Asociația Mocănița Transilvaniei a demarat lucrările de construcție pentru depoul drezinei, la capătul traseului din Gara Teaca. Calea ferată va fi prelungită cu 20 de metri pentru a avea acces în clădire din linia curentă.
De unde a pornit totul:
”Cine n-a auzit de încă de mocăniță? Sau n-a circulat cu ea în copilărie.. pe valea Arieșului în Munții Apuseni, pe Valea Vaserului în Maramureș, la Moldovița în Bucovina sau pe Valea Hârtibaciului în Sibiu? Ei bine, trenul acesta mic încă ne fascinează și încă ne poartă prin zone minunate ale Transilvaniei. La fel este și traseul căii ferate înguste ce lega odinioară orașul Târgu Mureș de Lechința: sate arhaice și pitorești, dealuri brăzdate cu livezi și viță de vie, o adevărată grădină zoologică în jurul pădurilor de foioase.
Din fericire, încă se mai păstrează un tronson de cale ferată îngustă pe o lungime de 35 km între Teaca (BN) și Râciu (MS) pe care l-am preluat în administrare de la Statul Român și pentru care luptăm să-l readucem la viață. Am început în anul 2015 iar de atunci ne-am concentrat înspre dezvoltarea proiectului de reabilitare a traseului: lucrări de mentenanță la calea de rulare, erbicidare, cositul vegetației, defrișarea arbuștilor crescuți în gabaritul liniei, curățarea pasajelor, măsurători topografice, instalarea panourilor informative.
Drezina este cel mai important mijloc de transport ce ne ajută să ne deplasăm pe traseu toate activitățile necesare: plimbări cu turiștii, curățatul vegetației, erbicidat, intervenții la calea de rulare, etc. Sandu, membru fondator al asociației, și-a pus toată pasiunea și priceperea în construcția drezinei. Tocmai de aceea, ne dorim tare mult să construim un mic depou pentru drezină noastră, fiindcă în ultimii 3 ani a fost cazată în curtea unui localnic binevoitor, iar de fiecare dată trebuia transportată 100 de metri până la calea ferată, ceea ce implică mult efort. Depoul îl vom construi în capătul traseului din Gara Teaca, urmând să prelungim calea ferată cu încă 20 de metri pentru a avea acces în clădire din linia curentă. Acesta este un pas important pe care îl vom face în proiectul nostru întrucât deplasarea la lucrări va fi mult mai facilă și vom avea un spațiu în care să ținem utilajele necesare.
Depoul va avea o suprafată de 32 metri pătrați, construit pe structură din lemn, pereți din scândură cu acoperiș din OSB și tiglă bituminoasă. Ne dorim ca din punct de vedere estetic să se încadreze cât mai plăcut în arealul gării, construită în anul 1914”.
Traseul dintre Teaca (BN) si Râciu (MS) străbătut de Mocăniţa Transilvaniei face parte din calea ferată îngustă Târgu Mureş – Lechinţa.
Pe acest traseu se află Castelul Teleki din Comlod, construit în stil baroc în anul 1756, si care in prezent este în administraţia Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud . Clădirea Castelului Teleki a ajuns aproape o ruină si are nevoie urgentă de reabilitare, dupa care ar putea fi integrată intr-un interesant circuit turistic, avand in vedere că în apropiere de Comlod, traseul străbătut de Mocăniţa Transilvaniei, traversează o pădure deasă de foioase, prin superbe tuneluri de vegetatie.
Mai multe detalii: https://www.timponline.ro/trenul-pe-linie-ingusta-targu-mures-lechinta-se-pregateste-sa-si-reia-calatoria-pentru-turisti/
Spor si succes baietii !!
Va urmarim cu drag si abia asteptam sa mergem cu mocanita ..
Calea Ferata Târgu Mureş – Lechinţa (sau macar o parte din ea) a fost construita chiar inainte de Primul Razboi Mondial.
In anul 1967-1968 au fost inlocuite sinele de cale ferata originale, foarte subtiri si flexibile pe care scria (Dyosgyor 1913) , cu altele mai groase si mai rigide – probabil si mai rezistente.
Muncitorii din Comlod, Orosfaia, Milas si Craifalau erau condusi de Katana Lajos din Orosfaia (sefu… cel mare era picherul din Band). Prin gaspodariile din Orosfaia si Comlod se mai gasesc bucati din aceste sine fiind folosite (mai demult) pentru indreptat cuie, batut (ascutit) sape etc.
Traseul dintre Teaca (BN) si Râciu (MS) străbătut de Mocăniţa Transilvaniei face parte din calea ferată îngustă Târgu Mureş – Lechinţa.