Viceprimarul Cristian Niculae, care are în subordine Poliția Locală Bistrița, a declarat, într-o emisiune televizată, că, pentru mai multă eficiență în ce privește activitatea Poliției Locale, se gândește să instituie patrule ”în civil”.
”Mă gândesc la patrule de Poliție Locală echipate în civil care să aibă legitimație și, dacă au văzut pe cineva, de exemplu, că a aruncat o hârtie pe jos, să-i dea amendă. Am multe planuri cu Poliția Locală care vor schimba lucrurile în bine, dar nu le pot divulga chiar pe toate. Sunt niște acțiuni care urmează și, dacă le spun de acum, nu își mai ating ținta”, a spus Cristian Niculae într-o emisiune la AS TV Bistrița.
Întrucât și-a anunțat deja intenția de a candida la Primăria Bistrița, Cristian Niculae a adăugat: ”Îmi doresc ca cetățenii să aibă încredere în mine, îmi doresc să fiu primarul municipiului Bistrița, cred că voi fi noul primar al Bistriței. Eu cel puțin am încredere în mine. Multă lume cu care mă întâlnesc spune că are încredere în mine. Sper să îi conving în anul care urmează că merit să fiu omul care îi reprezintă, omul care muncește pentru ei, omul care are grijă de ei. Mă recomandă munca, dar și faptul că am stat 4 ani de zile viceprimar, am văzut și am simțit lucrurile. Știu de unde să le apuc. Știu foarte bine de ce are nevoie Bistrița, cum să fac lucrurile, cum să catalizez aparatul administrativ să muncească mai bine, mai performant și mai pentru cetățean. Și eu sunt omul care va schimba multe lucruri în bine și în Primărie”.
Bărbat surprins în flagrant și filmat când arunca deșeuri din construcții într-un loc nepermis, amendat de Poliția Locală
Poliția Locală Bistrița i-a dat amendă de 800 de lei, iar Garda de Mediu Bistrița-Năsăud – amendă de 2.000 de lei.
”Astfel de lucruri nu trebuie tolerate! Este de neacceptat ca în anul 2019, într-o țară membră a Uniunii Europene, unii din concetățenii noștri să se comporte ca și cum nu ar cunoaște cele mai elementare reguli de conviețuire într-o societate civilizată”, spune viceprimarul Bistriței.
Avem un oras plin de ciori si corbi care scot din cosul de gunoi si tomberoane hartii pt a cauta hrana. Cum amendeaza politia locala ciorile si corbii??? Cum poate amendeza bistriteanul politia locala si primaria pentru faptul ca orasul e plin de ciori.
Nu despre asta e vorba, ci despre cei care isi uita bunul simt acasa sau nu il au deloc. Gen cei care se cred elite, dar nu cunosc diferenta dintre cos de gunoi si pamant. Ideea este una foarte buna! Abia astept sa fie pusa in aplicare! Eu as mai vrea si un tel verde, la care sa pot semnalizaucrurile de genul acesta! Sa ii facem vedete in adevaratul sens al cuvantului pe cei care respecta regulile!
bravo mai, acuma hai sa prindem ciori!!! de apreciat este ca in fiecare dimineata se matura si se strange acea mizerie, greul este pe cei de la salubritate care aduna mizeria lasata de pasari. O solutie ar fi cosuri cu capac. Dar ar mai aruncaoamenii mizeria in cos, ridicand capacul? nuuu, ca le este lene!
Asta-i Culmea, cica civili, cand Domnu PSD ministru de interne Fifor o dat o Dispozitie in care tot personalul Ministerului de Interne sa poarte uniforma obligatorie.
Nicolae este dispus sa mai suplimenteze bani pentru haine civil? Ca pe cele militare si norma de hrana o suportam noi, platitorii de taxe si impozite. Si asa apar Detectivii lui Nicolae.
Poliția Locală nu e subordonată MAI, ci Primăriei Bistrița.
Ei trebuie identificați pe strada că sunt în folosul cetățeanului….daca ar fi in civil nu se văd decât când scot legitimația…in rest scuipa zd fluieră după femei, arunca chiscoturile zd stau la terase pe centru ….și din când în când își verifică cardul,,,, dar ce, sunt agenți internaționali și noi suntem ultimii criminali??????
Nu are legatura Politia Locala cu MAI. Sunt o divizie a Primariei!
din punctul meu se vede clara dorinta de imbunatatire din partea domnului viceprimar, indiferent ca e vorba de politia locala sau orice alt element care e menit sa ne imbunatateasca calitatea vietii in oras. Eu unul il felicit si sustin initiativa. Poate asa ne mai resposabilizam si noi putin daca s-ar face patrule si cu civili.
Foarte bine domnul Vice. Felicitări!
Politia locala inafara de a păzi scolii și instituții nu ar trebui sa aibă nici o alta atribuție și competenta.
De cate ori am fost pe pietonal am vazut tiganusii care cerseau fugind cand vedeau Politia Locala, dar apoi revenind. Cu siguranta ar fi luati prin surprindere daca acestia ar parrula civili! E o idee de pus in practica. Altfel nu ne putem da seama daca e rpditoare sau nu! Oricum, felicitari pentru implicare!
E bine când omul dintr-o funcție publică are experiență in mediul privat.
E bine să cunosti problemele din ambele situații : public si privat. Este cazul viceprimarului Cristian Niculae.
Se vede că e gospodar, a asfaltat străzi câte nu s-au asfaltat in Bistrița in 20 de ani.
Sper să vedem același efect si cu poliția locală, care trebuie reformata nu desființată.
Îi doresc succes viceprimarului, energie multă și spor la lucru!
Din disperare a facut ce vedem dupa Europarlamentare, ar trebui sa arate daca au avut alocati bani ptr. asemenea lucrari. Domne fereste sa ajunga un asemenea om , primar. O sa fie “bine” .
Ce facem cu Tomberoanele care nu mai au capacitate de preluare și o grămadă de gunoaie rămân în stradă.
Politia Locala este importanta intr-un oras! Poate genera prin diverse actiuni coercitive schimbarea de mentalitate necesara in Bistrita. Poate, dupa cateva actiuni de acest fel, oamenii nu vor mai arunca pe jos gunoaie, nu vor mai vandaliza cosuri de gunoi si vor pastra mai bine curatenia in oras!
Daca reusiti asta, aveti votul meu!
Bafta in ceea ce faceti, d-nule vice!
oras de nebuni si administratie de nebuni…….)))…salarii de generali pt pandaci la seminte aruncate…)))))
..de fapt..daca pana acuma i.ati vazut inactivi si fara rost…de acum incolo nu.i mai vedeti deloc..))) doar la bancomat in zi de salariu..))))
Din pacate noi, cetatenii, nu vrem sa fim curati! Vrem sa fim smecheri intr-o mare de hotie. Vrem sa existe o persoană care sa adune mizeriile dupa fiecare din noi. Adica vrem sa fie curat, dar sa nu facem nimic in sensul asta, insa comentam maxim ca administratia nu face ceva! Uite ca cineva scoate la iveala acel ceva!! Felicitari!
Domnul viceprimar, Cristian Niculae, este un om care merită să fie primarul orașului nostru pentru că este un om care cunoaște bine primăria și nevoile oamenilor. Este un om care știe că poate oferi oamenilor instituții publice mai prietenoase, care să ne facă să ne simțim bistrițeni europeni.
Degeaba încearcă unii să-i pună în cârcă decizii ale primăriei cum este pârtia de schi, pentru că el nu avea cum să se opună oficial unui proiect al primarului Crețu Ovidiu care a fost votat de Consiliul local. Nu avea puterea instituțională să se opună primarului actul, chiar dacă sunt convins că știa și atunci, cum știe și acum că proiectul pârtiei de schi este unul nefericit pentru bistrițeni. Acest ,, vis umed”, la figurat, al domnului primar actul este o povară de care Cristian Niculae este apăsat ceva mai mult decât ceilalți bistrițeni pentru că, în calitate de viceprimar care va candida pentru Primăria Bistrița, i se va atârna de gât în campania electorală acest proiect păgubos.
Din funcția pe care o are acum, domnul Cristian Niculae face tot ce poate, fără să împovăreze bistrițenii cu credite pentru proiecte aberante, pentru a crea o față europeană a Bistriței! Acest lucru se poate observa și în felul în care gestionează situația poliției locale de a cărei reorganizare se ocupă, pentru a veni cât mai mult în folosul oamenilor!
Felicitări, domnule viceprimar, pentru felul în care înțelegeți să faceți administrație! Dumnezeu să vă ajute, să duceți la bun sfârșit toate proiectele care țin de dumneavoastră!
Pop Dan Florin , vicele nu era in primarie când s-a votat pârtia de ski.
In schimb liberalii care urla acum împotriva ei, cum ar fi Alin Seserman erau si au votat proiectul. Fara votul acelor oameni nu se făcea aberația care se cheamă pârtie.
Dar ai dreptate, ipocriții încearcă sa il facă răspunzător pentru ea. Deși Cristian Niculae NU ARE NICIO LEGĂTURA CU PÂRTIA, decât faptul că acum daca e făcută trebuie sa încerce să o facă cât de cât funcțională si utilă orașului.
DE ASTA SUNTEM ULTIMII DIN EUROPA ….CA NU STIM SA IERARHIZAM SOCIAL
1. pe locul 1 si medalia de aur ar trebui sa fie contribuabilul si cetateanul unei localitati
2. pe locul 2 sunt cei care se sacrifica pentru binele nostru… de exemplu pompieru
2. pe locul 3 sunt aia dintre noi, nu neaparat prost care cu bani sa faca ce ne trebuie….un fel de ciobal la care-i dai oile pe mana si el sa ne aduca branza
direct in civil la pus afise in campanie
Se va transforma in politie privata primarului
Daca am nevoie sa apelez la ei sa să mă ajute când sunt jefuit ..e mai bine sa poarte uniforma, altfel nu am de unde să știu dacă nu sunt chiar ei…infractorii
Orice schimbare in bine, e bine venita. Unii dintre noi nu putem fi civilizati decat daca suntem atinsi la buzunar. Poate asa invatam .. aplicati amenzi, cat de mari si cei care nu stiu reguli de bun simt se vor gandi de doua ori inainte sa mai repete gresala pentru care au fost amendati. Eu mi-as dori sa elimine valutistii. Succes dl vice.
Amu dacă și omul ăsta a stat, apoi înseamnă că tu trăiești in altă lume …
De multă vreme nu am mai vazut pe cineva să își dea interesul atât de mult pt o schimbare in bine a orașului
Vicele merită să fie ales primar.
Numa sa nu se răzgândească, că întotdeauna împotriva omului bun se coalizează cei vicleni și multi oameni cinstiti abandonează in fața necinstitilor .
da cu….minus!!
O idee foarte rea, contrazisă de ştiință.
1. Scăderea vizibilității egal scăderea percepției de securitate în rândul populaţiei. Pentru a scăpa de capitalul de imagine negativ, Poliția Locală are nevoie de o campanie de comunicare pozitivă, plus centrarea pe rezoluția problemelor care afectează pe cetățean, aplicarea regulamentelor locale cu profesionalism.
E exagerat să numeşti polițişti în civil şi să vânezi oameni care aruncă-scapă hârtii.
Ca şi Vice Primar te ocupi să fie tomberoane, colectare sistematică a lor, de înlocuirea contractul de sute de milioane cu Supercom( acolo e corupție).
Dar nu îl lasă Partidul.
2. Creşterea gradului de risc al intervențiilor. Contestarea autorității.
Deja înnuniformă sunt considerați „subbpolițişti” de cetățeni, chiar de colegii de la MAI. Atitudinea asta trebuie să dispară pentru că au o muncă ingrată chiar cum , un criminal îl cauți un an cu resurse specializate, oameni beți care nu ştiu ce fac ai zilnic.
Timpul-resursele -calitatea necesare intervenției diferă.
Deci ceea ce oferă acum viceprimarul ca şi soluție cicoare ambalată ca şi cafea Arabica.
Nu contribuie la siguranța urbei over-all, va creşte animozitatea populației dacă polițiştii vor aplica cu rigiditate numeroasele regulamente inventate pentru comportamente care se nasc din lipsa infrastructurii sau servicii normale( absența parcărilor, tomberoanelor), exemplu.
Singurul avantaj temporar, „uitarea” Poliției Locale. Dar numărul de apeluri nu va scădea.
Ma ingrijoreaza faptul ca asa de usor lumea uita ca acest Niculae face parte din acest partid anti romani numit PSD. Poate sa fie ca maica domnului de bun, eu nu votez un om care are sefi corupti, majoritatea liderilor PSD, mai devreme sau mai tarziu au infundat puscaria din cauza faptelor penale…
Au fost suficienti 30 de ani cat a condus PSD-ul dupa revolutie… vrem sa dam credit si altora…
Alex, este greșit să generalizezi componente! La Bistrița nu a existat un caz de corupție care să aibă în centru vreun lider PSD. Pe Radu Moldovan l-au ascultat Serviciile câțiva ani fără să găsească nimic incriminatoriu. Cu banii cheltuiți de servicii pentru aceste ascultări se putea realiza de exemplu o nouă unitate școlară la Slătinița sau dotarea la standarde europene ale atelierelor de practică de la liceul Agricol.
Din păcate, asta este țara unde oamenii judecă înainte să gândească, iar acest lucru este foarte dăunător democrației! Desigur,Alex, generalizarea din alineatul precedent nu ți se potrivește și ție. De aceea cred că ar fi o dovadă de maturitate civică să promovezi omul Cristian Niculae, pentru că el este omul cel mai bine pregătit pentru postul de primar al municipiului Bistrița.
TU VORBESTI AIUREA…. TU NU AI VAZUT NICI O FAPTA PENALA?
…presedintele consiliului judeatean si-a asflatat strada din fata casei cand in jur nu mai era nici o starda asfaltata si culmea …sunt alte strazi mult mai vechi in bistrita care aveau prioriatate…deturnarea de fonduri STIAM CA E FAPTA PENALA!!!!!
…partia de scki, tu o consideri lucrare fezabila?…. din punctul meu de vedere aici A FOST SPALARE DE BANI…care culmea e PENALA!!!!!
…ca nu si-a batut nimeni capul sa stranga informatiile e alta poveste… care si asta parca se incadreaza ca si fapta penala…. nesizarea din oficiu!
Pentru Pop.
Ce cheltuieli sunt din partea securitatii sa asculte telefonul presedintelui consiliului judetean?
Cat consuma o galena si un tranzistor stiind ca ascultatorul e platit daca asculta sau nu ceva in ziua respectiva?
Cu banii economisiti se facea acoperisul…..iti completa tie tigla lipsa!
Sa nu fim naivi… In Romania primarii sunt ancore pentru atragerea electoratului… Marea majoritate a populatiei cu mici exceptii cui ii place de primarul sau va vota si la prezidentiale, si la parlamentare si la europarlamentare exact partidul primarului lor.
Multi din romani nu stiu cum se face un guvern, ce e aia putere legislativa, executiva dar voteaza pentru ca le mai place de cate un om primar de-al lor…
De aceea tocmai pentru ca gandesc in ansamblul problemei nu pot vota pe Cristian Niculae chiar de ar face autostrada suspendata sau ar face sa ninga toata iarna la Bistrita ca sa mearga partia. Oamenii astia mici din PSD pentru ca au tacut in momentul in care sefii lor ingenucheau justitia sunt prin nepasarea lor complici la mizeria in care sefii lor au aruncat Romania. Ce e asa de deplasat sa imi doresc ca in Romania sa se faca un reset in politica si sa dau credit altei clase politice noi sa incerce redresarea tarii dupa 30 de ani de esec PSD?!
Alex, dacă ai văzut comentariile de mai sus, se pare că domnul Cristian Niculae nu a fost la primărie când s-a votat proiectul pârtiei de schi. Îmi cer scuze că nu m-am informat înainte despre acest aspect!
Am înțeles din primul tău comentariu că nu ești un simpatizant PSD, iar asta e normal într-o societate. Este foarte bine pentru democrație! Democrația se bazează pe votul informat al oamenilor: de aceea, cred că poți să te convingi singur că domnul Cristian Niculae este omul potrivit pentru funcția de primar al municipiului Bistrița, pentru că are experiența necesară unei funcții publice pe care o acumulează în calitate de viceprimar. Eu îl susțin pe el mergând pe această logică.
Este corect ceea ce spui: că primarul are o importanță mare în teritoriu. Este normal! Dar influența despre care vorbești, se poate aplica cel mult în localitățile din mediul rural. Deși, nici în mediul rural nu am văzut prea des procente de peste 80% pentru vreun candidat. Deci, nici populația rurală nu este într-o dungă, să respecte întocmai voința primarului. De aceea, Lucian Blaga spunea că : ,,Veșnicia s-a născut la sat”. În veșnicie găsim înțelepciunea Existenței.
Cazurile de corupție care nu pot fi dovedite în Justiție, nu pot fi pedepsite. Statul de drept funcționează prin respectarea legii! Altfel, toată Justiția din România nu ar fi altceva decât Unitatea Ploiești generalizată. Nu cred că își dorește cineva să se răspândească petele negre din Justiția Română!
Il rugam pe viceprimarul Bistritei sa trateze cu seriozitate problema acestor invadatori ai vazduhului bistritean,care sunt cardurile imense de ciori! Mai ales in zona Spitalului Judetean.Am sesizat acest lucru cand ,inca mai erau plopii aceia langa Consiliul judetean ,care era locul preferat de adapost al ciorilor si copacii au fost indepartati ,iar acum este un spatiu verde placut.Faceti in asa fel ca sa nu mai traim cu angoasa ,pt noi si pt copii ,ca vin ciorile.Cred ca linistea cetatenilor e prioritara!Poate ,veti spune ca e o problema minoritara,dar oamenii mari se valideaza construind-si cariera serios si costant,prin lucruri mici.
Pot umple netul cu parcari aiurea in Bistrita , nesanctionate de Politia Locala.
Un exemplu este patronul de la Lord Dinul si Conalcul Verde care niciodata nu poate pune masina in alveola pentru parcare, ci jumatate din masina troneaza pe troturarul de langa liceul Andrei Muresanaul.Face asta in fiecare dimineata.
Politisti locali nu-l vad din cauza chipiului si il vor vedea cand vor fi in civil?
Sa fim seriosi, nu sunt in stare sa lase o amenda pe parbriz de frica, darmite sa amendeze un gealat de 100 kg si sa faca asta imbracati civil.
Ce pot face , eventual sa-i insoteasca pe jandarmi si sa scrie procesul verbal.
Dar pt aceasta nu sunt suficienti jandarmi ?
ati putea lua atitudine, si sa sesizati politia locala daca constatati asa ceva!!! atunci sigur vor lua masuri!