Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat că primarii din Romuli (Ioan Moniţa-foto), Mărişelu (Toma Someşan), Livezile (Olimpiu Neamţ), Silivaşu de Câmpie (Ioan Sabău), Urmeniş (Dumitru Tomşa) şi Spermezeu (Sorin Hognogi) au decis să nu mai candideze pentru PNL la alegerile locale din 10 iunie, urmând să treacă la PDL.
”Ei s-au alăturat echipei noastre, îmbunătîţind în mod evident zestrea de primari PDL şi patrimoniul de posibili votanţi ai PDL. Partidul pleacă în aceste alegeri cu şanse reale de a-şi consolida actualele poziţii şi de a adăuga cel puţin cinci-şase primării în plus. De la PSD încă n-avem, dar mai aşteptăm”, a spus Oltean.
Unii dintre ei fuseseră anunţaţi de USL drept candidaţi.
De curând, liderul PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Țintean, a declarat că o serie de primari PNL sunt curtaţi de către PDL Bistriţa-Năsăud, spunând atunci că el ştie faptul că ”Toma Someşan a anunţat că se pensionează, cel puţin din PNL”, că Ioan Sabău este sunat foarte des şi că primarul din Spermezeu ”a cedat”.
Iată lista candidaţilor pentru primării stabiliţi de PDL, care vor fi lansaţi oficial în 28 aprilie, la Sala Polivalentă din Bistriţa:
1 Bistriţa – Vasile Moldovan
2 Beclean – Vlăduţiu Letiţia
3 Năsăud – Mureşan Dumitru
4 Sângeorz-Băi – Şteopoaie Vasile
5 Bistriţa-Bârgăului – Laba Vasile
6 Braniştea – Pop Gavrilă Vasile
7 Budacu de Jos – Simionca Florin Sandu
8 Budeşti – Agrişan Gabriel
9 Căianu Mic – Nistor Ioan
10 Chiuza
11 Ciceu-Giurgeşti – Bogdan Ioan
12 Ciceu-Mihăiesti
13 Cetate – Aluaş Ignat Ionuc
14 Chiochiş – Silaşi Vasile
15 Coşbuc – Pavelea Ioan
16 Dumitra – Bălăjan Gheorghe
17 Dumitriţa – Moga Ioan Vasile
18 Feldru – Ţolan Grigore
19 Galaţii Bistriţei – Boca Gheorghe
20 Ilva Mare – Anca Alexandru
21 Ilva Mică – Horea Aurel
22 Josenii Bârgăului – Vrâncean Nicolae
23 Livezile – Neamţ Olimpiu
24 Lechinţa – Gherman Alexandru
25 Leşu – Dragotă Anton
26 Lunca Ilvei – Lupşan Flaviu
27 Maieru
28 Matei – Encean Vasile
29 Măgura Ilvei – Avram Valer
30 Mărişelu -Someşan Toma
31 Miceştii de Câmpie – Moldovan Flaviu
32 Milaş – Bâcâin Emil
33 Monor – Mureşan Gheorghe
34 Negrileşti
35 Nimigea – Turcu Ioan Grigore
36 Nuşeni – Mureşan Ioan
37 Parva – Strugari Ioan
38 Petru Rareş – Hatos Romulus Adrian
39 Poiana Ilvei – Scridonesi Ioan
40 Prundu Bârgăului – Crişan Doru
41 Rebra – Baizath Daniel
42 Rebrişoara – Clapău Viorel
43 Rodna – Năşcan Alexandru
44 Romuli – Moniţa Ioan
45 Runcu Salvei – Pavelea Anchidim
46 Sânmihaiu de Câmpie – Fiscutean Ioan
47 Silivaşu de Câmpie – Sabău Ioan
48 Salva – Ceuca Teodor
49 Spermezeu – Hognogi Sorin
50 Şanţ – Sabo Ioan
51 Şieu
52 Şieuţ – Buta Victor
53 Şieu Măgheruş – Mititean Sorin Aurel
54 Şieu-Odorhei – Farcaş Viorel
55 Şintereag – Bob Ioan
56 Târlişua – Purja Vlăduţ
57 Teaca – Marcu Simion
58 Telciu – Mureşan Sever
59 Tiha Bârgăului – Busioc Ioan Cornel
60 Uriu – Şerban Petru
61 Urmeniş – Tomşa Dumitru
62 Zagra – Dumitru Buşcoiu.
este vina d-lui TINTEAN care schimba presedinti de organizatii fara sa-i anunte sau alege cu membrii simpatizanti presedinti care nu au facut parte din P.N.L.pana acum. la Cosbuc a demisionat aproape toata organizatia pentru ca d-l Tintean a hotarat peste noapte sa schimbe un presedinte care este si consilier si care a infiintat organizatia in anul 1996 cu un domn care nici macar nu era membru in partid.
Draga doamna Gina, fara o majoritate confortabila si arg umente solide, nu se poate schimba nimic ! Chiar si in mediul rural, orgoliile nemasurate, vanitatea si micile interese meschine, isi pun amprenta asupra conduitei morale a unor persoane cu responsabilitati ! Cunoasteti cred, vorba:’ Cu fundul in doua luntrii’ sau pilda biblica :” Sluga ,la doi stapani” ! Fiecare dintre noi, pe parcursul vietii, face mici compromisuri, dar pana la a-ti incalca demnitatea, onoarea, increderea electoratului tau , datorita unor promisiuni ale unui potentat local , este drum lung ! O concluzie, pentru titlul articolului : ” Spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti „!
nu cred ca ati inteles ce am vrut sa spun,nici ca aprob trecerea la P.D.L. fiecare este liber sa aleaga,dar atunci cand cineva hotaraste ca trebuie sa pleci desi faci parte din partid cu mult timp inaintea persoanei respective nu stiu daca se potriveste zicala la care ati facut referire.si sa nu uitam la Cosbuc membri nu au votat schimbarea presedintelui.au fost 10 persoane chemate de pe strada dintre care doar 2 membrii.daca au plecat sase primari de la P.N.L. in conditiile in care P.D.L.este in cadere libera atunci P.N.L. Bistrita are o mare problema.
Cu respect pentru domnul dr. Pop as intreba care sunt cei doi „stapani” PNL si PSD sau PNL si PDL. In situatia in care in cadrul USL sa impus candidatul PSD, primarul in functie menbru PNL, ar fi trebuit sa-i aperea demnitate, onoare si increderea electoratului, renuntand sa-si depuna candidatura in favoare candidatului PSD pe care l-a invins la precedentele alegeri. Cand despre maxima citata, sunt de aceiasi parere: ” Spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti “.
aveti dreptate, asta am vrut si eu sa spun. d-l Tintean are grija sa distruga tot ce e P.N.L.in judet si daca trebuie judecat cineva cred ca dansul e acela.
Domnule SAFRIUC,cu toata stima,cred ca nu ati inteles ce am vrut sa transmit! Exista un set de principii , care ar trebui respectate si in politica !
Octavian Paler ar fi spus : “Politica nu are principii. Are numai interese”. Din tot ce ati sustinut sa inteleg un principiu de baza, ca un primar in functie, membru PNL, la cererea sefului de partid sa renunte la depunerea candidaturii, in favoarea celui pe care in urma cu patru ani l-a invins in alegeri. Sau in timpul stabilirii candidatului pentru Primaria Bistrita, seful anunta un candidat surpriza care s-a dovedit o cacealma, asta tot din principiu? E cred ca nu se plimba bibilica ci ne furam singuri caciula.
Domnule Safriuc,Octavian Paler este unul dintre scriitorii mei preferati ! Totusi, o minima morala, ar trebui sa existe si in politica ! Dupa ce au fost catalogati,drept: slabanogi si handicapati, au uitat si au urcat in alta”barca” ! NU INTELEG …