Actualitate

Mioriţa de la Telciu. Conflictul între ciobani are iz romantic, dar şi penal, spune Marius Tomi

Marius Tomi, unul dintre fermierii implicaţi în scandalul de duminică de la Telciu, s-a prezentat, luni, la Serviciul de Medicină Legală din cadrul Policlinicii Bistriţa cu mâna bandajată. A obţinut certificat-medico legal din care reiese că are nevoie de cel puţin 25 de zile de îngrijiri medicale după „bătălia” purtată cu familia lui Simion Valeriu, ciobanul care susţine că are dreptul să folosească aceeaşi păşune ca şi el. Iată versiunea sa asupra celor întâmplate.

Nuţica Simion a învrăjbit două familii

„Toată povestea a început în anul 2008. Fratele meu era prieten cu fata lui Simion Valeriu, Nuţica Simion, se curtau unul pe altul. Tatăl ei ştia că se pot obţine fonduri europene şi, la nivel anului 2008, a luat legătura cu toate primăriile din judeţ şi a obţinut diferite contracte de arendă. Nu ştiu cum le-a obţinut pe celelalte, dar ştiu cum l-a obţinut pe cel de la Nimigea. Nuţica s-a dus la Primăria Nimigea să obţină un contract, dar nu putea fiindcă Primăria Nimigea a pus o regulă şi anume că nu poţi obţine niciun contract dacă nu eşti cetăţean al comunei Nimgea şi atunci ea l-a trecut pe fratele meu cu care era într-o relaţie pe acel contract. La nivelul anului 2008, a întocmit un contract pe care trece în mod abuziv numele fratelui meu. El nu ştia că a fost trecut acolo alături de numele lui Simion Valeriu. Contractul a fost semnat în 16 mai 2008, iar fratele meu era încazarmat într-o unitate militară la Bucureşti şi a făcut dovada la momentul respectiv. L-a semnat cu majuscule pe fratele meu pe contract, noi am depus şi probă grafoscopică. Nuţica a făcut acest contract fals în complicitate cu Robert Kertes care era juristul Primăriei Nimigea. El nu avea calitatea să semneze nimic. La fel, secretarei Ana Toth îi apare semnătura pe contract, dar ea nu recunoaşte că ar fi semnat. Femeia spune că nu ştie cine a semnat, dar s-a făcut o anchetă în Primărie şi s-a aflat că Elisabeta Szekely, o fată de la Departamentul economic a semnat în locul secretarului comunei. Simion Valeriu a recunoscut că el a semnat la vreo 4-5 zile contractul. Nuţica Simion şi cu juristul au făcut însă acel contract care este fals, nu are clauze, are o chirie derizorie de 1000 de lei pe an pentru 270 de hectare. Mai scrie acolo că dacă faci nu ştiu ce lucrări nu trebuie să o plăteşti. Vă daţi seama ce aberaţie? În 2009, Primăria Nimigea încearcă să rezilieze pe cale amiabilă contractul voind, cred, să muşamalizeze situaţia sau să-l ascundă pe funcţionarul Kertes care e la fel de vinovat ca şi Nuţica. Acum e secretar al comunei, a avansat”, a spus Marius Tomi. El a adăugat că Primăria Nimigea a denunţat apoi contractul şi a scos, în 2010, păşunile din nou la închiriere.

Primăria Nimigea a mai făcut o licitaţie

„Primăria Nimigea a făcut o licitaţie mare la care s-au prezentat peste 20 de persoane. Fiecare a licitat pentru diverse păşuni. Domnul Simion Valeriu a acceptat tacit rezilierea contractului şi, în 2010, s-a prezentat la licitaţie şi a concesionat alte trupuri de păşune, rantea şi Zâna, unul pe dânsul, unul pe Nuţica tot de la Primăria Nimigea. Problema lor a apărut în momentul în care s-a dus şi a declarat la APIA noile terenuri. Cele pe care le-a concesionat în 2008 erau sub angajament de agromediu pentru 5 ani cu posibilitatea de returnare a banilor dacă nu le respectă. El, la nivelul anului 2010, el s-a prezentat la APIA şi, în cârdăşie cu funcţionara APIA Livia Vlad (acum cercetată al Poliţie) se poziţionează cu noul contract pe vechile amplasamente, adică iau Năsăudul şi-l fac Bistriţa. Doamna Vlad era responsabilă de dosar şi trebuia să verifice. Simion Valeriu folosea ambele contracte cu toate că Primăria Nimigea a informat de nenumărate ori APIA că acel contract este reziliat şi îl denunţă ca fiind fals”, a spus Marius Tomi.

Fermierul spune că, în 2010 când a participat la licitaţie, ştia că Simion Valeriu folosise cele 270 de hectare de păşuni, dar şi că Primăria Nimigea a reziliat contractul.

„Eu ştiam că a fost reziliat amiabil contractul şi drept dovadă Simion valeriu era în sală şi licita pentru alte terenuri. Primăria Nimigea nouă ne-a garantat că terenurile sunt libere, doar nu eram nebuni să licirtăm terenuri sub litigiu sau sub un alt contract. Ne-a garantat că era teren liber”, a spus Marius Tomi.

El spune că APIA a sesizat că există o problemă cu contractele lui Simion Valeriu la nivelul anului 2011, timp în care atât Simion Valeriu, cât şi Primăria Nimigea deschideau un procese la Tribunalul Bistriţa-Năsăud unul împotriva altuia.

„Simion Valeriu, de când i s-a reziliat contractul cu Primăria Nimigea, nu a mai achitat nicio taxă, nici redevenţă, nici devize de lucrări, absolut nimic vrând doar să folosească terenurile. Noi am făcut dovada în instanţă că suntem utilizatori ai terenurilor, că beneficiem de nişte contracte necontestate şi perfect valabile. Am obţinut câştig de cauză şi o sentinţă civilă prin care i se interzice domnului Simion Valeriu accesul pe terenuri, noi fiind îndreptăţiţi să le folosim”, a spus Marius Tomi. El spune că Simion Valeriu nu a mai primit nicio subvenţie de la APIA, instituţia catalogând situaţia drept „tentativă de fraudare de fonduri europene”, dosarul fiind acum la DNA.

De partea cui este Poliţia?

El a  spus că în timp ce pe rolul instanţelor de judecată procesele se desfăşoară în ritm de melc, la Telciu s-au întâmplat multe în tot acest timp „Anul trecut, Poliţia Năsăud intervine şi îmi evacuează păstorii şi ciurdele de animale sub tot felul de pretexte, că un comandant e finul avocatului, că e naşul lui nu ştiu care, o sumedenie de cumetrii. Mi-a evacuat animalele şi eu m-am dus cu avocat la Poliţia Năsăud. Acolo mi-au spus că au greşit. Am sesizat MAI şi s-a făcut un control intern. Nu s-a luat nicio măsură ca de obicei, măcar o mustrare, orice. În cazul meu, Poliţia nu intervine deloc, deşi sunt ameninţat de trei ani. Am făcut o sesizare la Poliţia Telciu în data de 4 iunie 2013 şi le-am spus să-mi acorde sprijin să mă pot deplasa în pădure, la mine, că un asociat al lui Simion Valeriu mă tot ameninţa să nu urc acolo că mă omoară, dar mi-au spus că nu îl pot localiza Simion Valeriu. Şi nu e prima oară când Poliţia Telciu nu face nimic. Mi-au furat trei vaci, mi-au bătut ciobanii, am urcat noi acolo, l-am alungat cu turmele. Sunt zece dosare penale în care ne reclamăm unii pe alţii, iar anul acesta, când am ştiut că începe sezonul de păşunat, m-am adresat autorităţilor şi le-am spus să facă ceva până nu ajungem să ne omorâm unii pe alţii, dar niciodată nu se poate face nimic”, a spus Marius Tomi.

Ambuscada din munţi

„De două săptămâni vreau să mă duc în munţi la turmele mele, dar îmi trimite ginerele lui Simion Valeriu mesaje de ameninţare. Ieri (duminică-n.r.) am vrut să urcăm cu maşina. E o singură cale de acces la baza muntelui, un defileu mic în care pe de-o parte e stâncă, pe altă parte apă. Simion Valeriu era intrat acolo cu un microbuz mare şi cu o remorcă cu nişte oi, cu păstori, cu tot. Noi am intrat acolo cu maşinile de teren şi efectiv am rămas blocaţi. Nu am mai putut merge nici în faţă, nici în spate. Ne-au atacat cu cuţite, cu pari, erau organizaţi. Normal, am ripostat. A fost o încăierare de trei minute. Toată lumea a dat în toată lumea, noi am urcat în maşini şi am plecat, ei au chemat Salvarea. Şi anul trecut ne-au spus că i-am ameninţat cu moartea, nişte minciuni şi inducerea în eroare a autorităţilor şi cheltuirea banului public. Procurorul Temeian de la Năsăud înţelege să ţină dosarul (de fals), să nu clarifice dacă e fals sau nu contractul acela al lui Simion Valeriu cu Primăria Nimigea ca să se prescrie fapta. Nu se face nimic. În schimb suntem atacaţi şi de trei ani umblăm pe la instanţe. Totul de la Nuţica care a pornit un război cu noi din cauza fratelui meu. Nu ştiu ce vrea de la noi. Acum, familia Simion are 50 de procese pe rol. Anul trecut m-am întâlnit cu Simion Valeriu în munte şi mi-a spus să-mi văd de treaba mea că am deranjat interese mari, că el a dat la politicieni bani. Eu nu ştiu care e treaba cu fondurilea stea europene, dar eu fac activităţi agricole, sunt de bună credinţă, plătesc impozite, redevenţe când mi-au cerut. Ei au nişte animale, le mută de pe unul pe altul”, a spus Marius Tomi.

Fermierul spune că adevărata miză a acestui contract sunt 10 miliarde de lei vechi pe care Simion Valeriu i-a primit în 2008 şi pe care nu vrea să-i mai restituie. „Interesul lui e să treacă timpul să nu-i mai dea înapoi, să se prescrie fapta. Induce în eroare APIA, pe toată lumea. În 2012, am intrat eu în plată, dar rămâne problema pentru 2010 şi 2011 când eu nu am primit banii din cauza unui funcţionar care a pus pe picior de egalitate un dosar al meu eligibil şi cu toate documentele la zi cu dosarul lui Simion Valeriu fără documente, taxă. Ne-a spus că e litigiu şi să mergem în instanţă. A venit comisia de la Bucureşti şi a demonstrat că nu e litigiu, că eram îndreptăţit să primesc banii. Aşteptăm raportul de la Bucureşti. Am înţeles că se vor lua măsuri administrative contra doamnei Vlad şi este posibil să i se impute ei prejudiciul fiindcă banii care mi se vor returna vor fi de la bugetul de stat. Nu am de gând să renunţ fiindcă sunt îndreptăţit să primesc subvenţie”, a spus Marius Tomi.

Cristiana Sabău

contract de pasunat 5 contract de pasunat 1 contract de pasunat 2 contract de pasunat 3 contract de pasunat 4 Marius Tomi 2 Marius Tomi 3 contract

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS