Social

Şcoala ”Mihai Eminescu” Năsăud, acuzată de un părinte că e ”pentru unii mumă, pentru alţii ciumă”

Conducerea Şcolii Gimnaziale "Mihai Eminescu" Năsăud în care învaţă copiii familiei Gonda din Năsăud, aflată în plin proces de divorţ, este acuzată de tată că ţine partea mamei căreia îi furnizează informaţii favorabile cauzei. Gheorghe Gonda a cerut ISJ să facă o anchetă internă la şcoală, dar a fost refuzat.

Procesul de divorţ al soţilor Gheorghe şi Maria-Ileana Gonda, ambii cadre didactice, despre care Timp Online a scris deja AICI continuă să creeze dispute şi dezbateri aprinse în comunitatea năsăudeană, în special la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”, condusă de Mărioara Secheli, şcoală unde învaţă cei trei copii pe care şi-i dispută soţii Gonda.

Supărat că soţia sa nu îi permite să-i viziteze acasă, Gheorghe Gonda s-a dus să îi vadă la şcoală în zilele de 3 decembrie 2014, 27,28 şi 29 ianuarie 2015. Vizitele lui nu au fost văzute cu ochi buni de conducerea şcolii – apropiată de soţia sa – care l-a acuzat, în scris, într-o adresă transmisă mamei copiilor şi avocatului acesteia, că a făcut fotografii în incinta şcolii „fără să ceară permisiunea conducerii”, că a solicitat să vadă ce teme dezbate la dirigenţie profesorul Vasile Moldovan şi a discutat de mai multe ori cu diriginţii copiilor, iar la direcţiune a solicitat de mai multe ori informaţii despre copii, dar şi despre mama lor, dar „dacă răspunsul era în favoarea mamei, nu îl asculta”.

„Permanent încerca să ne convingă că mama nu se ocupă de copii, noi demonstrându-i contrariul (elevii vin la şcoală cu teme făcute, pregătiţi pentru lecţii, îmbrăcaţi corespunzător cu uniforme, au comportament adecvat, sunt bine educaţi), ne-a înmânat un articol din ziar referitor la comportamentul copiilor ai căror părinţi trec printr-un divorţ şi copia ancheiei sociale efectuată la Primăria Năsăud, solicitând consilierea psihologică a copiilor. Aparent, vizitele domnului Gonda Gheorghe sunt pentru informarea asupra copiilor, asupra condiţiilor din şcoală, dar, impresia noastră este că mereu caută să scoată în evidenţă aspecte negative din care să rezulte că minorii au de suferit, sunt afectaţi emoţional de divorţul părinţilor, lucru pe care noi nu îl sesizăm. Domnul diriginte Vasile Moldovan s-a simţit agasat de aceste vizite, a considerat anormal faptul că, atunci când a comunicat domnului Gheorghe Gonda că David are note de 10, tatăl a spus că ce înseamnă asta?, că un profesor din Baia Mare a spus că nu se poate aşa ceva, de asemenea a fost deranjat de faptul că domnul Gonda a prezentat o foaie de hârtie din care cita din cuvintele dirigintelui. Domnului diriginte Vasile Solovăstru domnul Gonda i-a solicitat să participe la o lecţie de matematică, dar nu a participat deoarece domnul profesor avea oră la o clasă a VII-a. Nouă ne-a spus domnul Gonda că e o problemă cu o temă a lui David la matematică”, a scris directorul şcolii, Mărioara Secheli, în 10 feb. 2015 în adresa transmisă Mariei Ileana Gonda prin avocat Mioara Bilan, adresă care să îi folosească în procesul de divorţ.

Deranjat de faptul că a fost tratat ostil de conducerea şcolii de câte ori s-a dus să-şi viziteze copiii, dar mai ales de faptul că instituţia de învăţământ se implică în procesul său de divorţ cu afirmaţii „denegratoare” la adresa sa susţinând-o fără niciun fel de ocolişuri pe mama copiilor în demersul ei de a obţine un ordin de protecţie în Dosarul nr. 732/265/2015, Gheorghe Gonda a trimis, în luna aprilie, o adresă Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud prin care a cerut efectuarea unei anchete interne în şcoală „pentru a demonta afirmaţiile răutăcioase” la adresa sa, afirmaţii care, în opinia sa, au drept scop „obţinerea ordinului de protecţie, scop care nu vine în susţinerea intereselor copiilor, ci doar de a da satisfacţie soţiei, colegă de breaslă cu semnatara adresei (Mărioara Secheli)”.

Gheorghe Gonda a arătat în cererea sa către ISJ că nu i se pare corect ca o instituţie de învăţământ să aibă o astfel de atitudine faţă de părintele unor copii, indiferent de situaţia lui, mai precis să nu îi pună la dispoziţie documente şcolare din care să reiasă ce fac la şcoală, iar profesorii să se simtă „agasaţi” dacă sunt întrebaţi despre situaţia şcolară a elevilor.

„Copiii mei suferă din cauza despărţirii părinţilor şi trebuie ajutaţi cu calm şi profesionalism, nicidecum cu indiferenţă faţă de trăirile lor intime”, a scris Gheorghe Gonda în adresa transmisă ISJ unde a mai arătat că şcoala nu ar trebui să emită judecăţi de valoare despre suferinţele intime ale elevilor câtă vreme nu şi-a îndeplinit nici măcar obligaţia de a-i consilia psihologic, invocând faptul că nu a sesizat că ar avea nevoie fiindcă direcţiunea a avut impresia respectivă.

Deşi cererea părintelui este una de bun simţ, conducerea ISJ i-a răspuns în 15 mai a.c. că „având în vedere aspectele menţionate în memoriul depus”, nu se impune efectuarea anchetei interne solicitate şi că, fiind vorba de „un litigiu între persoane civile, acesta nu are legătură cu instituţia/instituţiile la care funcţionează acele persoane”.

Referitor la răspunsul dat de ISJ şi semnat de inspectorul general Camelia Tabără şi consilierul juridic Mihaela Olinca, Gheorghe Gonda a declarat pentru Timp Online că din el rezultă că şcoala nu s-ar implica în problemele de familie ale copiilor, însă Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Năsăud a procedat exact invers.

„Din adresa transmisă soţiei mele de doamna Mărioara Secheli reiese exact contrariul: că şcoala se implică în probleme de familie şi, mai mult, chiar încearcă să încline balanţa într-o parte, ceea ce nu mi se pare corect. Consider că am aceleaşi drepturi, ca părinte, ca şi soţia mea, iar şcoala nu are niciun drept să mi le îngrădească. De asemenea, cred că niciun cadru didactic, fie el profesor sau director, nu trebuie să se simtă agasat dacă părintele se interesează despre situaţia şcoală a copiilor săi, ca să nu mai spun cât de neprofesionist mi se pare răspunsul bazat pe impresiile conducerii că băieţii mei nu au nevoie de consiliere psihologică în timp ce părinţii trec printr-un proces de divorţ”, a spus Gheorghe Gonda, care susţine că nu va lăsa lucrurile aşa.

Cristiana Sabău

Etichete

30 comentarii

    • ––––PRIMULUI––-
      –-FREIERE, TE-AI RATACIT!–-
      –-Doteaza-te cu o busola si apropie-te de edificiul alb cu o cruce verde si prietenoasa al unei farmacii, dupa ce vei vizita un medic. Altfel va fi: VAI DE STEAUA TA!

    • Cand vad systemul judiciar in romania realizez ca imi rusine sa fiu roman. In tarile civilizate oamni nebuni sunt internati.

    • –––PENIBIL DE FREIER––-
      –––Si pentru tine e valabil raspunsul pentru PRIMUL FRAIER––

  • Articol ieftin…ma intreb daca s-a aflat si parerea celor „acuzati”. Este o scoala cu renume si cu preofesori competenti. D-nul care acuza pe toata, lumea de ce a parasit sistemul? Cred ca din cauza competentelor multiple pe care le are. Credeam ca in acest tip de presa gasesc subiecte interesante, dar dimpotriva. Eu as actiona in instanta dupa astfel de aberatii scrise, cunoscand mai ales situatia si stiind cat de „mult” s-a implicat acest domn in educatia copiilor. Lipsa unui parinte nu poate fi inlocuita cu bunuri, indiferent de natura lor. Felicitari scolii si dascalilor care au inteles si i-au ajutat pe acei copii, care, fara vina lor, suporta consecintele unui comportament inadecvat a tatalui. Ce parinte isi poate ponegri familia in asa fel? Autoritatile nu au niciun cuvant de spus?

    • Doamnei ANDREEA MOLDOVAN
      Nu despre calitatea caramizilor din peretii scolii cu renume sau de competenta profesorilor e vorba! Nici de perimetrul desemnat de acestia, dupa cum nici despre comportamentul profesorilor cu peretii sau a peretilor cu profesorii nu e vorba!
      Este vorba despre DIMENSIUNEA UMANA A PROFESORULUI, mai ales ca e competent, cum spuneti dvs.
      Intelegand situatia delicata, din punct de vedere social, a COPIILOR din cadrul familiei in divort, CANCELARIA scolii renumite, pe care eu o numesc acum Scoala Gimnaziala „Mihai Eminescu” Nasaud, intrunita de urgenta intr-o SEDINTA DE SPIRITISM MANAGERIAL DIDACTIC, hotaraste: Vinovat. Se aplica Dlui Gonda „BICIUIREA” publica, asa cum spune DATINA la noi!
      Si dvs doamna Moldovan, ca voluntar acum (daca nu aveti alte interese), puneti in aplicare aceasta rusinoasa hotarare!
      Doamna Moldovan, DA. In acest tip de presa gasiti articole interesante, din pacate dvs nu aveti capacitatea sa le intelegeti, iar ce scrieti este de nivel infantil! Sigur ca da, dvs actionati alandala, dupa cum va taie capul. noi va acceptam!
      Doamna Moldovan, autoritatile, da, vor face si ele ceva, sper, dupa ce vor termina procesul MIORITEI…. Poate reveniti cu noutati…semnate de unul UNGUREAN, de unul ARDELEAN…..ca-i mai ortoman!

    • –––-Stimata ANDREEA ,
      In acest articol NU este vorba de competente … si nici de… cauza de parasire a sistemului ( ai o obsesie )–se refera la implicarea celor doua institutii –SC. MIHAI EMINESCU NASAUD – director prof. MARIOARA SECHELI –si CLUBUL COPIILOR NASAUD – director prof. DORINA BUIA. Prima elibereaza o adresa denigratoare pt mine , iar a doua il trimite pe prof. GAVA MIHALACHE MIRCEA ca -MARTOR- sa ma acuze pt a obtine –ORDIN DE PROTECTIE–FARA MOTIVE –FOLOSIND MINCIUNA.
      Se solicita : Emiterea unui ordin de protectie pe 6 luni , 200 m , fata de SC. MIHAI EMINESCU NASAUD si CLUBUL COPIILOR NASAUD, precum si fata de ea si cei 3 minori ; sa interzica orice contact, inclusiv telefonic, corespondenta ….asa ca mai analizeaza ce scrii si vezi daca este in interesul copiilor aceasta solicitare si IMPLICARE din partea conduceriiiii……..

    • Un ordin de protectie presupune : 1 – judecator ; 1 – grefier ; 1 – procuror ; 2 – avocati ; 4 – martori ; reclamanta + paratul ; 3 – minori audiati in total 14 persoane ….. Iata cu ce se ocupa dna MARIA , unde pierde timpul si streseaza copiii , in loc sa ne ocupam linistiti de ei , sa-i ajutam pt examen –PIERDEM TIMPUL – pe la JUDECATORIE –-BRAVOOO mai MARIE ,…MARIE…
      Dar cati bani si cate zile …de unde are ea bani pt avocati –intra in sala cu 3 avocati…DA , DA –este in INTERESUL COPIILOR !!!

    • In dosarul nr.732/265/2015 avand ca obiect ORDIN DE PROTECTIE , Tribunalul Bistrita Nasaud in data de 24.06.2015 se pronunta si da decizia civila nr. 1o4/A/2015 prin care == RESPINGE == ca = NEFONDAT = apelul declarat de reclamanta Gonda Maria-Ileana impotriva sentintei civile nr.1o86 din 06.05.2015, deci ea si conducerile celor doua institutii au pierdut. Scopul lor era sa ma tina departe de copiii –sa nu ma pot intalni cu ei – si sa nu le mai deranzej –asta DA –EDUCATIE – NU GLUMA… de dascali!!! –– Deoarece ORDINUL DE PROTECTIE nu le-a reusit , sotia mea a gasit o alta metoda de a ma indeparta de copiii , si anume il foloseste pe fratele ei RUS CORNEL sotul –GREFIEREI de la JUDECATORIA NASAUD , numita RUS MARIANA– pe post de ” GORILA ” sa ma ameninte si sa ma loveasca –ca sa nu ma intalnesc cu copiii. –––––––Asa se face ca asazisul ” CUMNAT ” RUS CORNEL intors din Italia de 2 saptamani ma urmarea ca sa ma aranjeze si –AZI in jurul orelor 13, cand ma aflam in fata casei unde locuiesc copiii –apare el conducand masina BN-04-XCG – vine si imi –SPARGE – PARBRIZUL la masina –amenintindu-ma ca ma omoara –daca mai revin sa imi caut copiii –in timp ce Rus Cornel spargea parbrizul copiii mei si nepotii lui urmareau de pe geam actiunea–” FRUMOS EXEMPLU „, ulterior am aflat ca avea si copiii lui in masina–asa DA exemplu de TATA … –––––––––––––Precizez faptul ca am inregistrata o == PLANGERE PENALA ==din data de 03/06/2015 la Parchetul Nasaud impotriva lui pt alte fapte.

  • Doamna Cristina Sabau, iar v-ati lasat pacalita de Dl Gonda, off off
    Acest om , pe care eu nu il pot numi parinte, are o strategie si o minte diabolica. Oare stiti ce doreste acest domn sau postati asa alandala articole cum va taie capul? Acest om doreste sa-si distruga copiii. E atat de simplu si adevarat. El nu -si iubeste copiii, nici sotia si nici pe el. Copiii au rezultate foarte bune la invatatura, datorita dascalilor , care au depus eforturi extraordinare, si datorita doamnei Maria. Pana aici e ok, dar oare ce vrea el defapt ? Sa-si intimideze copiii, sa-i frustreze , sa-i blocheze emotional,. Cu ce scop? Foarte simplu- acesti copii peste doua saptamani vor avea examen de capacitate, iar el vrea cu orice pret ca acesti copii sa nu aibe rezultate bune la examen. Din ce cauza ? Pentru ca el i-a hartuit in tot acest timp si nu le-a oferit nici un sprijin emotional, material , oamenii stiu mai bine poveste. Bun si tot acest spectacol urmareste ceva. Ce? Daca acesti copii, care sunt deosebiti, nu vor avea rezultate bune, el va arunca toata vina asupra doamnei Maria: ca nu s-a ocupat de ei, ca nu e o mama buna, ca e nepasatoare si asa mai departe , in conditiile in care doamna Maria face eforturi extraordinare atat din punct de vedere material , cat si emotional, ca doar copiii nu se hranesc cu aer si cu hartuieli. Ati vazut cat e de simplu ? Cauza-efect.

    • Sunt un ADEVARAT parinte, ma INTERESEAZA sa-mi AJUT copiii, ii– IUBESC –, chiar daca ei au mintit la Judecatorie –ii inteleg ca sunt mari presiuni pe capul lor –din partea mamei –a fratilor ei –a cumnatei RUS MARIANA – grefiera la JUDECATORIA NASAUD.
      In acest scop am solicitat si obtinut o ORDONANTA PRESEDENTIALA pt ai vizita si ajuta pt examen insa mama lor –SE OPUNE – NU DESCHIDE USA– sa intru la ei–motivand ca –COPIII NU VREAU SA FACA PREGATIRE – si daca ei NU vreau ea nu ii poate OBLIGA …de vina este EA…
      Trebuie sa precizez ca fosta mea sotie inca din octombrie 2014 a parasit apartamentul impreuna cu cei 3 minori, fara nici un motiv –s-a mutat la fratele ei RUS RADU MIRCEA , iar acum apartamentul in care am locuit este inchis …normal era sa ramana in apartament cu copiii , eu eram cel care plecam – NU trebuia sa le schimbe mediul copiilor –, deci ATENTIE –problemele sunt la EA…si nu cum incearca sa mi le puna mie …
      Daca vreti cu ADEVARAT sa ajutati copiii, atunci vorbiti cu MARIA – ce face NU este in favoarea copiilor –trebuie sa vorbesc cu ei– NU POATE VORBI NIMENI IN LOCUL MEU –EU SUNT TATAL LOR –NU AU MOTIV SA FUGA DE MINE –….

    • +++++++ Startul, cu incercarea nereusita de a va scrie numele, ma motiveaza sa va cred: NU PUTETI. +++ Atunci ce mai cautati pe locul unde Scoala Gimnaziala Mihai Eminescu Nasaud si ISJ Bistrita se evidentiaza printr-un FESTIVAL DE GAFE SI TAMPENII „IMPRESIONISTE”. +++ Doriti sa ne tampiti de la distanta unui click?+++ Sau prin viclesugurile a doua off-uri si o fraza de mare gospodina, desi nu sunteti, vreti sa ne atrageti de partea dvs?++++
      +++++++ AM DATORIA MORALA SA VA CONECTEZ LA REALITATE.+++++++++++++++++
      +++++++ Primul off (sau cauza): COMPORTAMENTUL ANORMAL AL MAMEI MARIA ILEANA BAZAT PE DEMERSURI DIAVOLESTI.++++++++++++
      +++++++ Al-2-lea off (sau efectul): PRAFUL SI PULBEREA RIDICATE DIN HORA EI NEBUNA SE DEPUN PE SUFLETELE COPIILOR. ++++++++++++++
      +++++++ O RELATIE CAUZALA CU EFECT DE BUMERANG. DISTRUGATOR. NIMICITOR.+++++

      +++++++ In HORA incinsa de MAMA MARIA ILEANA, INSTITUTIA STATULUI–SCOALA–, ESTE CHEMATA SA STEA SI SA VEGHEZE; NICIDECUM SA JOACE INVARTITA DUPA PLACUL DOAMNEI MARIA ILEANA.+++++++

      +++++++ Proza dintre primul si al-2- lea off, va promit ca o voi evidentia la click-ul urmator.++++
      +++++++ Dupa cum vedeti nu avem nevoie de dvs. NU PUTETI MAI MULT!+++ SPER SA FITI MAI LINISTITA SI, LA BUCATARIE UTILA!

    • Doamnei …deea
      Azi, ca si in zilele anterioare, am tot ezitat sa fac publica aceasta observatie: Nu a venit doamna Maria la scrieri, adica nu participa la comentarii. Prin „Doamna Maria face eforturi extraordinare…”, as putea intelege, ca face rau sau bine. Asigurati-ma ca face bine si tine-ti legatura cu ea. Multumesc. Multi considera, sub aspectul complicat al caii de urmat, ca cerceteaza estetica „gravitatiei sociale” in situatii extrem de confuze si, ca urmeaza sa ne surprinda. Suntem de acord, numai sa ne surprinda frumos.
      O adaptare de la politica tot se impune. Ca si politica este cum este. Cu influenta absoluta pe care o are: la Judecatorie, la Scoala, la Politie, la Banca, la Alimentara, in targul in care traieste, a depasit noaptea in care s-a culcat maritata si s-a trezit divortata? Stenograma raspunsului ma multumeste.

  • Contrar afirmatiilor Cristianei Sabau, acest proces nu starneste dispute in comunitatea nasaudeana, nasaudenii au preocupari mai importante. Ca intotdeauna, Gheorghe Gonda se disputa singur cu toata lumea. Sotia s-a saturat, copiii la fel, este randul profesorilor copiilor sa-i suporte paranoia. Conducerea scolii nu este de partea fostei sotii, doar nu s-au lasati folositi de acest manipulator notoriu. Nu au avut cum sa nu vada cum isi aducea mama copilul operat la scoala si sa nu se intrebe pe unde umbla tatal.

    Directiunea si cei doi diriginti au ajutat enorm copiii si i-au protejat impotriva tatalui care a incercat sa se foloseasca de scoala impotriva sotiei sau a copiilor. Datorita devotamentului lor, in ciuda hartuirii tatalui, a declaratiilor in justitiei, a comentariilor in ziar, au terminat cu note mari ( David a terminat clasa a VIII-a chiar cu MEDIA ZECE) si cu rezultate notabile la CONCURSURI JUDTENE SI INTERJUDETENE. Aceste fapte nu puteau sa-l lase rece pe individ, asa ca trebuia sa-i inspecteze pe acesti profesori respectati in oras, profesori care au obtinut cu elevii lor rezultate cum n-ar fi putut avea el niciodata chiar daca nu ar fi fost alungat din scoala din Sacel. Mai mult, trebuia sa le spuna el ce lectii sa faca la dirigentie sau chiar la matematica, cu alte cuvinte sa-si stigmatizeze si mai mult copiii prin acest divort. Si apoi nu intelege de ce copiii nu vor sa-i vorbeasca in ciuda tuturor ordonantelor pe care le obtine.
    Mai mult, uita cum L-A BATUT PE COPILUL OPERAT DE O FRACTURA GRAVA pe vremea cand era imobilizat la pat riscand astfel sa-l lase INVALID. Atunci ar fi avut copilul cu adevarat mare nevoie de sustinere psihologica dar din pacate nici o lectie de dirigentie nu l-ar fi putut ajuta destul.
    Gheorghe Gonda este un parinte cu cereri de bun simt numai in fata autoarei acestei murdarii. Cei doi indivizi se aseamana si de aceea s-au adunat. La primul articol, lumea a fost indignata si a incercat sa restabileasca adevarul, dar apoi cand a inceput individul sa scrie zeci de comentarii si sa-si raspunda singur cu diferite nume, oamenii s-au desgustat si au renuntat. Se stie ca NU-I BINE SA TE PUI CU UN IDIOT CACI TE COBOARA LA NIVELUL LUI SI TE BATE CU EXPERIENTA. Dar cum aveau nevoie de atentie, acest cuplu prolific s-a adunat iar si au fatat alt articol. Asa ca acum poate individul calomnia din nou pe cine vrea, POATE URLA CU MAJUSCULE,poate ofta, sau completa cu ………………………….., poate fabula din nou despre miile de Euro trimisi familiei cand nu a trimis nici bani de operatie iar cand copilul l-a sunat pentru bani i-a cerut sa-i dea mai intai declaratie ca nu se poate descurca fara banii lui.

    Acum au amandoi ce vor : una articole si zeci de comentarii ca si cum ar fi o adevarata jurnalista, celalalt are in acest ziar un WC primitor pentru diarea lui verbala care este proverbiala. Numai o ziarista disperata sa aiba activitate si nu este capabila sa gaseasca subiecte adevarate ca si Cristiana Sabau, putea face din acest divort un foileton. Urmatorul articol va fi probabil la adresa Tribunalului Nasaud daca nu-i ies lucrurile cum spera el sau la adresa jandarmilor care s-au saturat sa fie chemati ca si cum i-ar fi sechestrati copiii cand chiar acest indivit a terorizat verisorii sau prietenii copiilor veniti in vizita blocandu-i cu masina ore intregi. Cu atat mai mult cu cat tocmai a fost amendat ca si-a agresat copilul in plina strada. Bineinteles ca a reclamat deja jandarmul respectiv la Bistrita (cica ar fi fost un complot impotriva lui) si a amenintat deja ca o sa-i reclame pe cei din Bistrita la Bucuresti.

    • ……….UN NASAUDEAN … === …RUS (Gonda ) MARIA ILEANA
      …are dreptate dna Cristiana Sabau , ai implicat foarte multa lume din Nasaud in acest proces de 2 bani…––––––––––––––––––––––––––––––-
      –––TREBUIA sa PRECIZEZ de MULT acest lucru , o fac acum :
      NU sunt in postura de –CERSATOR –sa-i cersesc dragostea unei persoane , nici in cea de –MILOG – aceept faptul ca – NU MA MAI SUPORTI – dar termina odata cu – MINCIUNILE –….
      AI putina –DEMNITATE –RECUNOASTE – si nu mai cauta –MOTIVE – mai sunt femei pe lumea asta …………..

    • …STIMATA …MARIA – ILEANA –RUSSSS

      De ce scrii cu atata rautate , de ce o critici pe dna Cristiana – articolele sunt interesante , TU contribui la ele…
      Esti o persoana sensibila ,educata , ” sincera ” ai o inima buna … de unde scoti cuvintele acestea –NU TE REPREZINTA –.
      De ce nu putem sa rezolvam in mod CIVILIZAT acest –CONFLICT ARMAT –.
      Cine te dirizeaza pe tine … in mainile cui ai intrat …parca esti fara DUMNEZEU –ce se intampla cu tine – GANDESTE – TE LA COPIII si nu – i – DISTRUGE –.

      –––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
      De ce ai intervenit la dir. adj. prof VICTORIA COSTEA sa NU mai faca consiliere psihologica cu copiii, de ce ai pus cerere recent – pt acoperire –..
      M-ATI MINTIT doamnelor –DIRECTOAREEE – ati lasat cei 3 minori fara –CONSILIERE PSIHOLOGICA – cand ei aveau mare nevoie si – NU mi -ati spus – ca – NU mai faceti…

    • Referitor la articolul ” Prof de religie Valeria Filipas – MARTURIE MINCINOASA ” , precizez ca toate comentariile negative care au aparut la adresa lui Gonda au fost puse impreuna cu articolul in fata INSTANTEI pt a-l convinge si pe judecator ce persoana este acest ins , iar avocatul dl BILAN IOAN m-a asigurat ca l-am terminat!!

    • ·····Domnule Nasaudean,
      ···Dvs faceti exceptie, nu sunteti din comunitatea preocupata! Atunci cum se explica aparitia dvs pe aici, cu stiri de culise in prim plan? Conteaza si faptul ca pe noi ne derutati, macar cu dvs fiti mai sincer! SUNTETI DIN INTERIOR! Din interiorul micro-grupului, GASCA DOAMNEI MARIA (ILEANA)!
      ···Sunteti CALUL TROIAN sau numai un MANZ al acesteia, in cazul ca a fost IAPA!
      ···Nu citim foiletoane inchipuite si nu mai consumam proza imbecila, ascunsa sub spoturi de lumini si costume frumos colorate!
      ···Domnule Nasaudean, va felicit ca NU VA PREFACETI CA SUNTETI ALTCEVA DECAT SUNTETI. ··· Un Nasaudean, CAND VREA SA FIE OLIGOFREN, POATE!

    • Eu, Cosmina Popescu, in nume propriu ma adresez UNui Nasaudean ACREDITAT–PURTATOR DE CUVANT–pe langa casa Doamnei Maria, sa-i transmite-ti ca Gheorghe Gonda, „rivalul” sau in PROCESUL DE DIVORT si in procesul ORDIN DE PROTECTIE nu are purtator de cuvant. E cu bun simt. E cu probe. E direct.

      Din stufosul dvs comunicat desprindem: dare de venin depasind cotele admise ale bunului simt (rusine), fabricarea artificiala a probelor (rusine), informare partiala de situatia celor trei copii (rusine), multa vaicareala (rusine), multa minciuna (rusine), multa denigrare (rusine), merite proprii indoielnice (rusine), multa lauda nemeritata (rusine).

      Purtatorule de cuvant, comunicati stapanei dvs sa ne destainuie si ceva din pregatirea actiunilor judecatoresti in desfasurare: minciuni si uneltiri, ajutoare crestinesti ortodoxe si penticostale, ajutoare medicale si paramedicale, manevre diabolice, agresiuni organizate, cantece cu bobi si descantece cu popi, sustineri banesti, dar si despre GREFIERA MARIANA RUS, cumnata dnei Maria si sotia agresorului RUS CORNEL. Da, despre GREFIERA DOAMNA MARIANA – ARGINT VIU – AL BLATURILOR CU JUDECATORIA SI POLITIA, dupa laude si dupa fapte.

      Purtatorule de cuvant, sa te credem pe cuvant?!

    • Eu, Cosmina Popescu, cuvantez.
      Domnul Gonda, ca un tata responsabil, acolo unde fiinteaza crema profesorilor dar si constiinta lor publica, acolo unde moralitatea isi da mana cu intelepciunea, a pus cateva intrebari corecte, nu a acuzat pe nimeni, a vrut niste raspunsuri clare. Nu a jignit pe nimeni (orgoliile poate) si nimeni nu i-a raspuns. Primeste in schimb: refuzuri, minciuni, ostilitate. Dar tot acolo, se adreseaza doamna Maria prin avocatul sau. Tot de acolo, doamna Maria obtine raspunsuri favorabile. Un COMPLOT organizat intre intelectuali. Rusinos!

      Pentru ca am citit si”AICI”……
      Ca o nevasta crizata, in afara faptului ca a fugit de acasa cu copiii, nu vad ce rau ii poate produce lui Gonda. Vad insa, RAUL PE CARE O MAMA IL PROVOACA PROPRIILOR COPII. Cum a reusit doamna Maria sa MUTILEZE SUFLETELE ACESTOR COPII??? Cum a reusit sa provoace atata lume impotriva tatalui copiilor? ATENTIE: NU SOTULUI. Si mai ales, DE CE??? Sa vedem un tata suferind? Nimic mai eronat. Va raspund eu: PENTRU A-SI CREA UN PARAVAN. Datoria acestui paravan este de a o apara de tirul rachetelor (intrebarilor) „otravitoare”, tocmai de aceea il vom numi: „SCUT ANTIMARIA”. O STRATEGIE DE MAMA care isi scoate la „lupta” proprii ei copii. Cu cine se „lupta”? Poate ne spune ea sau dvs……. CA MAMA ESTE CEL PUTIN IRESPONSABILA, DAR DIAGNOSTICUL E ALTUL. MULT MAI SEVER.

      Purtatorule de cuvant, sa ma crezi pe cuvant!

    • Pana acum nu am auzit de asta, dar intreb: EXISTA O INSTITUTIE CARE TINE SOCOTEALA LA TREBURI DIN ASTEA CASNICE? Evident, da, aceasta este Scoala Gimnaziala Mihai Eminescu Nasaud. Puterea intelectuala si decizionala a acesteia -DIRECTIUNEA- se grabeste sa puna in circulatie -REZOLUTII PARTINITOARE-, un fel de foi volante in tipicul stil romanesc (cu valoare sub greutatea semnaturii si stampilei) care zboara spre Judecatoria Nasaud purtand interesul doamnei profesoare Maria in procesele: 1-DIVORT, 2-ORDIN DE PROTECTIE.
      Socoteala o tine profesorul de Matematica de la scoala amintita, nu mai tin minte cum il cheama, nu-i o personalitate, dar de la el am invatat sa scriu cu arabice: 1, 2. Folosindu-se de intuitie, mi-a spus ca urmeaza: 3, 4. Natural, nu? Dar numai atat va spune intuitia, dle profesor?

      Dle purtator de cuvant, nu am intentia sa demontez pas cu pas „comunicatul” dnei Maria – via dvs -, nu am nimic personal nici cu unul, nici cu altul, dar cu Scoala asta, tot mai am ceva.
      Se intampla pe aici, tot felul de chestii, ca la sacii si fosnetul boabelor de linte a lui Zenon. Va credem, doamna SECHELI, e putin, dar nu oricine poate face mai mult, ACTIONAND SA RUPA INIMA COPIILOR si SA FACA O FAVOARE MAMEI, sau SA IMPUNA TATALUI IMPRESIA DIRECTIUNII, fie ea si eronata. Varianta pe care ati furnizat-o este falsa, lucrurile nu stau deloc asa. Mai pe intelesul dvs, LELE MARIOARA, ideea ar fi urmatoarea: ATI CREAT SI COORDONAT UN NUCLEU CONSPIRATIV ACORDAND AVANTAJE MAMEI si ATI NEGLIJAT TRAIRILE COPIILOR AFLATI UNTR-O SITUATIE DIFICILA, VULNERABILA, semnalata de tatal lor.
      Mai pe scurt. In demersurile sale, intortochiate si nesabuite, mama interzice copiilor orice fel de comunicare cu tatal lor, sadeste in sufletul copiilor sentimente antiparintesti. Copiii astfel frustati, raman orfani. Tatal solicita sprijinul scolii, noi vedem reactia acesteia. Acesti copii vor ramane orfani pentru a doua oara, la finalizarea Ordinului de Pretectie ( cu impresia apostilata a Directiunii ). La finaful divortului, pentru a treia oara, „orfanii justitiei”. Poate ca NIMIC NU E MAI CRUNT IN VIATA ACESTOR COPII DECAT FAPTUL CA ISI PIERD TATAL, IN VIATA FIIND.
      La Scoala, ca si la Inspectorat, s-a asternut linistea. IN SUFLETUL COPIILOR, FURTUNA. Scoala asta, dealtfel are o reputatie buna, dar nu si unii profesori, din pacate.

  • „„„IN TIMPUL ACESTA TOCMAI A APARUT UN „RASPUNS” CARE ARATA CA RAUTATEA E MAI MARE CA ALTADATA. ASTA NU AR FI NIMIC SUPARATOR, DAR CANTITATEA DE RAUTATE E ATAT DE MARE, INCAT IESE DIN GRAFIC!„„„`
    „„„PENTRU TINE MARIA ILEANA, RECOMAND O TERAPIE INTENSIVA CU **PILULA BUNATATII**, IAR PURTATURULUI DE HARTOAGE, AVOCATULUI BILAN IOAN **PILULA CU VALOARE MORALA RIDICATA**„„ SA-I PUNETI SI UN ECUSON LA PIEPT CU **MINCINOASA FILIPAS VALERIA**; PENTRU IDENTIFICARE!

  • ….Ministrul IOAN RUS a avut dreptate cand a afirmat : barbatii merg la munca in strainatate … trimit bani acasa…sa schimbe conditiile de viata in RO si cand vin acasa… gasesc yala schimbata si neprimiti in casa…copiii == NERECUNOSCATORI…OBRAZNICI si profitori. Femeile au uitat ce-au avut l-a maritat…insa timpul le-a schimbat…

  • Azi, a avut loc ultimul act din piesa de teatru DIVORT cu SCARBA in regia fostei sotii.Iata ca ne-a trebuit un an si jumatate ca sa ajungem la : DIVORT PRIN ACORD si AUTORITATE PARINTEASCA COMUNA. Toate acestea s-au datorat consilierilor pe care ii are, precum si avocatilor –respectiv fam BILAN ..

    Multi nu isi explica faptul cum de a putut Maria sa intoarca spatele nasilor din (Nasaud si Baia Mare), cei care pe EA au ajutat-o f mult –pe urma pe noi ca familie–prietenii cu Maria de peste 25 de ani –dintr-o data , peste noapte totul s-a schimbat. Eu le multumesc mult pt ajutorul si sfaturile primite, ii rog sa o inteleaga –sa o ierte si sa reia comunicarea intre ei.Rezultatul unui DIVORT cu SCARBA este ca unul se uita intr-o parte, si celalalt in cealalta parte ,iar copiii nu stiu in ce parte sa priveasca. Despre actorii care au participat la aceasta piesa de teatru –cu alta ocazie –nici unul nu scapa sa nu fie prezentat…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.