Social

Un învăţător din Cristur-Şieu a transformat şcoala în muzeu. Caietele elevilor, la loc de cinste (FOTO)

În şcoala din satul Cristur-Şieu învăţau pe vremuri peste o sută de copii. Astăzi nu sunt decât 11 elevi, iar clădirea e aproape în paragină. Din fericire, un fost învăţător i-a găsit o întrebuinţare folositoare: trei săli le-a transformat în muzeu, unul cu o identitate aparate. E ca o cutie cu amintiri a şcolii şi a satului.

Învăţătorul Vasile Cosma a predat timp de câteva decenii la Şcoala Cristur-Şieu pe care, într-o vreme, a şi condus-o. Pasionat de fotografie, de drumeţii, dar şi colecţionar împătimit de obiecte vechi, a reuşit să transmită toate acestea elevilor la care a predat şi pe care i-a transformat în „vânători de comori”. Ideea să înfiinţeze un muzeu în şcoală i-a venit după ce numărul elevilor a început să scadă, iar ciclul gimnazial a fost transferat la Şieu Odorhei.

„Când am văzut că s-au desfiinţat clasele gimnaziale şi am avut spaţiu în şcoală, aşa împreună cu elevii mei, am înjghebat un muzeu. M-am inspirat de la domnul profesor Sever Ursa, de la Maieru, care a creat acolo Muzeul Cuibul Visurilor şi de la alţi colegi ai mei de pe Valea Someşului care, împreună cu elevii lor au făcut muzee în şcoli, foarte frumoase. Întrucât s-au făcut nişte şanţuri pe câmp, de scurgere, exact în zona unde era vechea vatră a satului, m-am dus acolo, împreună cu copiii, şi am adunat ceramica dezgropată de utilaje. E ceramică dacică, dar şi de origine romană. Apoi, copiii au adus tot ce au găsit prin gospodării, lucruri legate de istoria acestui sat, unul care e atestat documentar din 1332, fiind o moşie a grofilor unguri care au rămas în zonă până aproape de primul război mondial. Apoi, pământurile s-au împărţit ţăranilor. La început a fost sat unguresc, apoi au fost aduşi români să lucreze pe moşiile lor, după care maghiarii au dispărut încet-încet şi au rămas doar românii, populaţia satului a fost relativ constantă, fiind cifrată undeva la 500 de locuitori”, a spus învăţătorul Vasile Cosma.


Printre cele mai interesante obiceiuri ale acestora, descoperite chiar de el şi imortalizate în fotografii, s-a numărat „Înstruţatul boului”, mult diferit faţă de alte părţi.

„Toată lumea era îmbrăcată în costume naţionale specifice Văii Şieului, cu zadii roşii femeile, bărbaţii cu pălăriile acelea negre cu marginile late, fără pene de păun ca pe Valea Someşului. Serbarea avea loc în a doua zi de Rusalii pentru că în prima se mergea la biserică. În jur de 40 de tineri se duceau cu o zi înainte şi coseau mazărea de pe Dealul Viilor, o aduceau la o casă de la Viile Cristurului şi, în grădina unui om de acolo, întindeau nişte sfori şi legeau măzărichea în jurul lor, erau efectiv verzi. A doua zi de Rusalii, bătrânii îi îmbrăcau în măzărichea respectivă, mazăre sălbatică, un simbol al renaşterii naturii, al bogăţiei, prosperităţii. Mai purtau şi nişte măşti din scoarţă de cireş. Luau boul care purta o cunună de flori şi cu el traversau tot satul. Când treceau pe lângă casele oamenilor, aceştia îi stropeau cu apă, simbolul fertilităţii. Boul, de asemenea, era simbolul muncii la câmp. Convingerea mea este că ei făceau tot acest ritual fiindcă sperau într-un an cu recolte bogate”, a spus el.

cristur 1 cristur 2 cristur 3 cristur 4

În muzeu, învăţătorul a păstrat atât costume populare vechi, cât şi măşti purtate de tineri la vremea respectivă. cristur 5Întreg ritualul poate fi urmărit într-o succesiune de fotografii făcute chiar de el, extrem de relevante. Mai există şi un film aflat în arhhivele Sahia, adaugă Vasile Cosma, care era în sat în momentul în care o echipă de producţie a venit în 1980 să filmeze tot obiceiul.

În muzeu, mai sunt şi numeroase obiecte folosite de localnici, începând cu unelte utilizate de femei pentru prelucrat cânepa, până la cele utilizate de bărbaţi la muncile câmpului. De asemenea sunt fotografii cu vechile locuinţe ale cristurenilor despre care învăţătorul îşi aduce aminte că erau toate din lemn, tencuite cu un amestec de pământ cu bălegar, după care se văruiau. „În var se punea o vopsea albastră, de culoare deschisă ca a cerului senin şi îi zicea atunci mieruială. Toate casele erau atunci văruite în albastru. Era foarte frumos tot satul. Era rustic, mai sălbatic, mai original. Oamenii erau mai liniştiţi poate şi datorită culorii albastre care era una a seninătăţii, a prieteniei, oamenii se ajutau unii pe alţii. Când îşi construia unul o casă, jumătate satul venea şi ajuta”, a spus el.

cristur 9 cristur 8 cristur 7 cristur 6

Învăţătorul colecţionar e impresionat şi de felul în care localnicii din Cristur-Şieu şi-au construit singuri şcoala, căminul cultural, alte clădiri de interes comunitar. Din fotografiile pe care fie le-a găsit pe la săteni, fie le-a făcut singur se poate vedea cum femei, bărbaţi, copii au cărat cărămizi şi au pus osul la ridicarea zidurilor. Interesant este că toţi zâmbeau şi niciunul nu pare supărat că are această obligaţie. Într-una dintre săli, pot fi văzute fotografii vechi cu oameni ai Cristurului despre care, spune el, nu ştie foarte multe, însă sunt rude ale lor care vin şi le studiază, plâng amintindu-şi de cei care nu mai sunt.

Pasionat de obiecte foarte vechi, de bancnote rare şi de monede vechi, învăţătorul a mai expus în câteva dulapuri bani din diverse epoci, dar şi un telefon foarte vechi pe care l-a găsit la o familie de saşi din Lechinţa, un aparat de fotografiat românesc, printre primele fabricate în ţara noastră, o maşină de scris foarte veche pe care a găsit-o la Primăria Şieu Odorhei, un proiector de filme şi chiar o staţie meteorologică.

Una dintre sălile de clasă transformate în muzeu este dedicată în întregime şcolii. A păstrat toate manualele din care a predat la clasă, caietele copiilor, dar şi diverse obiecte făcute de ei la orele de lucru manual. Pe un perete pot fi văzute chipurile dascălilor care au predat în şcoală, dar şia le elevilor care au învăţat foarte bine.

cristur 10 cristur 11 cristur 12 cristur 13

„Pe pereţi sunt cei fruntaşi, iar aici, pe mese vedeţi şi fotografiile celor care nu erau fruntaşi. Am păstrat şi toate revistele la care era abonată şcoala, de la Arici Pogonici, la Luminiţa sau Cutezătorii. Am toate numerele, dar şi ierbarele copiilor. Acum nu se mai fac, dar cei care mi-au fost elevi vin cu drag să le vadă şi să le răsfoiască. Stau aici uneori cu orele şi îşi aduc aminte de perioada în care erau elevi, unii plâng, altora nu le vine să creadă că am păstrat toatea ceste obiecte. Mi s-a părut că e datoria unui învăţător să fie un fel de gardian al memoriei satului în care i-a învăţat pe oameni carte. Mai am o sală în care am colecţionat de asemenea reviste, cărţi vechi, am păstrat vechile bănci în care au învăţat copiii. Eu nu cred că e improprie pentru muzeu o şcoală. Dimpotrivă! Sunt foarte bucuros că Primăria mi-a dat voie să expun aici tot ce am adunat în ani. Poate că ar merita aranjate mai frumos, nu spun nu. Am discutat cu domnul primar şi mi-a promis că îmi mai dă o sală ca să expun şi ce am prin depozite. Nu iau nimănui taxă de vizitare, vin de câte ori sunt chemat să-l deschid, le povestesc oamenilor cu drag despre ce e aici”, a mai spus învăţătorul. El s-a retras din activitate în urmă cu 15 ani, dar nu a încetat niciodată să fie dascăl adevărat.

Chiar şi acum, la înmormântări, de pildă, apropiaţii vin şi îl roagă să scrie câteva cuvinte din inimă pentru cel răposat, cuvinte la care lumea plânge impresionată. În ce priveşte muzeul, învăţătorul nu îşi face griji că nu e securizat.

cristur 14„Sunt obiecte preţioase, dar mai mult cu valoare sentimentală. Am şi eu o vârstă şi mai uit cristur 15 lumina aprinsă, dar mereu vine câte cineva din sat şi îmi atrage atenţia să vin să o sting, să nu rămână aşa, peste noapte. Am chei de la şcoală, vin când vreau, stau cât vreau. Ca fost dascăl, îmi iubesc şcoala şi comunitatea. Vreau ca cei care vin după noi să ştie cum au trăit oamenii de aici şi carea u fost preocupările lor. Regret că obiceiul Înstruţatului boului s-a pierdut la noi, dar am păstrat toate aceste documente pentru ca cei care vor să-l învie să o facă aşa cum trebuie, ca la carte”, a spus Vasile Cosma.

În timp ce învăţătorul închide uşile muzeului, apoi şcoala veche şi dărăpănată care îl adăposteşte, îi scapă cumva teama că şcoala se va închide de tot şi poate va fi demolată. El speră totuşi că cineva va avea grijă de tot ce a adunat el şi elevii lui în ani şi va face un muzeu adevărat într-o clădire frumoasă, aşa cum erau căsuţele albastre din sat pe vremea când el nu se mai sătura să le fotografieze.

Cristiana Sabău

14 comentarii

    • Frate zolti nu incarca imposibilul acel catalog la rubrica IDILUL este o rusine pentru el si pentru comuna.UITE CINE NE CONDUCE. Creatia domnului profesor Gore.

  • un profesionist invatatorul.Nu putem spune acelasi lucru despre profesorul Gore(zis Gorice) care mai mult a facut politica in ultimi ani si nu scoala de calitate.

    • Perfect Dorinel .FelicitARI INVATATORULUI COSMA.nU spun acelasi lucru de profesorul,directorul Gore care nu a pus in evideta valoarea ,pasiunea,maiestria si sufletul acestui invatator de mare, mare calitate.Stima domnule invatator COSMA.

    • Dupa toate datele si informatiile dl DIRECTOR GORE v-a avea legatura cu DNA si cu temnita

  • Ma gusti tu nustii ca domnul Gore nu are lagatura cu scoala.El este politician ,constructor etc.Un politician care a dus comuna la rangul de ruina.Un politician mediocru.

  • Dupa valoarea si puterea domnului primar ar putea propune un premiu in consiliul local pentru Invatatorul COSMA.dAR VA SPUN SIGUR CA NU-L DUCE MINTEA PENTRU ASA CEVA ORI NU-L LASA GORICE.

  • Un om deosebit!L -am cunoscut pe vremea cand lucram la Agrisu de Jos.Toata stima si recunostinta mea!!!Multa sanatate d- le Cosma!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS