Sâmbăta care precede sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim este ultima zi din Postul Sfintelor Paşti în care se mai fac pomeniri de obşte pentru cei adormiţi. Pomenirile vor fi reluate, potrivit rânduielii obişnuite, după Săptămâna Luminată. Cei trecuţi la cele veşnice sunt pomeniţi în mod special în două sâmbete de peste an: cea dinaintea Duminicii „Înfricoşătoarei Judecăţi” şi sâmbăta dinaintea Duminicii „Pogorârii Duhului Sfânt”, numită şi Sâmbăta Rusaliilor sau Moşii de Vară.
Dincolo de comemorarea minunii relatate în Evanghelie, această sâmbătă are, în structura Triodului, o importanţă aparte, marcând intrarea propriu-zisă în Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Învierea lui Lazăr este, atât după imnografi, cât şi după exegeţi, simbolul învierii viitoare a întregului neam omenesc, simbolul învierii de obşte.
După cum găsim relatat în Sinaxarul din Cartea Triodului, Lazăr era evreu de neam, din ceata fariseilor, fiul fariseului Simon, originar din satul Betania. Domnul nostru Iisus Hristos venea adesea în casa lui Simon şi vorbea cu el mai cu seamă despre învierea morţilor. Cu acest prilej Lazăr s-a împrietenit cu Domnul mai mult; dar nu numai el, ci şi cele două surori ale lui, Marta şi Maria.
Când s-au apropiat mântuitoarele Patimi, pentru că trebuia să încredinţeze lumea mai bine despre taina învierii, Iisus a înviat din morţi, pe când se afla dincolo de Iordan, mai întâi pe fiica lui Iair, iar apoi pe fiul văduvei. Între timp Lazăr, prietenul Său, îmbolnăvindu-se, a murit. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, însă, cu toate că nu era de faţă, a spus ucenicilor: Lazăr, prietenul nostru, a adormit!. Iar după puţină vreme a adăugat: Lazăr a murit!. Atunci a părăsit Iordanul şi a plecat în Betania ca să afle ştiri de la surorile lui. Betania este departe de Ierusalim ca la cincisprezece stadii. Surorile lui Lazăr L-au întâmpinat şi I-au spus:Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar şi acum, dacă ai voi, îl înviezi, căci poţi!. Iisus a întrebat poporul: Unde l-aţi pus?. Şi îndată toţi au pornit la mormânt.
Când au ridicat piatra de pe mormânt, Maria a spus: Doamne, miroase, căci este de patru zile în groapă!. Domnul Iisus Hristos s-a rugat şi, vărsând lacrimi, a strigat cu voce mare: Lazăre, ieşi afară!. Şi îndată a ieşit mortul; iar după ce a fost dezlegat, a plecat acasă. Această negrăită minune a trezit invidia poporului evreu, care s-a înfuriat împotriva lui Iisus. Mântuitorul Iisus Hristos s-a dat din nou la o parte şi a plecat de acolo. Arhiereii s-au gândit să-l omoare pe Lazăr, pentru că mulţi oameni credeau Mântuitorului Iisus Hristos când îl vedeau pe Lazăr. Dar acesta, cunoscând gândurile lor, a fugit în insula Cipru şi a trăit acolo. Mai târziu a fost pus de Apostoli episcop al oraşului Chition. Trăind în curăţenie şi după voia lui Dumnezeu, a murit din nou după treizeci de ani de la învierea sa. A fost îngropat acolo, făcând multe minuni.
Se spune că Lazăr după învierea sa nu mânca altceva decât fructe. Se mai spune că Maica Domnului nostru Iisus Hristos i-a lucrat cu mâinile ei un omofor şi i l-a dăruit. Împăratul Leon, în urma unei arătări dumnezeieşti, a adus sfintele şi cinstitele lui moaşte în biserica din Constantinopol zidită de el în numele sfântului. Şi l-a aşezat cu cinste şi cu multe podoabe cum se intră în biserică pe dreapta, lângă peretele sfântului altar. Se află încă şi acum acolo cinstitele lui moaşte şi răspândesc mireasmă bine plăcută. S-a stabilit ca să se prăznuiască în această zi învierea lui, din această cauză: Sfinţii Apostoli, voind să pună, pentru curăţire după postul cel de patruzeci de zile.
Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, au pus această minune mai presus de fire, pentru că au socotit mai cu seamă această minune drept începutul şi cauza urii iudeilor împotriva lui Hristos. Lazăr n-a spus nimic despre cele din iad pentru că nu i s-a îngăduit să vadă cele de acolo, sau, dacă le-a văzut, i s-a poruncit să tacă. Din această cauză orice decedat de curând se numeşte Lazăr. De asemenea, îmbrăcămintea de înmormântare se numeşte lazarome; cuvântul lasă să se înţeleagă că are să se facă şi cu noi minunea făcută cu Lazăr. Căci dacă el a înviat la cuvântul lui Hristos şi a trăit din nou, tot aşa şi noi, deşi am murit, la trâmbiţa cea din urmă vom învia şi vom trăi veşnic.
Sursa: basilica.ro
Adaugă comentariu