Social

Sărbătoare la Mănăstirea Dobric: hram și sfințirea bisericii mari (FOTO-VIDEO)

La Mănăstirea Dobric a avut loc celebrarea hramului ”Sfântul Evanghelist Luca”, ocrotitorul bisericuței din lemn, și sfințirea bisericii mari. Slujba a fost oficiată de IPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

În semn de apreciere pentru aportul la edificarea bisericii mănăstirii, IPSe Andrei a acordat mai multe distincții și diplome de aleasă cinstire: duhovnicul Siluan Farcaș a primit Crucea Arhiepiscopală, stareța Veronica Coțofană a fost distinsă cu Ordinul ”Mihai Vodă”, iar managerul Ioan Zăgrean a primit Crucea Transilvană, cea mai mare distincție a Mitropoliei Clujului. De asemenea, Ordinul ”Sfinții Martiri Năsăudeni” a fost acordat următorilor: Cornel Brody, Dorin Marchiș, Valentin Suciu și Ioan Pugna, iar cu Ordinul ”Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” au fost distinși următorii: pr. prof. univ.  dr. Stelian Tofană, primarul Paul Știr, Mihaela Pop, Adrian Sbârci, Claudiu Paul, Rodica Romanescu și prof. Nelu Alexandru Hales.

Aşezământul monahal de la Dobric a fost înfiinţat iniţial ca schit în 1992, iar după un an a devenit mănăstire. Complexul monahal este format din casa veche, un fost conac boieresc vechi de aproape 200 de ani, unde a fost amenajat un paraclis cu hramul ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea, mănăstirea are o bisericuţă din lemn cu hramul ”Sfântul Evanghelist Luca” construită în stil maramureşean de către meşterii din Bârsana în 30 de zile. În cadrul mănăstirii Dobric funcţionează de câţiva ani şi căminul de bătrâni ”Aurel şi Dudica Milea”. În 2013, de sărbatoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, IPS Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a pus piatra de temelie pentru Căminul pentru persoane vârstnice cu hramul ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. În ultimii ani s-a lucrat la biserica mare de zid cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”. De asemenea, s-a lucrat la construirea unei biblioteci, care va adăposti cele peste 40.000 mii de volume din colecția mănăstirii.

Mănăstirea funcţionează în prezent în castelul boierului Milea care a fost construit în epoca medievală în secolul al XVIII-lea de către nobilul Mikes. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea a ars, dar a fost refăcut de către boierul Bornemissza Karoly, cetăţean austro-ungar, pe la 1900-1902, fapt consemnat pe o placă ce se află în hol. Boierul a donat castelul avocatului Aurel Milea, a cărui familie l-a cedat apoi Bisericii Ortodoxe.

În 21 mai 1996, cu prilejul hramului, s-a sfinţit locul pentru ridicarea bisericii şi s-a înălţat o cruce. Slujba de sfinţire a fost oficiată de Mitropolitul Bartolomeu Anania, la vremea aceea arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, în fruntea unui sobor de peste 40 de preoţi şi în prezenţa câtorva mii de ortodocşi de pe Valea Ţibleşului. După acest eveniment, credincioşii penticostali din sat au intrat în incinta mănăstirii în timpul nopţii şi au distrus soclul pe care a fost înălţată crucea. Mai mult, ei au ocupat abuziv mari suprafeţe de teren din parc, care era la vremea aceea, proprietatea statului revendicată de familia Milea. Aşa se face că mănăstirea a fost de-a lungul anilor scena mai multor conflicte interconfesionale între ortodocşi şi penticostali.

Mănăstirea Dobric mai este supranumită şi ”Nicula Ţibleşului”, datorită  numărului mare de pelerini care vin aici să se roage în 15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii mici.

La Mănăstirea Dobric vieţuiesc 5 maici, conduse de maica stareță, stavrofora Veronica Coţofană și de părintele duhovnic, protos. Siluan Farcaş. În prezent mănăstirea se ocupă de construirea unei biserici în satul Agrieșel, situat la 30 de km de așezământul monahal, pe Valea Țibleșului.

https://www.facebook.com/MitropoliaClujului/posts/2643817072344681?__xts__[0]=68.ARDRgXt_QO3twZbyD9TMpJxKwhSJchj5UKs2Ua7zAWJY1pgRjJkXo6N2eT-B-JUJkkoqvLJX30jmofGsjH0B92CM5Py9dPkvNVMcKwr_Z-kjf-4VyU4mvv9Ex6odWHx3nTizRCQL-suEZgdlV5Sq5bTugbPBx_j89ABN09ljmW6xOworZqYzZbE4vkW0LCo6XJIaH4qWyuNC-7X3t4Yo-RhPfWEWM0CEtoH-t-YgSHc2w8yiqJ-AcCn_ovIBZdwmR9jEK1AFOegTMtuJDK2DsXYVeTCdvoDapUtpZzjb6kI8bKIhDoFG-Gmo4AwL5VRBikLbCC0biAQhyc9FX9wROGlLodMt_TPQITihv4qtv9Un4j_LN_NK4961mmmNWxgfajoeKLg0Vu_ZKhF13eoGnKHJ8TpyKI5MUpg_QPLsXQ17ZBDVYG6tVabxBhcuDrX9yhvBpyzOb4YSibvYt6om&__tn__=-R

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.