Spania, o ţară cu teren arid, în care temperaturile se apropie de 50 de grade Celsius, e în continuare preferată de bistriţenii care şi-au făcut un rost acolo. Chiar dacă lucrează în agricultură în condiţii grele, ei sunt plătiţi cu 1500 de euro, bani care, la noi, nu îi câştigă oricine.
Un autocar plin cu oameni veniţi din Spania a oprit, marţi, în faţa unei firme de transport care are sediul pe Calea Moldovei. Obosiţi după drumul lung parcurs până acasă, „spaniolii” s-au aşezat pe bagajele din rafie în aşteptarea microbuzului care să îi ducă mai departe, spre casă. Nu sunt foarte comunicativi şi poate pe bună dreptate. Au parcurs un drum lung într-o căldură infernală şi nu îşi doresc nimic altceva decât să ajungă acasă, la părinţi, copii şi poate soţi pe care nu i-au mai văzut de te miri când.
„Am lucrat la solar, la roşii, la castraveţi. Am muncit de ne-au ieşit ochii şi am stat în călduri de peste 50 de grade. Am lucrat în agricultură că altceva nu găseşti”, îmi spune o femeie între două vârste. O întreb cum e plătită: „Şi mai bine, şi mai rău… Oricum, în România nu ai nici după ce bea apă„. Îmi mărturiseşte apoi că nu îşi mai găsesc de lucru decât cei care au contracte, iar ea deţine un astfel de act încă de acum şapte ani. În ce priveşte plata, reuşesc să aflu de la ea că este plătită la oră. Ia de la 3,75 de euro/h până la 4,75/h. Depinde de patronul la care lucrează.
Un bărbat trecut de 50 de ani mărturiseşte că, pentru români nu se mai găseşte de lucru în Spania. Vorbeşte din propria experienţă. A lucrat în construcţii, a fost dat în şomaj şi acum i s-a terminat şi acesta. A venit acasă în speranţa că va putea să-şi câştige cumva pâinea de zi cu zi.
„Nu mai este de lucru pentru români. Am avut un ajutor de şomaj până acum, dar mi s-a terminat şi acum am venit încoace că nu mai am ce face. Am lucrat în construcţii, dar nu mai e demult de lucru. Acum nu ştiu ce voi face. Îmi voi căuta ceva, dar nu ştiu dacă îmi găsesc”, a mărturisit el.
L-am întrebat cum e plătită munca unui constructor. Oftează. „Prost! Acolo se lucrează, nu ca aici. Munca e muncă. Încerc să mă mai duc, să-mi caut de lucru”, a spus el.
Doi bunici trecuţi de 70 de ani au fost la copii în Spania şi s-au întors acasă bucuroşi că nu mai văd pământul roşu al ţării în care locuiesc ai lor.
„Avem copii acolo. Lucrează la oi, într-o pustietate. S-au dus acolo că nu au unde lucra acasă. Noi suntem bătrâni, avem un pic de pensie, dar ei nu au unde lucra. Lunar îi plăteşte, banii îs bunişori, dar îi greu că e o mizerie mare. Dă-ţi seama cum e la oi, la căldurile alea. Miroase groaznic. Ce să facă? Nu au ce face. 1500 de euro au salariu şi le dă şi mâncare. La noi, dacă ar lucra la oi, ar lua 500 -600 de lei. Acolo iau alţi bani, numai că-i greu. De zece ani lucrează acolo. Or veni şi acasă când or putea că o făcut căsi la copii, ce le-o trebuit, să-şi poată lua nişte animale. Au pământ mult, şi-o cumpărat de când îs acolo. Când or veni, şi-or lua nişte animale şi or trăi cumva”, a spus Maria Puşcar, o bunică din Parva ai cărei copii au casă la Tărpiu, dar locuiesc acum în Spania.
Remus Codău şi-a vizitat nepoţii în Spania. Spune că abia a rezistat o săptămână. „E căldură acolo, e secetă, e uscăciunea aia, tot e roşu, nu vezi verde nimic, iar verdele calmează ochii”.
O altă doamnă aşteaptă pe trotuar să plece microbuzul. Poartă ochelari de soare şi, când începe să vorbească, îşi etalează accentul spaniol. Lucrează de zece ani în Spania, nu are contracte, dar totuşi îşi găseşte de muncă. O întreb dacă are de gând să se mai întoarcă în România. „Normal. Aici e casa mea, e ţara mea, aici m-am născut. De lucrat, prefer să lucrez acolo la salariile pe care ni le dau Băsescu şi cine mai e acolo, Ponta. Se omoară între ei. Să vină să lucreze ei în agricultură şi ne ducem noi în Parlament că acolo sunt salarii bune. Nu ne mai ducem în străinătate. Lucrăm acolo şi venim acasă să ne vedem părinţii, fraţii, familia. Ei au pensii, noi le aducem cadouri”, a spus ea.
O altă domnişoară mărturiseşte că şi ea că lucrează la ambalat legume într-o hală. Câştigă 1200 de euro lunar şi e mulţumită.
Un domn spune că e şi-a mai găsit de lucru şi în construcţii fiindcă în Spania lumea îşi mai modernizează locuinţele şi un bun meseriaş are unde lucra. Îl întreb ce îşi permite de când lucrează în străinătate. „Tot!”, îmi răspunde.
„O ducem bine. În România nu îşi permite omul să bea whisky. Noi ne permitem şi să mergem în vacanţă, dar nu prea mergem că venim acasă, în România, la muncă. Ne facem casă, ne facem una-alta. Ne-am cumpărat maşină cu peste 25.000 de euro pe care aici, în ţară, nu o cumpăram niciodată. Casa e aproape gata şi are două nivele mobilate, gresie, faianţă, trimise de acolo. Când nu mai avem de lucru venim acasă”, a spus el.
Silvia Şulea de la firma Deea Trans spune că lunar numai cu firma sa călătoresc trei sute de oameni în străinătate.
„Eu observ că lumea călătoreşte, cel puţin cu firma noastră. Din ţară, merg în Spania la copii, alţii la muncă, alţii în vizită. Lunar pleacă în jur de 300 de persoane în străinătate numai cu firma noastră. A mai scăzut traficul. Pe vremuri, mergeam cu 7-8 autocare. Acum, ne limităm la un autocar-două în lunile de vară”, a spus Şulea.
În tot acest timp, România, o ţară bogată, verde, cu pământ rodnic, e măcinată de războaie politice, e ocupată cu referendumuri şi cu smuls puterea de la unii la alţii. Fără sisteme de irigaţii, cu o agricultură la pământ, cu politicieni bogaţi şi oameni săraci, România se stinge încet şi îşi pierde zi de zi speranţa.
Cristiana Sabău
Un articol bun, cum destul de rar se intampla sa citim in presa locala. Descrie o realitate simptomatica, e un studiu de caz atent si, din pacate, relevant.