Zgribuliţi fiindcă au venit dis-de-dimineaţă, bătrânii cu pensii mici în special au stat la cozi la Cantina de Socială. Au primit numere de ordine şi au fost lăsaţi, rând pe rând să intre şi să-şi ia pachetul cu alimente. De data aceasta, oamenii au primit zece kilograme de făină albă, patru litri de ulei, două kilograme de zahăr, o conservă de bulion de 800 de grame, una de zacuscă de 400 de grame şi o pungă de macaroane. S-au bucurat pentru toate, în special pentru făină, ulei şi zahăr fiindcă bulion şi zacuscă şi-au făcut singuri. Cei mai mulţi au oftat atunci când li s-a spus că nu au sosit toatre alimentele ce li se cuvin, iar oamenii săraci vor fi obligaţi să mai stea încă o dată la cozi.
Primăria Bistriţa mai aşeptă făina de mălai – câte 7 kilograme de beneficiar – care trebuie să sosească din Ungaria, conservele de carne de porc – câte una pentru fiecare beneficiar- şi mierea, oamenii urmând să primească fiecare câte un borcan de 250 de grame.
Beneficiază de aceste ajutoare alimentare şomerii, pensionarii cu venituri sub 400 lei pe lună, persoane cu handicap grav şi accentuat, invalizii, veteranii de război, persoane persecutate politic, dar şi beneficiarii de venit minim garantat.
Aici puteţi vedea programul de distribuire a produselor alimentare acordate prin programul PEAD.
bravo USL, dreptate pana la capat! mor oamenii de foame si ei nu mai incap pe televizoare sa ne spuna ce bine e in romania
De ce sunteti ipocriti? Sub PDL nu se murea de foame? De cand a devenit saracia in Romania o noutate? Rosii sau portocalii, populatia a ramas mereu la fel de saraca…
portocalii nu erau de 24 ori pe zi la toate posturile si prin toate studiourile sa minta nonstop ca totul e roz. Astia de la usl DOAR asta fac, mint zilnic de ingheata apele ca in romania se traieste bine…
aratati-mi mie , in ce tara Europeana se mai intimpla astfel de lucruri.??? in care ?? ca eu nu am mai vazut asa ceva. asta e o mita lunara si pe termen lung sa aiba astia oameni sa -i voteze. le da atit ca sa nu moara , ca se stie ca………..un mort e mort. [ala nu stampileaza] !! asta e prieteni , in loc sa se faca programe de guvernare, masuri de crestere economica [si nu taieri dintr-o parte si pus in alta ] asa cum a spus Ponta luni , daca nu vom vedea astea in viitorul apropiat, atunci vom ramine o tara de asistati sociali . pe veci !!poate si asta doresc politicienii , ca se stie ca un om flamind si sarac este usor de condus si de fraierit .
Aceste ajutoare sunt anuale, nu lunare, sunt finanțate de UE, nu de Guvernul României. Primăriile au doar obligația de-a le distribui. Acum pentru prima dată se încearcă o minimă organizare prin programarea la ridicarea ajutoarelor. Folosindu-vă de necazurile oamenilor pentru a lovii în polititicieni este total inumam și degradant pentru ființa umană. Poate, ca mâine să nu apară comentarii cu ”hadicapații cară cu taxiul mita electorală” veți face un pustiu de bine și mergeți dragi comentatori cu propria mașină să-i ajutați pe cei fizic neputincioși să-și ducă puținul ajutor la casele lor.
Dacă primarul are bani să trimită plicuri acasă pentru referendum, nu are și pentru ai anunța pe acești oameni, iar un sprijin să ajungă până acasă multora li se pare total inutil.
majoritatea amaratilor care se bat pe aceste ajutoare (a se citi mita electorala) au votat anul trecut USL ca sa traiasca mai bine si sa nu mai fie umiliti in halul acesta in fiecare an.. Vi se pare ca traiesc mai bine????????????
Un om cu handicap, poate vota orice partid, handicapul și-l duce mai departe singur, și va fi umilit cu mare plăcere de politicieni și comentatori răuvoitori.
dl. Safriuc , nu ati inteles ce-am vrut sa spun. am spus ca continuuind in acest fel , ajungem o tara de asistati sociali, fiindca cei ce nu au drept[fiindca se vede cu ochiul liber cine merita si cine nu] se invata in acest fel: sa ia totul pe degeaba nefacind nimic. ai inteles ??cel putin 50 % dincei ce iau [nu numai alimente] ci ajutor de gaz, lemne, curent venit minim si alte ajutoare se bazeaza doar pe faptul ca ei nu au unde lucra si de aceea ……sa le dam. va reamintesc ca venitul minim este de 350 lei ptr. trintori , iar sa stiti ca eu am colegi care cistiga putin peste 600 lei , lucru 200 ore pe luna . vi se pare normal ???la astia de ce nu le da nimeni ??
Așa este, nu ne înțelegem. Eu m-am referit doar la persoanele cu handicap, față de care trebuie să arătăm înțelegere și doar pentru faptul că duc în spate păcatele lor și poate și ale nostre, în această lume nedreaptă. Iar dacă judecați starea lor de sănătate după cei care le ridică acele drepturi alimentare, vă asigur că vă înșelați, aceia sunt de cele mai multe ori întreținători lor. Ei sunt orbi, invalizi și paralizați în pat, de care, noi cei relativ sănătoși, uităm să-i respectăm ca oameni și ce mai rău îi folosim în lupta permanentă cu hienele politicului ce ne dezumanizează pe zi ce trece.
La numai 56 de ani, un român se zbate la limita dintre viaţă şi moarte. El şi-a pierdut total capacitatea de muncă din cauza numeroaselor afecţiuni grave de care suferă. Drept urmare, banii pentru tratamente sunt din ce în ce mai puţini, iar omul este condamnat la moarte.el duce lipsa de lemne ptr foc, si alimente,, Citeşte în continuare povestea cutremurătoare a lui Mihai Feraru, aşa cum ne-a relatat-o chiar el într-un mail trimis pe adresa redacţiei. „Ma numesc Mihai Feraru de 56 ani, sunt foarte bolnav din 1994, primul infarct l-am suferit in 1994 eram la serviciu, al doilea infarct l-am suferit in1998, dupa primul infarct am suferit primul accident vascular din trunchiul cerebral, dupa care am ramas cu o paralizie pe partea dreapta asta s-a intamplat in 1995, al doilea accident vascular cerebral l-am suferit in anul 2000, in 2004 am fost diagnosticat cu DIABET ZAHARAT, De atunci si in prezent fac injectii cu insulina de patru ori pe
zi, acuma de 2 ani am fost descoperit cu
POLIARTRITA REUMATOIDA, am ajuns sa pot merge cam 30-40 m dupa care trebue sa fac o pauza, eu nu pot efectua nici un fel de activitate, capacitatea de munca este pierduta in totalitate, numai bunul Dumnezeu stie ce fel de viata chinuita duc eu zi de zi, mai ales ca duc lipsa de mancare , medicamente,si lemne ptr foc, de aceea fac apel pe aceasta cale catre toti oamenii credinciosi care-l iubeste pe Dumnezeu,acuma in postul craciunului, sa ma ajute si pe mine din putinul lor, iar Dumnezeu si Maica domnului sa le rasplateasca darul inzecit, si cu multa sanatate. Pentru asta eu am un cont deschis la banca; RAIFFAISEN BANK IN ROMANIA ARE NR RO93RZBR0000060001059026 IN LEI .si-n euro nr RO72rzbr0000060004438690.pe nume mihai feraru cod zwift: RZBRROBU”.. eu am ca martor pe DUMNEZEU, ptr ca numai el stie si vede totul, si tot Dumnezeu ne va judeca pe fiecare ptr faptele noastre, Iertati-ma. Adresa mea postala este: Mihai Feraru oficiul postal nr 1 vaslui,
casuta postala 95, localitatea vaslui jud vaslui Romania,sau prin westernunion. tel 0040761887298 Sa aveti sarbatori frumoase 2014 cu multa bucurie.va rog sa nu ma uitati ,,DUMNEZEU SA FIE CU DV CU TOTI,,DOAMNE AJUTA. A-R
LA MULTI ANI 2014
si va doresc multa foarte multa sanatate, si multe bucurii.