Scurta istorie a creşterii şi descreşterii lui Adrian Solcan

L-am cunoscut pe Adrian Solcan încă de pe vremea când era primul primar al tinerilor din Bistriţa. Mi s-a părut un tânăr foarte dezgheţat care avea şi verb. A fost delegat al tinerilor la ONU, iar prin 2011 s-a înscris în PNL. A condus Clubul Studenţilor Liberali. Din această postură, a bifat călătorii în străinătate la conferinţe şi dezbateri unde se pare că a prins gustul funcţiilor europene. Trei ani mai târziu, l-am găsit în lupta pentru un loc eligibil de europarlamentar pe listele PNL şi m-am bucurat pentru el.

”Pregătit pentru Parlamentul European. M-am înscris în proiectul 10 pentru Europa deoarece cred într-o reţetă simplă: experienţă, obiective clare şi perseverenţă multă înseamnă succes. Am obţinut experienţă în calitate de voluntar în ultimii 8 ani de zile şi, începând cu vârsta de 16 ani când m-am lansat în spaţiul public, am iniţiat peste 30 de proiecte locale şi regionale, am susţinut 3 traininguri şi am lucrat direct cu mai mult de 3.000 de elevi şi studenţi. Obiectivele sunt clare, România trebuie să devină un reper în Europa şi în lume prin reinventarea sistemului naţional de educaţie. Ne putem aştepta la o creştere economică sustenabilă atunci când resursa umană va fi bine educată. Perseverenţa nu îmi lipseşte şi, în orice proiect şi activitate în care m-am angajat, am mers până la capăt! Romania puternică, hai să o facem împreună!”, a motivat Solcan, atunci în vârstă de 24 de ani. Dar nu a fost să fie europarlamentar. Ce-i drept, la 24 de ani era şi destul de devreme pentru o realizare atât de mare chiar dacă palmaresul era cel menţionat mai sus.

Totuşi, ceva i-a lipsit tânărului Solcan. Poate chiar consistenţa fiindcă, deşi a trâmbiţat peste tot proiectele şi lucratul cu trei mii de tineri, nu a reuşit nimic pe cont propriu. O vreme a fost angajat al parlamentarului PNL Stelian Dolha, apoi nu a mai auzit nimeni de niciun proiect al lui Solcan. După ce PNL a trecut în opoziţie, am aflat că ar fi angajat pe la CJ sau prin ADI-urile de acolo şi mi s-a părut la un moment dat că îl văd conducând o maşină din parcul auto al instituţiei. Am recunoscut-o după numărul PCJ şi cumva m-am întristat. Mi s-a părut că Solcan muşcă dintr-un măr otrăvit. Era un liberal promiţător şi devenise, cel puţin în acel moment, pentru mine, un simplu şofer al unei maşini a statului, stat condus de un partid care avea drept adversar declarat chiar PNL, partidul din care provenea el.

Trebuie să recunosc faptul că nu m-a mai interesat între timp persoana lui Adrian Solcan şi nu am mai auzit nimic despre el până acum când am aflat că e preşedintele Tineretului Social Democrat Bistriţa, funcţie pe care, cică, ar fi câştigat-o printr-o luptă dreaptă într-un partid în care la modă e candidatul unic. Aşa o fi, mi-am zis, s-o fi schimbat ceva şi la PSD. Competiţia e bună, dar în acest caz nu pot felicita nici câştigătorul, nici organizaţia care l-a ales preşedinte fiindcă e destul de penibil să-ţi începi cariera politică din postura de traseist. Dacă asta faci deja de la organizaţia de tineret, ce vei mai face când ajungi la cea de seniori sau pensionari?  Ai pretenţia să te şi votăm după ce te-ai îndoit după cum a bătut vântul? Ferească Dumnezeu ce a ajuns această ţară! Tinerii încep să fie mai răi decât bătrânii din politică de care nu mai dă sfântul să scăpăm. Am văzut că mulţi l-au felicitat pe tinerelul traseist, dar nu am înţeles pentru ce. Poate pentru că nu a putut mai mult, săracul, decât să stea în genunchi la partidul advers să i se dea şi lui ceva, o funcţie cât de mică. Să treci de la PNL la PSD şi să ţi se dea drept premiu o funcţie mi se pare că denotă o boală gravă inclusiv a celui care te premiază.

Vai de voi, măi copii. Nu ştiu cine v-a educat, cine v-a învăţat să fiţi aşa, dar mi-e milă de ţara pe care o veţi conduce voi. Sper să nu se întâmpe niciodată, totuşi, nu în timpul vieţii mele. Prefer să nu ne conducă nimeni decât nişte trădători. Unii ca voi se vor îndoi de câte ori va bate vântul interesului. Nu vor conta principiile, ideile, doar binele vostru personal, iar aşa nu merge bine nicio ţară.

Pot să înţeleg că nişte îmbătrâniţi în rele trec de la un partid la altul ca să le fie lor bine. Mă consolez la ideea că sunt nişte odioşi de care vom scăpa la un moment dat prin selecţie naturală, dar nu pot să accept ca un om în floarea vârstei care îşi declară public atât convingerile, cât şi apartenenţa politică să ajungă să schimbe două partide chiar înainte să atingă „majoratul politic”.

Dacă vrei să fii votat şi te-ai dus deja la un partid, stai acolo şi luptă chiar şi când e în opoziţie. De-asta eşti tânăr şi în putere, să-l ridici, să-l faci din nou mare. Nu te târî la prima opoziţie în genunchi la celălalt pentru nimic în lume fiindcă orice premiu ai primi, e unul însiropat în umilinţă.

Dar pentru că nu ai făcut aşa, dragă Adrian Solcan, ai devenit dintr-o mică vedetă locală, un vârf de lance al liberalilor, primul preşedinte traseist al unei organizaţii de tineret, în cazul de faţă social-democrată. Umilitor!