Actualitate

Sălile de sport trec din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului la CL. Ce se întâmplă cu DJST

Sălile de sport din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului vor fi trecute la Consiliile Locale, iar Direcțiile de Sport și Tineret vor fi transferate și ele în subordinea Consiliilor Județene, a anunțat ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, sâmbătă, în emisiunea ”În fața ta” de la Digi24.

Ministrul a spus că, în prezent, ministerul pe care îl conduce este mai degrabă unul al ”afacerilor imobiliare”.

”Suntem al doilea minister cu cel mai mare patrimoniu – 330 de clădiri. E o infrastructură care ruginește. Jumătate dintre aceste clădiri nu sunt intabulate. Astăzi noi vrem să facem descentralizare în câțiva pași. Sălșile de sport cred că pot fi mult mai bine de către Consiliile Locale. Vrem să le dăm CL ca să acceseze bani prin CNI. Totodată, DJST-urile vor fi trecute la Consiliile Județene. Cluburile nu vreau deocamdată să fie date nimănui pentru că, dacă pierdem cluburile, nu mai avem control. Mi-e foarte frică că primarii o să neglijeze sporturile individuale, olimpice, cu care putem crește și putem avea rezultate și o să investească numai în sporturile de echipă cu care să atragă oameni pe stadioane. E un pericol. Până nu reușim să creăm un sistem de control asupra bugetelor acestor cluburi și discipline sportive vreau să rămână la noi și să le organizăm cât mai bine. Ca să facem această descentralizare, avem nevoie de o OUG care să ne permită să facem această trecere chiar dacă imobilul nu este intabulat”, a spus Novak.

Ministrul a spus că bani de la bugetul național vor fi investiți în canotaj, scrimă, lupte, atletism, înot, judo, gimnastică, sporturi care aduc medalii.

În prezent, în România sunt 77 de federații.

Foto: Sala Polivalentă Bistrița

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.