(FOTO) Circa 30 de copii din comuna Feldru, care au învăţat să picteze icoane pe sticlă de la profesorul Daniel Paneş, originar din comună, şi-au expus lucrările la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, un dar de suflet pentru bistriţeni, oferit cu toată inima acum înainte de sărbătorile pascale.
Entuziasmaţi să-şi vadă lucrările într-o sală de expoziţie, copiii ne-au spus că nu a fost deloc simplu să picteze, icoanele pe sticlă necesitând multă răbdare, o virtute rară în generaţia actuală, dar care le-a fost cultivată de profesorul Daniel Paneş, originar din comună, timp de trei ani. El a fost cel care a înfiinţat Centrul de Pictură al Bisericii Ortodoxe Române „Sf. Trei Ierarhi” din localitatea Feldru, sprijinit de preoţii Grigore Toader, Ioan Clapa şi Ioan Iliş.
„Din 2015 facem un atelier lângă biserică şi în interior când plouă afară şi am început cu modele simple, apoi am încercat şi modele mai complicate. E o vindecare, o terapie prin culoare şi prin credinţă. Pentru mine e o adevărată încântare. Mai am astfel de cercuri şi în altă parte, sunt titular în zona Sibiului şi am făcut acelaşi lucru şi acolo, am văzut că merge şi am vrut să fac şi acasă, la părinţii mei. Se vede că am avut aceleaşi rezultate ca şi în partea celaltă”, a spus profesorul Paneş.
Potrivit acestuia, realizarea unei icoane pe sticlă după tehnică veche nu este un lucru simplu şi necesită multă răbdare: „Prima dată se dă conturul cu negru de fum şi ulei de vin fiert, cu toc şi cu peniţă cum se făcea în vechime, cu modele originale de Nicula sau alte centre de icoane din Transilvania sau Ţara Făgăraşului. După câteva zile, după ce se usucă negrul de fum, se dau dungile albe sau roşii, la fel cu culori de ulei şi apoi în tempera cu emulsie de ou, o tempera grasă. Necesită mai multă sau mai puţină migală. La sfârşit dăm hârtia argintată sau imitaţia de aur. Icoana lucrează în fiecare, în unii mai mult, în alţii mai puţin, dar, cu siguranţă vă spun că lucrează. A lucrat şi în mine şi încă mai lucrează. Eu fac icoane din 2010 şi mă bucur că pot împărtăşi darul meu şi altora şi îi pot face fericiţi cu lucrul acesta”.
Expoziţia „Icoana, o veşnică împărtăşire a Duhul Sfânt” poate fi văzută la Secţia de Etnografie a Muzeului Bistriţa.
Adaugă comentariu