Social

Școala de vară de la Telciu, ediția a 4-a

Cea de-a patra ediție a Școlii de vară de la Telciu va avea loc între 11 și 18 august, chiar după terminarea Conferințelor de vară de la Telciu, care se vor desfășura între 8 și 10 august. Anul acesta tema celor două evenimente este aceeași, și anume “Rasă, suveranități și gândire Sud-Estică”. Înscrierile pentru Școala de vară sunt deschise până pe 30 iunie, astfel că participanții sunt așteptați să se înscrie aici: http://telciusummerschool.ro/ro/procedura-de-aplicatie/.

”Abordarea teoretică pe care o propun profesorii invitați de anul acesta este una critică cu privire la conceptul de rasă, și mai ales critică cu privire la felul în care poate fi conceptul de rasă folosit pentru a diviza și a crea tensiuni artificiale între grupuri de oameni. Mergând mai departe înspre momentul de constituire al statelor-națiune – al statelor moderne de astăzi – cursurile vor explora legătura dintre ideea de națiune și cea de suveranitate. Ideea că o națiune este independentă și poate dispune liber de soarta sa s-a aflat în opoziție cu organizarea politică efectivă până la dispariția imperiilor Habsburgic, Otoman și a celui Rus la începutul secolului trecut. Însă, chiar și la momentul actual, există populații care continuă să facă parte din alte state – putem da aici exemplul Groenlandei (considerat teritoriu al Danemarcei), al Antilelor Olandeze, sau al insulei Reunion, administrată de Franța, precum și al teritoriilor marginale ale Statelor Unite (Hawaii, Puerto Rico). Printre problemele cu care se confruntă aceste populații nu se află doar autodeteminarea parțială, ci și faptul că sunt tratate diferit față de populațiile din metropole, bucurându-se deci de mai puține drepturi decât concetățenii lor privilegiați. Desigur însă, ținând cont de contextul global actual, în particular catastrofa ecologică iminentă, migrațiile populaționale masive, precum și reapariția curentelor politice nu doar populiste, ci și conservatoare și chiar fasciste, chestiunea suveranității capătă dimensiuni complexe. Astfel, în condițiile în care globalizarea aduce cu sine interconectarea oamenilor, a statelor și a economiilor, despre ce tipuri de suveranitate mai putem vorbi, și cui îi mai este ea utilă?

Acestea vor fi temele de bază abordate de către profesorii universitari care vor vizita Telciu în august ca invitați ai Școlii de vară: Julie Klinger (Universitatea din Boston, SUA), Don Kalb (Universitatea din Utrecht, Olanda/Bergen, Norvegia), Manuela Boatcă (Universitatea Albert-Ludwigs din Freiburg, Germania), Marius Turda (Universitatea Oxford Brooks, Regatul Unit) și Daniela Gabor (Universitatea de Vest a Angliei).

”Ca la fiecare ediție, cursurile Școlii de vară vor fi acompaniate și de alte activități, anul acesta fiind vorba de o șezătoare despre cartea-manifest “Feminismul celor 99%”, moderată de scriitoarea Oana Uiorean, și două ateliere cu meșteșugari din Telciu. Pentru copiii din Telciu, dar nu numai, pregătim o vară plină de activități distractive și educative: un curs de limba engleză pe durata lunii iulie, un atelier de jonglerie și unul de tehnică cinematografică stop-motion, precum și un laborator de pictură murală, pe parcursul lunilor iulie și august. Nu vor lipsi anul acesta nici proiecțiile de filme, și nici spectacolele de teatru, destinate atât participanților cât și localnicilor, celor mici și celor mari. Astfel, spectacolele invitate de anul acesta sunt “Vi me som rom” (r. Andrei Șerban, Macaz – Bar Teatru Coop, București), “Foreplay” (r. Ozana Nicolau, Asociația Culturală Replika, București) și cea mai recentă premieră a spațiului Reactor de Creație și Experiment din Cluj, “Baladele memoriei”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Programul complet al celei de-a 4-a ediții a Școlii de vară de la Telciu va fi publicat pe pagina http://telciusummerschool.ro/ în luna iunie și va conține informații adiționale despre târgul de carte, excursii, concerte și celelalte activități.

1 comentariu

  • deci la telciu vin profi de la boston, Oxford si friburg! Bine ca nu stiu ce cenaclu amarat are mai multa expunere.
    Ne plangem ca suntem judet provincial dar nu cred ca oameni de asa calibru vin la o scoala de vara in late parti.
    Bravo organizatorilor!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.