriva propunerii domnului secretar de stat Raed Arafat să se rupă activitatea publică de cea privată, însă nu am informaţii ca medicii din spital să trimită pacienţii la privat. Pacienţii nu m-au sesizat în acest sens. Dacă eu nu îi pot oferi acele servicii mi se pare normal să îl trimită la privat, dar câtă vreme acele servicii le pot oferi eu la public, nu mi se pare normal. Nu ştiu ce servicii nu le pot presta. Dacă lipseşte un aparat, am toată susţinerea CJ să rezolv această problemă, dar eu nu am primit sesizări de această natură. Mă dau peste cap să aibă la dispoziţie în spital tot ce le trebuie medicilor ca să nu aibă motive să trimită pacienţii în privat, dar probabil că există practica asta”, a spus Gabriel Lazany.

77 comentarii

  • Te pomenești că și Lazany ăsta are atât,că nu am auzit niciodată pe nimeni să ne spună?
    Trăiască tătucul Dragnea! Trăiască Psd-ul! Trăiască Raducu!
    Multă ..ie întreprinzătorilor!

    • Aurel, la ce film te uiti? Pana acuma ati tot zis ca normal ca pleaca medicii in vest ca au salarii „nasoale” in tara. Acum ca s-au marit, da de PSD, comentati ca nu e bine. Asta dupa ce avem unul dintre cele mai moderne spitale din tara. In curand o sa vedeti ca si medicii se vor ridica la nivelul asteptarilor, acum fiind platiti ca in VEST.

    • este absurd primeasca salariu mai mult de 4-5000 lei un doctor ce nu face operatii sau un rezident, la bistrita te pun in ghips cu picior fracturat defapt os*chist osos), asa era prin 2002 va spun din prorpie experinta,

      nu le sunt justificate salariile asa mari, nu merita mai mult de 4000 lei, plus ca au parafa si mai fac si de acolo inca un salariu din cateva fise parafate ;
      cat timp salariile celorlati sunt naspa, este absurd ca mediicii sa primeasca leafa europeana, cand te pun pe programare, toti aia peste 50 ani asteapta sa te faci bine, cu ceai de plante

      AHHHHHHH, te duci la un dispensar sa te panseze si tu platesti pansamentele si solutiile, PAI IN CE TARA TRAIM , VOI LE DATI BANI SA-SI BATA JOC DE NOI
      astia care am facut atatea pentru tara asta , noi va dam salariile ma, noi MAA. nu strabati din nas
      PS.
      SUNT CATIVA PROFESORI DOCTORI, oameni de toata bravura care stiu meserie, stiu sa te vindece, EI VA MAI SPALA DE PACATE (CLUJ, MS,B.) AIA ce mai invata pe alti sa devina oameni buni, doctori de oameni

      reforma asta salariala o mare risipa, salariul ce este cel mai mare cost la buget; deci statul ia 42% din salariul unui angajat in RO. si-l gestionaeza foarte iresponsabil din cate se vede

    • Aveți la adresa de mai jos salariile de la SJU Vaslui. Rar găsești cate un doctor cu venit pe martie 2018 sub 10 000 Ron net.

      vezi:
      http://www.sjuvaslui.ro/images/SALARII_NETE_MARTIE__2018.pdf

      MEDIC PRIMAR 9689 RON net
      MEDIC PRIMAR 15675
      MEDIC PRIMAR 14564
      MEDIC PRIMAR 14068
      MEDIC PRIMAR 16629
      MEDIC PRIMAR 12914
      MEDIC PRIMAR 15333
      MEDIC PRIMAR 10250
      MEDIC PRIMAR 15626
      MEDIC PRIMAR 9076
      MEDIC PRIMAR 14206
      MEDIC PRIMAR 13611
      MEDIC PRIMAR 9698
      MEDIC PRIMAR 10117
      MEDIC PRIMAR 9703
      MEDIC PRIMAR 10299
      MEDIC PRIMAR 10256
      MEDIC PRIMAR 14490
      MEDIC PRIMAR 13654
      MEDIC PRIMAR 14540
      MEDIC PRIMAR 18222
      MEDIC PRIMAR 9089
      MEDIC PRIMAR 14605
      MEDIC PRIMAR 19055
      MEDIC PRIMAR 19421
      MEDIC PRIMAR 15099
      MEDIC PRIMAR 12179
      MEDIC PRIMAR 17300
      MEDIC PRIMAR 17105

    • Salariile doctorilor romani sunt mai mari decat in Occident ca valoare absoluta.

      In Germani un medic castiga in medie 49 000 Euro pe an. Un apartament de 52 m2 in Munchen este 340 000 mii Euro.

      Un doctor in Romania are peste 2000 Euro net/luna (24 000 Euro/an) de la intii martie 2018 (putini castiga sub). Un apartament tot de 52 m2, la Bucuresti, este 60 000 Euro.

      Medicul german din Munchen isi ia apartament in 340 000 E/49 000 E/luna = 7 ani iar cel din Romania in 60 000 E / 24 000 E/an = 2 ani si jumatate.

      Mai sunt si chirii de platit plus bani pentru mancare, intretinere etc., deci medicul din Romania, realist vorbind, isi cumpara apartamentul in 3 ani si jumatate iar cel din Germania in vreo 9.

      Deci salariul real al doctorului roman este de vreo 2.5 ori mai mare ca al celui German!

    • @Simplex
      Asta inseamna ca e foarte bine si am putea atrage chiar si medici din Germania.

    • S-a gasit oportunitatea in care medicii au fost multumiti cu mariri de salarii si s-a actionat ! In ceea ce priveste grila de salarizare este clar ca e opera unui partid politic fomist fara pic de constiinta… Sa va vad la vot nu in commenturi !

    • Da,e un manager PSD..ca altfel nu ajungea acolo!Sluga unui chelner!Nu vorbeste despre comisioanele din licitatii (doar nu intereseaza pe nimeni,gloata voteaza ciuma rosie)!

  • Să se facă public toate salariile și nominal pentru ca sunt din banii contribuabililor. Exact ca la politicieni.
    Așa este corect

    • oare comentariul meu anterior de ce a fost sters?
      A picat testul? Nu trebuia sa apara asa ceva?

    • Ar trebui doctorii ca pe usa cabinetului (acolo unde este scris numele medicului, al asistentei si orele intre care sunt gasiti) sa fie obligati sa-si puna ultimul fluturas de salariu pentru a sti lumea cat castiga. Pun pariu ca numarul pacientilor se va reduce la sfert. Daca am un chist sebaceu pe spate de vreo doi ani si vad pe usa ca medicul dermatolog castiga 10 000 lei, mai bine las chistul acolo inca 5 ani decat sa fiu pacientul unui asemenea individ care in 3 ani isi cumpara apartament cu 2 camere la Bucuresti (60000 Euro) si ii mai si raman bani de trait in cele 36 luni. Unui absolvent de politehnica, de exemplu, ii sunt necesari peste 30 ani sa-si cumpere acelasi apartament.

    • Da,asa este corect!
      In plus,sa se faca publice si salariile autoritatilor publice locale (totusi,e anormal ca un chelner ridicat sa statutul de Presedinte de Consiliu Judetean sa castige atata cat castiga).Cat despre comparatia dintre Munchen si Bistrita…comparati un oras adevarat,cu traditie de mii de ani,cu un sat amarat!

    • Mai Alex,este o singura problema!Tiull asta (deputat am inteles),a fost brancardier la Lucan.Au furat amandoi impreuna,pana brancardierul a vrut sa castige ca si profesorul…de aici a inceput totul.Bucataria,pe care o prezinta,e facuta sub conducerea lui Buta.Blocul operator,la fel!Multi se „straduiesc” sa faca ordine in sistemul sanitar,din 89’incoace.Toti mananca pita comunista (Buta,Lazany si tu,draga Alex).
      Succes la inghitirea ……… PSD (de fapt comunist).
      Nu o sa iti mai raspund…nu intelegi de ca Diaspora nu voteaza la fel ca tine…pentru ca esti …..

    • @simplex…
      acum calculeaza cat costa viata unui neamt si cat costa a unui roman….
      sau calculeaza cati muncitori de la leoni lucreaza sa faca salariul unul medic in romania si cati nemti lucreaza sa faca salariul in germania!!!
      succes!
      PS…romanii sunt la coada europei si la bunastare…si speranta de viata si sunt cei mai bolnavi din europa….si la cap….dar si la….coada!!1

    • pentru comentatorulu numit: un simplu asigurat! atentie mare cand faceti astfel de acuzatii chair si sub semnatura aceasta enonima, ca dati in penibil!!! daca aveti vreo dovada si va considerati un asigurat onest atunci faceti plangere acolo unde trebuie. Daca nu aveti dovezi dar sunteti pus sa huliti, va doresc sa beneficiati de conditiile din spital si de serviciile medicale judetene, sa treceti cu bine si pe urma sa spuneti ce parere aveti cand sunteti tratat intr-un mod civilizat. Altfel sunteti doar un latrator!!!!

  • In policilinca Bistrita exista cu siguranta,am avut-o pe mama in aceasta situatie ,cu trimitere i s-a facut consult ,iar pentru eco a fost chemata la privat ,,facilitati pt. pensionari ”

  • Daca aveti toata aparatura necesara,atunci va informez ca in policlinica la endocrinologie,medicul de acolo ,dupa o mica consultatie programata,fireste,iti intinde cartea de vizita si te invita la cabinetului privat,pentru ecografie,pe motiv ca la policlinica nu e bun aparatul,asta pe langa faptul ca te pune sa faci analize pe bani.Am facut imprudenta sa le fac in aceeasi policlinica si mi-a raspuns ca asa mi-au si iesit! Adica dupa cati bani am dat! E corect? Platesc asigurari medicale de 28 de ani,nu merit un tratament si investigatii gratuite pentru tiroida?

    • Toata lumea stie ce se intampla cu racolarea de pacienti de la stat pentru privat! LUATI FRATILOR MASURI CA DACA CINEVA NU ARE BANI PENTRU PRIVAT MOARE CU ZILE!!

    • Doctorii sunt renumiti pentru ca aproape toti oamenii influenti au apelat cel putin 1 data la serviciile acestor doctori ! Nu are nimeni curaj sa se lege de ei pentru ca pana la urma tot ajung pe mana lor … sistem infect si securist

    • Perfect adevarat!Sant cadru medical de aproape 25 de ani in spitalul judetean ,cu afectiune tiroidiana cronica diagnosticata de 15 ani ,am fost consultata in policlinica la endo cu bilet de trimitere si chemata pt. eco la clinica privata (si nu sant singura!)DE CE?Si cadrele medicale platesc asigurari de sanatate , ca orice salariat .JENANT!

  • La fel am patit si eu cu dr. Filip, endocrinolog, am avut trimitere de la medicul de familie si cand am fost la policlinica, m- a chemat la privat sa ma consulte.

    • In cazul meu este vorba de dr.Ciovernache.Am refuzat invitatia la cabinetul privat si mi-a replicat ca o sa ma reexamineze cand o sa am 70 de lei pt a-mi face ecografia .

    • Este adevarat. Si eu am fost la d-na Filip Alina cu trimitere de la medicul de familie si in afara de a ma certa de ce nu am i-am dus fisele de la ultima cosultatie nu mi-a facut absolut nimic. Ce consultatie, despre ce vorbim , nu face decat sa iti spuna sa mergi la privat unde consulta ea si sa platesti 100 lei pentru ecografie. Si bineinteles ca neavand alta optiune am mers si am platit chiar daca sunt asigurata . Este o rusine ceea ce face!

    • Faptul ca ati plătit 100 de ron arată ca nu ati plătit consultația pe care v-am făcut- o in policlinica! ( doar investigația pe care nu am reușit sa o facem acolo)
      In policlinica am programate zilnic 28 de consultații. Aceasta este norma mea decontată de casa de asigurări de sănătate!
      Investigațiile suplimentare gen ecografii, sau puncții nu sunt contractate prin Casa de asigurări si nici nu se reduce numărul de consultatii de 28 prevazut in lege. In plus pe lângă cele 28 de consultații fac si ecografii suplimentar in limita timpului..tot peste norma mea vad si consulturile interclinice. Ma întreb cât poți face peste, si peste..??

    • Daca ati avut bilet de trimitere cu siguranța ati fost consultată si ați primit o scrisoare medicală, lucru care poate fi verificat pentru ca îmi rămâne si mie un exemplar. In ceea ce privește ecografia tiroidiană, aceasta poate sa necesite chiar si 15-20 de minute pentru a fii efectuată corect: măsurat fiecare nodul in parte, descris si examinat si comparat cu ecografia anterioară ( de asta va cer documentele anterioare).
      In condițiile in care timpul alocat pt anamneză si examen obiectiv este de 15 minute nu vad cand as mai avea timp sa fac si ecografia, sa vad si pacienții internați care vin peste programări!! Tocmai pentru ca nu îmi bat joc de oameni si nu va întind pe pat pt 2 secunde sa ca pun gel si sa va ung ca si cu Mir si sa aveți impresia ca sunteți bine, va spun tuturor ca ecografia trebuie repetata, nu e obligatoriu la mine! Niciodată nu am omis sa fac o ecografie, atunci cand a fost nevoie pentru ca pacientul sa aibă un diagnostic si un tratament trecut pe scrisoarea medicală!!

  • Așa tb sa procedăm. SA dam nume de medici. Policlinica este si ea renovată și cu aparatura . Nu exista motiv sa te cheme in privat. Dar sunt si medici in policlinică care sunt foarte atenți cu pacienții.

    • Dar despre faptul ca nu respecta programul in policlinica ce părere aveti ?
      Au program de la 8 si ei vin la 11 iar bolnavii săracii așteaptă pe la ușile lor !
      Bătaie de joc !
      Cât de obraznic vorbesc cu pacienții , ce sa mai zici ?
      Unii nu înțelegi de ce S-au făcut doctori , parca urăsc oamenii….

    • Iertaţi-mă că intervin, dar de ce acceptaţi? Aveţi telefoane, înregistraţi, filmaţi, faceţi-le publice în ziare, pe Facebook, oriunde, puneţi capăt acestor nesimţiri. Să-şi deschidă clinici private şi să urle la toţi pacienţii lor de acolo, să vedem dacă mai merge cineva să le plătească vreo consultaţie, la stat să respecte programul şi să se poarte cu mănuşi la propriu şi la figurat cu orice asigurat. Dacă acceptaţi să fiţi trataţi aşa cum descrieţi, vă meritaţi soarta.

  • Cristiana…exista situatii si situatii…una ar fi ca esti bolnav,iti iei cateva zile libere si speri sa rezolvi problema,dar te confrunti cu nesimtirea lor,si sincer,singura mea reactie la ceea ce mi-a spus medicul a fost aceea de renunta sa merg mai departe cu investigatiile .Apoi gandeste-te ca sunt oameni batrani,care nu au putere de a reactiona,apoi sunt foarte multi oameni de la tara care sunt obisnuiti sa plece capul…etc.Omul spune ca face orice pentru sanatatea lui de aceea accepta situatiile de genul si medicii profita de asta.Nu toti oamenii bolnavi mai au putere sa inregistreze cu telefonul,sa filmeze sau macar sa intre in polemica cu medicul care ,desi sta pe un scaun cand te consulta ,ai senzatia ca te domina maxim si tu executi.Cand mi-a facut trimitere pentru analize,habar nu am avut ca nu le pot face in policlinica,adica gratis,am aflat abia dupa ce am <> problema, si a trebuit sa merg din nou la el,sa-mi faca alta trimitere etc….drumuri si drumuri….pana la urma te saturi si renunti

  • Puteti sa le dati si 50000 euro lunar, tot nu se vor dezvata de nemernicie !
    E ca la politicieni, fara moralitate salariul va fi intodeauna prea mic !
    Ce romani de rahat ! Ce legi de rahat ! Ce natie de rahat !Dormiti bine in rahat ?

  • In atentia domnului Lazany : un aparat care-i lipseste spitalului si policlinicii : cel pentru masurarea dioptriilor ! Si nimeni nu-l solicita ! Nici un oftalmolog nu spune ca ar avea nevoie de el in spital sau policlinica.Oare de ce ?(aparatul ar trebui sa fie in policlinica,nu e nevoie de internare pt.masurarea dioptriilor)

  • Consta in :
    – salariul de medic angajat la stat
    – salariul de medic angajat la spital/cabinet privat / libera practica
    – spaga de la prostalai
    -comisioane de la producatorii de medicamente constand in excursii, concedii,seminarii platite,conferinte decontate, sponsorizari,alte beneficii mascate, in functie de reteta prescrisa bolnavului si de reteaua din care face parte .

    • Merita?
      Vorbim de servicii medicale prestate pentru pacienti nu de activitate politica,civica si teologica anterioara.
      Ce ar justifica renumerarea doctorului Buta cu acest salariu?
      Cati pacienti a tratat anul trecut in raport cu media pe bransa??
      Din activitatea publica, se pare ca a fost tot timpul ocupat cu sindrofii, activitati pedagogice extra, scris de carti si teologice.
      Nu ar fi mai bine sa fie platiti doi doctori tineri specializati 4000 euro intr-un domeniu unde exista cerere?
      Imi pare ca 8000 de euro pe luna pot asigura functionarea unei clinici de medicina familiala la comune, cu tot cu salarii.

  • Nu merita doctorii sa aiba salar atat de mare. Este o simpla meserie. Si in alte meserii oamenii isi fac treaba si nu au asa salar. Aduc plus valoare si au niste salarii de 2 bani. Si ce daca sunt doctori??? Este o prostie ca se sufla atatia banii in curul lor.

    • Medicina nu e orice meserie,din punct de vedere a sacrificiului si a responsabilitatii.Daca ai 4 clase si faci minim pe economie,nu e normal ca dupa atata scoala sa ai cel putin dublu?Inteleg ca sunt si exemple negative in domeniul acesta dar puteti sa le raportati autoritatilor competete sau presei,nu sa aruncati cu mizerie ca anonimi.

    • @MIhai
      Vezi ca salariul unui medic CARE NU E CA ORICE MESERIE e facut din MUNCA …atentie….MUNCA CELOR CU 4 CLASE!!!!!!!
      care nu au avut sansa/norocul sa lucreze….LA STAT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • @Ioan Pastarnac-sa fii medic nu e vorba de sansa/noroc,e vocantie si mai ales multa munca.Cat despre faptul ca salariul tau pune alimente pe masa unui medic,asa pot spune ca petecul de asflat pe care stai tu acum e din impozitul meu asa ca ar trebui sa ma respecti.Daca te depaseste problema,te rog sa treci in clasa a 5-a,poate vei avea comentarii mai pertinente.

    • @Mihai
      Diferenta dintre mine si tine e mare …pentru ca TU PLATESTI IMPOZITE TOT DIN IMPOZITELE MELE care-ti fac salariul brut !!!!

    • Ioan Pastranac asa pot sa spun si eu ca si tu iti platesti impozitele din impozitele mele.Eu nu sunt medic dar nu pot sa nu observ depajele tale de logica,cred ca asta e diferenta la care te referi.

    • MIhai..daca esti privat si faci aduci plus valoare la „orice”…si nu te bazezi pe banii de la buget insemna ca ne platim impozitele fiecare din munca noastra….felicitari!!!

    • atitudinea ta de a separa oamenii in hoti bugetari si angajati la privat sau martiri nu iti face cinste-seara faina si mult spor!

    • Omul e muncitor la Leoni, o zice intr-un comentariu mai jos. Nu mai puneti la suflet toate aberatiile unor frustrati. Iti vine sa iti faci zeci de cruci cand citesti ce pot debita.

  • Problema nu este cat e salariul unui medic…..ci ceea ce face acel medic. Ar trebui interzis medicului care este platit de stat sa fie lasat sa-si deschida si in privat cabinet. Atunci nu ar avea cum sa-si trimita pacientii la cabinetul lui. Ori la stat ori la privat. Nu cumva munca renumerata la stat este de 8 ore, cand mai are timp si de privat? Fara teorii sustinute si gandite cu cap care sa fie puse in practica bine…… degeaba , tot noi suferim. Se duc banii aiurea pe tot felul de mariri nejustificate. Daca la Primarie un angajat are 10.000 de lei in comparatie cu ce face un medic(dar sa faca bine) -un medic ar trebui sa primeasca 100.000 lei.

  • Doamna Dr. Filip, 28 de consultatii pe zi, timp de 15 minute fiecare, inseamna 7 ore de munca pe zi, pentru care sunteti platita. Nu este usor. Timp de 2 ani am fost la consultatii cu bilet de trimitere din 6 in 6 luni, cum am fost chemata. O singura ecografie am, efecutata la cabinetul dumneavoastra particular, platita, desi aveam nodul tiroidian in crestere. De analize gratuite o singura data am beneficiat, cand v-am solicitat insistent bilet de trimitere. Scrisoare medicala am primit de fiecare data, cu aceleasi recomandari. Pacienti ca mine puteti consulta zilnic si peste 50, pentru ca dureaza doar pana completati scrisoarea medicala, in timp ce scrieti si cateva mesaje pe telefon. Nu o sa va mai suprasolicit!

  • Doamna de la Cluj nu ia spaga pentru ca nu opereaza nimic.Doar din aceasta cauza si-a postat fluturasul.iar medicii de la Bistrita trimit toate cazurile grave la Cluj, sau pe cei ce nu sunt in masura sa le dea spaga.Tot la Cluj.Cu toate ca au un spital modern calitatea umana e varza.Nu generalizez dar in mare parte.Un medic pe Umf la Cluj ia 2500 de lei + 4000 jumate de norma de la spital.Pacat de spitalul ala.

  • Gata , pornim la vanatoare de vrajitori/vrajitoare/medici… !

    Ce usor ne lasam prinsi in capcana dezbinerii ! Asta este si scopul clasei politice ! Sa invrajbeasca , sa dezbine !

  • Da sunt de acord sa aiba salarii mari dar sa aleagă. Stat sau privat. Spital sau policlinică. Unii le fac pe toate 3 deodată. Deci atunci nu isi justifica norma intreaga . Daca vor sa le faca pe toate atunci sa fie plătit 30% din salarii la spital si policlinică si 70%La privat ca acolo nu întârzie si nu se plânge că are prea mult de muncă.

    • Da,de acord,sunteti cel care puneti punctul pe I,singurul care nu cere capete taiate.
      Va spun de la inceput,sunt medic si nu iau spaga.
      In strainatate (la imperialistii nemernici),medicii din unele specialitati isi desfasoara activitatea in cabinete private (unde consulta pacientii),au contracte cu timp partial de munca cu spitalul ( unde trateaza pacientii-si iau banii proportional cu munca prestata-nu salariul intreg),nu iau plicuri de la pacienti-ca e anormal si penal (ar fi inchisi)!
      Deci,stat si privat,dar cu reglementari (cu sprijinul DNA,la noi)-se poate!
      In tara noastra,nu se poate,ca asa s-au gandit unii (cei care nu au habar de legislatia europeana)!
      Un electrician poate munci la stat,iar apoi sa munceasca la o firma privata,fara nici o problema.Medicina,este o profesie liberala,la fel ca si avocatura…asta scrie in statul CMR,deci nu poate fi schimbat.
      De ce,pentru inceput,populatia nu reclama cazurile de spaga si abuzurile?
      Nu am auzit pana acum in bistrita,reclamatii despre doctori care iau spaga,depuse la politie.Chiar s-a reglementat totul odata cu maririle de salarii,nu ati mai dat nimic,nimanui?
      Este o marlanie sa chemi pacientul de la stat in privat-dar cati dintre cei prezenti aici au reclamat acest lucru?Da,acum scriu,doua zile…
      Tot aceia,s-au gandit ca nu e nevoie de agricultura romaneasca-si au pus-o la pamant!
      De industria comunista,nu era nevoie,a fost mai bine sa o eradicam,sa luam marfa de inalta calitate (prin anii 90 din Turcia)-iar acum suntem o economie de consum…
      Sunt doctori care iau peste 8000 euro in spital(cum se spune in acest articol),dar majoritatea nu ajung la 2000 euro.
      Nu va intereseaza cine este acel doctor?Ce responsabilitati in plus are cel ce ia 8000 euro fata de cel cu 2000 euro?Eu cred ca trebuie sa fie mutat intr-un centru universitar…ca e prea bun (primeste salariul mai mare decat un profesor din EU)-cred ca meritati sa cunoasteti numele lui,in calitate de asigurati!Cereti acest lucru!
      Mafia PSD si-a atins scopul:compara un salariu brut pentru un medic primar dintr-o anumita specialitate (va recomand sa urmariti cu atentie declaratiile poliglotei Olguta Vasilescu) aflat inainte de pensie cu salariul mediu al unui medic specialist din UE.
      Care este salariul mediu al unui medic specialist din spital?
      Ceea ce se spune ste o minciuna grosolana-inghitita de romani!
      Se doreste separarea privatului de stat.Cine cere acest lucru,oare nu cei care iau spaga in spital?De ce nu o eradicati?
      Cititi legislatia europeana!Medicina,este o profesie liberala,nu poti interzice unui medic sa lucreze in mai multe locuri-dar poti reglementa acest lucru sub incidenta legii penale!De ce nu s-a facut acest lucru pana acum,in cei 29 ani de la revolutie?
      Nu mai dati bani doctorilor (este dreptul dumneavoastra de asigurarti de a fi tratati corespunzator- fara spaga)!Reclamati ceea ce credeti ca este anormal!Doar asa se poate face curatenie!Curatati tara de jeguri!
      Cat despre mine,daca nu se vor intampla toate acestea….am unde sa plec-si voi pleca!
      Va multumesc pentru comentariul pertinent!

    • @ un medic
      Nu cred ca poate fi comparat un electrician cu un medic…S avem pardon!In mana electricianului nu-ti pui la bataie viata….Medicii sunt o „casta” mai presus de ceilalti”liberali”.Va apreciez ce scrieti, si da, aveti unde pleca asa cum pleaca multi dintre cei carora li s-a „acrit” si „amarat” de 29 de ani incoace.La noi gandirea si legislatia e putreda .Dar si calitatea unor oameni. Si asta pt ca nu suntem civilizati. Ar trebui sa murim cu totii(cei fara o crestere buna si bun simt)si sa ne mai nastem odata ,adica acele”jeguri ” pe care le-ati denumit a fi curatate….,dar din pacate aceste jeguri sunt la putere si ne conduc.Sunt multi si greu de eradicat.

  • Este foarte ușor sa facem afirmații nefondate sub protecția anonimatului. Am intrat la facultate a 35-a pe facultate, am fost bursiera întreaga facultate. Mi- am luat examenul de rezidențiat pe locul 200 din 5000 de candidati la București, iar postul la Bistrița l- am ocupat in urma unui concurs național la Targu Mureș. Am urmat un curs de pregătire de 1 an si jumătate in Franța.
    Dovada profesionalismului meu este data de sutele de pacienți diagnosticați cu cancer tiroidian in acești 5 ani, zecile de copii sub tratament cu hormoni de creștere, de faptul ca pacienții sunt operați pe baza diagnosticelor puse de mine, atât in centrele universitare cât si in Bistrița. Pacienții diagnosticați cu probleme endocrinologice sunt îndrumați sa fie investigati in Bistrița.

  • Aceleași practici si la dna doctor Haragus, astepti trei -patru ore în fața ușii în policlinică dupa care te cheamă la cabinetul privat pentru o parafa si 300 de lei !!!! Rusinee Rusineee ! Nu le mai ajung banii, nu se uită ca sunt bătrâni care poate trăiesc dintr-o amărâtă de pensie de 700 de lei / luna si mai sunt si bolnavi ….Offf Offf

    • Cititoare
      Te apreciez pentru ceea ce scrii,dar de ce sa nu eradicam putregaiul?Nu pentru noi…pentru cei ce vin dupa noi!De ce sa nu incepem sa fim corecti?Poate nu se va intampla peste o saptamana,peste 1 luna,dar peste 5 ani poate vom constata ca e mai bine!Ce s-ar intampla,daca noi,toti cei cu aceste idei,am vota la fel?Te rog sa ma crezi,nu gandesc pentru mine,gandesc la ceea ce le las copiilor mei.Am colegi de facultate plecati in strainatate,am cunostinte care presteaza munca bruta in strainatate (pe care romanii din tara , in general nu dau doi bani,dar se bucura de banii pe care ii trimit in tara-ajuta la cresterea PIB).Nici unul dintre ei,nu ar mai veni in tara,pentru ca se afla in tari in care domneste legea,erxista reguli pe care le respecta,totul este (relativ) echitabil si se simt respectati (printre straini).Nu doresc sa ma compar nici cu un electrician,nici cu un avocat (care cu certitudine are venituri enorme) ca si nivel de salarizare,doresc doar sa fiu eu,cel pe care il doresc (sau poate ca nu) pacientii.Totusi,daca stau sa ma gandesc,mi se pare normal sa stiu (atat eu,cat si tu)cine ia in spital peste 8000 euro?Mi se pare o aberatie sa ii dai unuia 8000 euro,altuia sub 2000,dar pe cel cu 2000 sa nu il lasi sa munceasca (din timpul lui liber,in care nu mai sta cu familia),pentru a isi creste veniturile (care nu au cum sa ajunga la cei 8000 euro).Da,in cazul in care comite infractiunii,trebuie reclamat!
      Cred ca pacientii au dreptul de a alege (este dreptul lor fundamental).
      Daca vin la mine la cabinet (pentru mine) si necesita internare in spital,mi se pare normal sa ii internez acolo (fara nici o spaga).
      Pot sa mearga la altii si totusi vin la mine!Cati dintre medicii din spital nu mai iau spaga dupa marirea salariului?Ce este important de stiut,o lege a managementului,spune ca cea mai importanta resursa a unei companii (putem spune a spitalului) este resursa umana.Spitalul a investit in aparatura (este foarte bine,este laudabil),dar din pacate,dezvoltarea resurselor umane (a celor care au venit in ultimii ani in Bistrita) va avea loc in c.ca 15-20 ani (atunci cand cei nou-veniti ajung la maturitate).Deci,ce se doreste?
      Haideti,sa nu ne mai lasam umiliti,nici eu ,ca medic,nici dumneavoastra,ca pacient!
      Incepeti prin a nu mai da spaga medicilor!Reclamati la politie,daca vi se cere ceva,sau daca sunteti chemati de la stat in privat si nu beneficiati de ceea ce metitati!Participati la vot si puneti stampila pe cei care credeti ca merita (chiar daca eu voi considera ca poate ati gresit,o sa va resspect decizia-asta va doriti)!A nu participa la vot,inseamna o legitimare a minoritarilor (ca in momentul de fata)!Vreau sa fiu mandru da natia mea in anul centenarului (2018 ,nu 20,18 cum spune secretara de liceu careia i s-a delegat functia de prim-ministru).
      Va stimez ca om si ca medic!

    • Draga Alex,
      inteleg ce vrei sa spui,dar eu nu practic acest tip de medicina!
      Cred ca la ultima postare ai ajuns la solutia corecta…Incearca sa nu mai fii atat de radical .S-ar putea sa iti dai seama ca intr-un spital de stat,tocmai cei care cer separarea de privat sunt cei care iau spaga mai mare!
      De acord,vreti sa separati privatul de stat?Bine,dar cei care raman la stat sa nu ia spaga (eu nu o sa raman la stat)!Esti de acord cu faptul ca s-au marit salariile,dar inca se ia spaga in spitale?Eu nu sunt de acord.Am inteles ca ai avut experiente negative.Ai reclamat ceva?Daca nu,inseamna ca esti de acord cu sistemul!Eu imi doresc cu adevarat sa stiu cine castiga la stat peste 8000 euro (te asigur,ca stat+privat<8000 euro).
      Stii cumva,cu ce se ocupa domnul deputat cand era la Lucan?Din pacate,uita sa spuna ca lua spaga,ca era parte a sistemului,dar era nemultumit de cat castiga!Da,acum ne da lectii!
      Daca voi fi nevoit sa aleg,voi alege:o tara civilizata!

    • @ UN MEDIC
      Sunt de acord cu ce spuneti….si asa ar fi normal sa gandim, noi, oamenii. Dar din pacate societatea de azi nu mai are ca fundament valorile in care multi dintre noi credem:cinstea, corectitudinea,dedicarea, respectul-acesta din urma lipsind in cea mai mare masura. Uitati-va cine a ajuns sa conduca aceasta tara….!!!???
      Si din pacate numarul celor care inca mai cred in valorile insuflate de parintii si bunicii nostri este in scadere. E dureros, cumplit de dureros ca se intampla lucrul acesta, dar ce sa mai zici cand vezi ca profesorii la scoala nu predau ce trebuie la ora-premeditat, ca sa ia copilul ore in particular(nu generalizez , dar sunt in crestere-si spun asta pt ca stiu multe cazuri de „decadere” morala in acest domeniu),medici care s-au „aliniat” celor cu practici mai putin „ortodoxe” ( iarasi nu generalizez, dar au fost multi care nu primeau plicuri- dar s-au aliniat vremurilor prin care trecem),…..si exemplele ar putea continua si in cazul avocatilor si …in multe alte cazuri .Societatea este bolnava. -si la propriu si la figurat.Nici pana in anul 20,50 nu se va face bine.
      E dureros sa vezi (si daca mai ramaneti aici si veti avea copii la scoala-la cea mai buna din oras) ca vine copilul acasa si iti spune ce note mari au cei care copiaza si merg la ore la „proful” respectiv si el (pt ca noi ca si parinti i-am insuflat respect si corectitudine) cu toate ca stie mai mult ia note …nu pt merit. Si aici exemplele ar putea continua….Ma doare sa va spun ( ca mama) ca i-am incurajat – si o voi face in continuare -sa plece acolo unde ei vor dori si unde vor fi respectati, tratati corect ca oameni si ca pacienti ,si unde cu valorile cu care i-am crescut si educat sa poata sa se dezvolte asa cum merita.Sunt mult mai multe de zis(scris) dar mai trebuie sa si muncim 🙂
      Va doresc multa putere ,sanatate si numai bine.Pentru ca meritati.

    • Si ca sa eradicam putregaiul …..trebuie mai intai sa ne civilizam noi…TOTI cei care dorim sa se schimbe ceva in bine. Dar intrebarea este : cati dintre noi vrem sa se intampla asta ( pt ca …e o intrebare !!!??? ), multi complacandu-se in situatia de acum. Si din pacate ce e mai greu…civilizarea. Nu o gasesti pe strada, nici in biblioteci, nici in spitale ….ba mai mult nu se preda in scoli !!!

    • De murit nu cred ca moare de ciuda, dar de imbolnavit sigur se imbolnaveste si o sa ajunga la un medic pe care il uraste numai pentru faptul ca castiga bine. #Rezistentii astia sunt mai rai decat comunistii si vor ca salariile sa fie numai in functie de cat poti cara cu carca.

    • Dacă aud asta de la unul care îşi spune”credincios” îmi este milă de el săracul e slab cu duhul tocmai şi-a ratat intrarea în rai.
      Păcat pentru dvoastră suflețelul rătăcit dorind răul altora , veți sfârşi în flăcările veşnice ale iadului.
      De la AlanDala înțeleg remarca.
      E plătit să facă asta şi o face cum ştie, ocolit.
      No, spre liniştea dvoastră nu mor caii când vor câinii .
      O duc mai bine ca ieri şi oricum întrebarea mea rămâne de actualitate şi deocamdată fără răspuns.
      -Ce justifică un salariu de 8000 de euro în condițiile în care profesional consulți mai puțini pacienți şi specialitatea mai puțin exigentă ca şi colegii mai tineri?
      Haideți argumentați , poate îmi schimb opinia.

  • @Alina Filip, dincolo de studii și stagii de practica in Franța va recomanda pacienții dvs. Întâmplarea face ca mulți dintre cei care au postat comentarii sa va invoce ca exemplu negativ in contextul in care nu erați dvs. subiectul direct al acestui articol. Îmi doresc sa trăiesc ziua in care sa nu mai aveți drept de practica in privat! Am văzut ca ați spus ca o ecografie tiroidiană corecta durează aprox. 15 minute…tocmai am constatat ca atât eu cât și mama mea am avut parte de o ecografie de max. 1 minut (asta in contextul in care mama are hipotiroidism) iar in cabinetul dvs. nu cred ca am stat 15 minute cu tot cu prescrierea rețetei. Ma deranjează atitudinea dvs. și va promit ca de fiecare data când voi mai ajunge la o consultație voi „taxa” pe fata fiecare abatere. Sunteti plătită din banii noștri, a fraierilor pe care ii tratati cu indiferenta! Dacă veți contesta acest lucru sunt dispusă sa-mi postez fluturașul de salariu, diferența este ca eu lucrez la privat și sunt remunerata in funcție de performanța…iar asta o spun și o repet de câte ori am ocazia pentru cei care lucreaza la stat și au senzația ca totul li se cuvine!

    • Salariul meu înainte de mărire era de 3000 RON pentru o norma întreaga ( 28 de pacienți zilnic). Suplimentar, trebuia sa facem si ecografii si consulturi interclinice ( fără sa fim plătiți) si fără timp suplimentar. Trebuie sa înțelegem ca orice lucru necesita timp si de asta ajungem sa facem lucruri pentru care avem 2 minute. Suntem plătiți sa lucram mult, nu de calitate!!!
      Salariul meu acum după mărire este de 7000 RON ( nici pe departe 4000 de euro) Faptul ca lucrăm la stat nu înseamnă ca in fiecare zi trebuie sa vina cel puțin 2-3 persoane care sa se certe cu noi si “ sa ne dumnezeiască”, alții care nu își iau tratamentul, nu vin la controale si ne explica dânșii noua cum sta treaba cu medicina, sau unii care deși nu au programare dar au avut drum la oras, trebuie sa rezolve si la medic, prin cearta.
      Știrea aceasta s- a transformat intr- o știre despre mine, pentru ca dintre toți cei despre care s- a comentat, am fost singura care mi- am asumat sa răspund.

  • @FA
    Sa inteleg ca simplu muncitor la Leoni…ca daca diagnosticati un cancer inseamna ca sunteti DOCTOR?
    Insemna ca si eu sunt mecanic auto….tocmai nu mai merge masina si mi-am dat seama ca s-a stricat!!!! Cat merit….4000 euro si….spaga?

  • inchideti spitalul si policlinica!!!!!!!!!!!!!!!! ca oricum nu este bine!!!!! vad ca unii orice s-ar face nu este bine!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! ei care n-au facut nimic in viata lor!!!! comenteaza de isi rup degetele, cum ar trebui sa fie!!!! dar ei ce fac??? tac si inghit? de ce nu schimba ei ceva? de ce stau cu capul plecat? si accepta orice?? Sa hulim faptul ca spitalul si policlinica sunt la nivel superior fata de alte orase, sa hulim faptul ca s-au marit salariile?? pana la urma este vorba de factorul uman, daca un doctor este pus pe capatuiala si se stie acest lucru de ce mai este cautat???? ca sunt doctori care nu accepta nici o floare si le este jena daca le duci un buchet de flori! de ce mergeti la doctori care va jecmanesc? Noi trebuie sa schimbam acest fapt!!! cat timp le dam, ei iau! si hai sa fim seriosi, cati dintre cei care comenteaza nu au dat spaga sau nu au luat daca au primit!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • Discuția nu este despre a închide spitalul și policlinica, este de a ameliora calitatea serviciilor(constatați că există o mare nemulțumire din partea pacienților) și despre justificarea unor salarii injustificate , în cazul câtorva persoane.
      Este vorba de a construi o ofertă mai bună și mai corectă atât pacienților cât și ameliorarea condițiilor de lucru a majorității doctorilor .
      Vorbind de doctori, unii care par surmenați de cantitatea de pacienți și activități non-medicale pe care le desfășoară, de discrepanța care s-a instalat de-a lungul anilor între răsplata lor și a altora..uneori greu de justificat în raport cu alții care par prea bine plătiți pentru ceea ce oferă ca și serviciu din cauza legăturilor politice.
      Se uită total de aspectul de prevenție în medicină, asaltul pacienților asupra urgențelor este un simptom al neglijării educației și a prevenției.
      Statisticile sunt destul de semnificative, cetățenii români consumă antibiotice la fiecare strănut, igiena personală lasă de dorit în unele cazuri, abuzul alimentar de substanțe potențial periculoase pentru sănătatea umană este acolo, absența controlului eficient al calității alimentelor comercializate și informării consumatorului.
      Pentru asta trebuie un efort mai mare decât cel al unui medic de urgență care trebuie să facă miracole în anumite condiții , fără să aibă toate medicamentația de bază corespunzătoare în unele cazuri.
      Singura întrebare care persistă, de ce în cazul sistemului medical, nu sunt voci care se ridică împotriva abuzurilor reoetate și observate a unei minorități care greșesc, plus muțeala legată de criteriile de salarizare.
      Eu nu pot să înțeleg cum poate un medic pediatru să câștige 8000 de euro și altul care practică aceiași meserie la jumătate în condițiile când ultimul tratează mai mulți pacienți decât primul. E injust și insultător.
      E suprinzător.

  • Filip Alina, ca de multe ori si acum ramane valabila vorba ,,daca taceai filozof ramaneai,,. Comentand aici, dati impresia ca avand atatea rezultate bune la examene, diplome peste diplome, sunteti deasupra tuturor si nu mai aveti ce invata. Comentariile, mai ales cele negative, ar fi fost bun prilej de a trage concluzii, de a reflecta. Daca salariul dumneavoastra este platit pentru numarul de pacienti, il meritati. Calitatea muncii dumneavoastra insa nu merita acesti bani! In comentariile anterioare dati vina pe pacientii care sunt indisciplinati, va cearta sau nu va respecta. Poate ca sunt asemenea pacienti, dar majoritatea vin la dumneavoastra pentru tratament, sfaturi, informatii in legatura cu boala, lucruri care ar trebui sa fie oferite de orice medic cu empatie, intelegere, omenie. Dumneavoastra ce oferiti? Cartea de vizita de la cabinetul privat, dand impresia ca acolo veti sti mai mult. Din pacate nu este asa!

  • Mult patos in postari.
    Cu trimitere de la medicul de familie, se poate merge la o alta policlinca, sa zicem Cluj, unde sa faci pe bani CAS-ului control de ex. la endocrinologie.
    O problema care nu afost expusa este lipsa posibilitati de a plati cu cardul la clinicile private si facptul ca nu primim bon pentru plata consultaitiei.
    Eu as dori ca clinica medicala care nu are un aparat pentru plata cu cardul sa nu aiba autorizatie de functionare.
    La fel daca la policlina nu se pot face de ex: ecografie la endocrinologie, masurare dioptriilor etc., aceste discipline sa dispara din policlinica. De ce sa platim doctorii pentru consultatii pe care tehnic nu sunt in masura sa le faca.
    In plus doctorii (exemplu ofatmologie ) din policlinca sunt platiti sa fie in cabinet de la ora 13 la 19 dar de la fisier mi se spune ca dupa ora 16 d-na doctor nu mai sta la cabinet.Pai noi ce cei ce lucram pana la or 16 , nu putem sa ajungem la consulatii decat dupa amiaza.Daca vreau sa o gasesc ,o gasesc la privat, aceasta e calea.
    In ceea ce priveste spitaul judetean, m-am operat la Cluj , dupa ce un fost pacient al spitalului nostru, mi-a zis tarifele medicului din Bistrita.
    La Cluj nu am platit nimic si cel mai important, nici nu mi s-a cerut.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui # Capra Vecinului ! Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS