Social

Şansa lui Prinţişor. Abandonat de familia naturală, salvat de năsăudeni cu suflet mare

(FOTO) A fost abandonat de părinţii care l-au adus pe lume şi care nici astăzi nu se interesează de soarta lui, însă a avut marea şansă să fie luat în grijă de o familie din Năsăud care l-a tratat ca pe un fiu. Se numeşte Prinţişor Anghel Lăcătuş şi e un băiat „foarte bun şi cuminite”, cum îl descrie „mama” de împrumut Emilia Nuţ. Emoţionată, femeia l-a însoţit, miercuri, la sediul ISJ undeelevii rromi au fost repartizaţi în licee pe locuri speciale rezervate lor.

„E un copil foarte bun şi cuminte. Noi l-am încurajat cât am putut mai mult. Avem patru copii şi toţi au şcoli, au urmat facultate. Doi sunt în Belgia şi doi în România. Sperăm să-l putem ajuta să ajungă şi el un om cu şcoală. Mai avem un copil în plasament, tot aşa învaţă şi el, foarte bine. Noi sperăm să ne considere părinţii lui fiindcă familia lui naturală nu îl caută deloc. Naşul lui de botez este inginer silvic, iar el de mic şi-a dorit să fie pădurar ca naşul. El aşa ştia că naşul e pădurar aşa că vrem să îl înscriem la liceul silvic, mai precis la Colegiul Transilvania Năsăud acolo unde, de fapt, vrea chiar el să meargă”, a povestit doamna Emilia Nuţ pentru Timp Online.

Timid, Prinţişor ne-a promis doar că va învăţa foarte bine pentru ca să nu îi dezamăgească pe părinţii lui – singurii pe care îi cunoaşte – şi care şi-au pus toate speranţele în el.

Primul care a putut alege în ce liceu vrea să studieze a fost însă Ionuţ Lăcătuş.

romi 1 romi 2 romi 4 romi 3

„E o şansă pentru copilul nostru să înveţe unde vrea. El a avut 7,98 media de absolvire şi 7,95 la evaluare. Vrem să meargă mai departe la clasa de economic la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” Bistriţa. Noi ne dorim pentru el un viitor foarte bun. Eu am făcut doar opt clase, dar cred că în zilele noastre nu se mai poate să-ţi faci un rost fără şcoală. A venit timpul în care, dacă nu ai şcoală, nu ai nimic”, a spus mama băiatului, Rodiţa Lăcătuş.

A doua fetiţă care a putut să-şi aleagă liceul a venit tocmai din Urmeniş, Diana Loredana Negruşa. Cu media 7.88, eaDiana ar fi vrut să opteze pentru profilul pedagogic de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa, însă a aflat că trebuia să susţină şi probele de aptitudini. Cu media mare obţinută, fetiţa a puturt alege alt profil cu promisiunea că se va putea transfera la un moment dat ca să urmeze şcoala pe care şi-o doreşte.

Preşedintele Partidei Rromilor Pro Europa Bistriţa-Năsăud, Emil Neia Lăcătuş, a participat şi el la şedinţa publică de la ISJ şi i-a încurajat pe elevi şi pe părinţi să urmeze studii liceale, dar şi universitare fiindcă există locuri speciale pentru ei şi în universităţi.

„Partida Rromilor insistă pe trei domenii: educaţia, crearea locurilor de muncă şi sănătatea. Şi anul acesta am făcut o Neia Lacatuscampanie de promovare a locurilor speciale pentru rromi din licee. S-a numit Eu îţi dau recomandarea! Am dat peste 30 de recomandări, însă, în final, doar 19 elevi şi-au depus dosarele la ISJ. Mulţi elevi care provin din zonele unde sunt licee, cum ar fi Teaca, Lechinţa, Valea Someşului, au rămas acolo fiindcă sunt licee în care se pot înscrie. Eu, oricum, i-am încurajat pe părinţi şi pe elevi să aleagă acele şcoli în care pot face faţă cerinţelor şi am observat că mulţi au ales licee vocaţionale fiindcă îşi doresc să înveţe cât mai repede o meserie. Cei cu medii mai mici s-au îndreptat spre Liceul Tehnologic de Servicii unde pot învăţa meserii de hair-stylist, dar şi de bucătar sau ospătar, spre profilul mecanic, iar elevii cu medii mai mari au optat pentru licee ca Liviu Rebreanu, Andrei Mureşanu sau InfoEl. Îi felicit pe toţi pentru că vor să înveţe şi să aibă şcoală şi îi încurajez să profite şi de locurile speciale pentru rromi la universităţi”, a declarat preşedintele Partidei Rromilor Pro Europa, Emil Neia Lăcătuş.

Anul acesta, în Bistriţa-Năsăud au fost rezervate copiilor rromi 154 de locuri în licee şi 52 în şcoli profesionale. Locurile care rămân libere – 207 – vor fi alocate pentru situaţii speciale în etapele următoare de repartizare.

romi 5 romi 8 romi 6 romi 7

2 comentarii

  • Splendid mesajul de pe tricoul fetei, ”White is the new black”. Și chiar așa și e, dacă te gândești că aceste locuri rezervate unei minorități etnice încalcă prevederile constituționale și discriminează pe față.
    Locuri rezervate unei anumite comunități? Cum ar suna ”locuri rezervate albilor”, sau ”locuri la liceu rezervate românilor”?

    • Fata cu acel mesaj pe tricou nu este de etnie roma,ma intreb de ce s.a declarat de etnie si care sunt beneficiile?Tare as vrea sa aflu,tatal el este consilier local,tare.mi miroase a beneficiu financiar !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.