Actualitate

Șase titluri de ”valoare neprețuită”, decernate la Hotel Metropolis (FOTO)

La Hotel Metropolis din Bistrița au fost decernate, în cadrul unei festivități organizate de Consiliul Județean, titlurile de Cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud. Au primit această distincție, în urma hotărârilor adoptate de plenul CJ, Mircea Gelu Buta, Ioan Suciu, Ioan Scurtu, Rareș Fortuneanu, Raul Gălan, Niculae Gheran.

”Suntem preocupați să punem în valoare lucrurile bune și oamenii valoroși din județul nostru. Din acest motiv am inițiat premierea celor mai buni elevi și sportivi și tot din acest motiv am inițiat acordarea titlurilor de Cetățean de onoare unor personalități care prin cariera lor au făcut diferența. E de datoria noastră să promovăm lucrurile care ne unesc, oamenii care ne inspiră. Avem foarte mulți oameni valoroși care merită recunoscuți: sportivi, artiști, manageri de succes, profesori renumiți, medici, antreprenori și alți oameni care prin cariera avută au adus cinste județului. Acest titlu este un simbol, nu aduce posesorului beneficii materiale și, chiar din acest lucru, putem spune că valoarea sa este una neprețuită. Acest titlu reprezintă o parte din inima și sufletul bistrițenilor oferit ambasadorilor județului nostru”, a spus președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.

prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta (director al Spitalului Județean de Urgență Bistrița în perioada 2006-2017) – ”pentru întreaga activitate desfășurată în domeniul medical, științific și didactic”

”În acest titlu se regăsesc maeștrii mei din lumea academică și culturală, echipa de medici care și-a desfășurat activitatea de-a lungul timpului la spital, echipa de profesioniști cu care am dat spitalului o direcție de dezvoltare modernă, ucenicii care au preluat administrația. Mulțumesc tuturor pentru această onoare” – Mircea Gelu Buta

caporal Ioan Suciu (veteran al teatrelor de operații și al competițiilor militare) – ”în semn de recunoaștere a rezultatelor remarcabile în misiunile militare internaționale și pentru medaliile obținute în consursurile sportive naționale și internaționale”

”Este un moment extraordinar de emoționant. Este o onoare să primesc această distincție și să fac parte din grupul celor care reprezintă cu cinste acest județ. Mulțumesc camarazilor și comandanților care m-au ajutat să obțin aceste rezultate, mulțumesc familiei pentru înțelegere și susținere” – Ioan Suciu

Ioan Scurtu (administratorul firmei Dimex din Rebrișoara) – ”pentru dezvoltarea unei afaceri de succes în județul Bistrița-Năsăud”

”Sunt onorat să primesc acest titlu, care mă motivează să lucrăm și mai bine pentru a-i bucura pe cetățenii județului cu lucrările noastre de infrastructură. Mulțumesc familiei, care este implicată total în această activitate. Ei merită acest titlu, eu sunt reprezentantul lor” – Ioan Scurtu

Rareș Fortuneanu (antrenorul echipei naționale de handbal masculin a României) – ”pentru rezultatele deosebite obținute pe plan național și internațional în handbal”

”Sunt recunoscător și onorat. Le mulțumesc părinților pentru ce au făcut pentru mine ca să ajung la acest nivel, mulțumiri soției mele, antrenorilor și colegilor mei, este și meritul lor că am reușit. Este un titlu onorant pentru mine. Copiii au nevoie de modele pentru a iubi sportul, așa cum am făcut-o eu în anii 90” – Rareș Fortuneanu

Raul Gălan (asistent universitar la Universitatea din Michigan, SUA, Departamentul de Sociologie, Statistică și analiză de date) – ”pentru performanțele deosebite obținute pe perioada studiilor universitare în domeniul sociologiei”

”Faptul că am ajuns aici se datorează faptului că am avut modele morale extraordinare pe care să le pot urma. Sunt onorat să primesc acest titlu care reprezintă și o mare responsabilitate. Mulțumesc familiei mele, pentru care am fost principala prioritate, familia și copilăria mea au fost perfecte și familiei mele îi datorez totul, mi-a dat curaj să îmi urmez pașii. Le mulțumesc și profesorilor mei pentru dedicația lor. Să ne gândim o clipă în aceste zile la cei cărora le datorăm parțial succesul nostru” – Raul Gălan

Niculae Gheran (scriitor, critic și istoric literar) – ”pentru contribuția adusă la promovarea operei complete a marelui scriitor Liviu Rebreanu, demers unic în cultura română”

În absența sa, titlul a fost ridicat de scriitorul Andrei Moldovan.

Fiecare dintre cetățenii de onoare a primit câte o statuetă, replică după sculptura ”Cariatidă” a lui Grigore Bradea, drept trofeu.

Prezent la festivitate, viceprimarul Cristian Niculae a spus că ”este o zi specială pentru județ, pentru oraș, o zi a recunoașterii valorii și excelenței, o zi a prețuirii celor care prin munca lor au adus un plus de valoare comunității și au promovat imaginea județului, o zi cu titluri neprețuite pentru cei care au adus cinste meleagurilor noastre. Felicitări tuturor și succes în continuare!”.

Aici detalii despre fiecare propunere.

https://www.facebook.com/TimpOnline/posts/2601694599916688?__xts__[0]=68.ARBlH_icG6HMUefmxBO4OJ5xXFEh0JtbJQwS3favL2GF2lsp60x720ISmKwSC0wZ1AA-RO_Ncd_vNag4gSgtTrXwFkGFJZcjLRPw2NFoxC9eoOZG61PMsoTpWYXY_HVJrWUOyRPRZVIIAdzrU0ENZq9wBli87TA0t-_OEfxCR62B9BA-cJkjJJSVxOpbIMWhFJNdCDlEH5FGKKY4GuKr-Pq2doMiV8_4SyePdy4KAO5to0-aJeTk4-0d4HVggyNObcQtrjfaL3cHT3rqq6jIZIijv1_D9SvHUCxGgIBtQ5FGLhA2Ou_nU6Ni6VyCON1leXuGyDcDb8Wfe__FV-RdTj-Svvwo9oAhfCe-Qfvszbut2RqYfyF5wkRaoivD8I-fOT7Ym554SH44iDiw88Br-KquHz5FrXOxekrPgD1FBkFblq__g_I9nC7mLpcCfHOSnvAI8DVR96XIQT-XOqWr&__tn__=-R

Titlul reprezintă cea mai înaltă distincţie conferită de CJ unor persoane române sau străine, indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea. El se conferă persoanelor care, prin activitatea desfăşurată, şi-au adus o contribuţie deosebită la promovarea prestigiului judeţului în plan naţional şi internaţional. Acordarea titlului conferă titularului următoarele drepturi: a) de a lua cuvântul în cadrul şedinţelor Consiliului Judeţean, la dezbaterile materialelor care privesc comunitatea; b) de a participa la toate manifestările desfăşurate sub patronajul Consiliului Judeţean; c) accesul gratuit în cadrul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud; d) accesul gratuit la spectacolele organizate de Centrul Judeţean pentru Cultură. Posesorul titlului are următoarele obligaţii: a) promovarea imaginii judeţului Bistriţa-Năsăud; b) susţinerea dezvoltării economice şi sociale a judeţului Bistriţa-Năsăud; c) susţinerea intereselor judeţului Bistriţa-Năsăud şi ale ţării.

Până acum, 29 de persoane au primit titlul de Cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud: Ioan Birişiu, Marcel Lupşe, Liviu Maior, Heinrich Schnatmann, Lucian Sănmărtean, Georg Lecca (în 2014), Paul Ilieş, Vasile Zbâncă, Pompei Cocean, Emanoil Viciu, Gabriela Szabo, Miron Duca (în 2015), Adrian Crișan, Dumitru Protase, Andreea Grad, Emil Iugan, Cleopatra Lorințiu (în 2016), Ioan Lumperdean, Alexandrina Vasilichi, Anuța Cătuna, Virgil Pop, Dorel Goia (în 2017), Ioan-Aurel Pop, IPS Andrei Andreicuț, Ioan Manci, Liviu Zăpârțan, Ioan Repede, Ștefan Dărăbuș, Cristian Bodnar (în 2018).

https://www.facebook.com/emilradu.moldovan/posts/2713093698744160?__xts__[0]=68.ARCrxAzFFxfFMVpAx1cadq69wnF3dbv2xYo8UAD0EO9tzDH2gTrmjIua52DJCAu4I8aNWaDldIBmblf-6406ooB1hDDmZpKUK4GWZzU8v71aW8eZ938Xp8T97tDX_EEO7EyKwROklOQ8qX3MxKxjhyfMOJGBUwgbLbLrrgrATmGdMJQqQTXeJRRgzx2XXrK5ketKE4WzzCPfdrzBV-Ick-ehJw_mvRTL74JQNGeFghkvZ8PWo2Qea2dUWqVfeA3f7x35lrceU-hc-0clDEZu3u0yaSmhJXVA_Ir6J6WoqGOUw7dLCAH1lTjuTXeaDpgX5469dIwcX16VhPd0kTwDfI4z_A&__tn__=-R

10 comentarii

  • Cel mai tare premiu e ala „pentru dezvoltarea unei afaceri de succes în județul Bistrița-Năsăud”. Au uitat sa mentioneze ca succesul afacerii e bazat pe bani publici.

  • Nu va e ma rusine cu diplomele voastre?
    Uite cine da ,,Valoroasele diplome,,!? Ala ce ducea in brate puscariasul Dragnea. Sper sa va stergeti cu elw la c… cat mai repede. Mie unul mi-ar fi rusine sa primesc diploma de la acest personaj. Au murit oameni la revolutie pe vremea asta si voua va arde de glume proaste.

  • Reprezentatul lui Dragnea a inițiat și cântărit onoarea in județ și a împărțit titluri după pofta inimii ca să se mărească pe el. Atat si câteva sute de lei de la buget este valoarea acestor distinctii. Pe scara asta Dancila a fost semizeu și cel care ii da țigări în penitenciar președintelui ales, sprijinit, aparat și promovat de Răducu e profet.

  • Sa nu jignim niste oameni care ,chiar merita stima noastra:caporalul Suciu,antrenorul Fortuneanu si tanarul Galan.Cinste lor!Dar ,sa-l decorezi pe patronul Dimexului ,ce a castigat majoritatea lucrarilor de asfaltare din judet…e putin fortat.Puteati astepta cativa ani sa constatam cate lucrari vor rezista…

    • Pe tine te a salvat si pe tata la omorat cu zile!!Deci sansele de supravietuire au fost de juma juma.Fuma pipa in birou si caza vipurile in rezerve.In rest il durea in cur de spital.

  • De ce Dimex si nu Prodima .Scurtu nu-i ajunge la glezne domnului Dinu Magherusan
    Avem criterii transparente de acordare sau doar de racordare? Corina Cretu a facut mai multe pentru spital decât domnul dr Buta

    • Prodima nu are contracte cu Consiliul Județean, nu achită note de plată la chefurile lui Răducu și nu sponsorizează acolo unde i s-a indicat. Avem criterii.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.