Potrivit inspectorului de resurse umane Dorel Cosic (foto), cadrele didactice care vor să se înscrie la Concursul naţional de titularizare 2014 îşi pot depune dosarele în centrele de examen în perioada 7-19 mai a.c.
„Cadrele didactice care depun dosare în perioada menţionată se vor prezenta în mod absolut obligatoriu din nou la comisiile de înscriere din centrele de concurs în perioada 21-23 mai (iar absolvenţii promoţiei 2014 în perioada 14-16 iulie 2014) pentru validarea fişelor de înscriere prin semnatură. Cadrele care nu se prezintă pentru validare în perioada respectivă pierd dreptul de participare la concurs”, se arată într-un anunţ postat pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Tot aici, profesorii sunt sfătuiţi să fe atenţi la conţinutul dosarelor. Acestea trebuie să conţină toate documentele prevăzute în cererea de înscriere, respectiv să fie aranjate în ordinea menţionată în cerere. Candidaţii pot folosi doar dosare de carton cu şină.
„În data de 26 mai 2014, la avizierele centrelor de concurs se vor afişa listele candidaţilor înscrişi si validati pentru concurs, precum şi graficul de desfăşsurare a inspecţiilor la clasă/probelor practice sau orale şi a locaţiilor in care se vor susţine acestea. Perioada de desfăşurare a inspecţiilor la claăa/probelor practice sau orale este 26 mai- 27 iunie 2014”, se mai arată în comunicat.
AICI găsiţi lista posturilor neocupate, vacante sau rezervate pentru anul şcolar 2014-2015.
De AICI puteţi descărca cererea de înscriere la concurs.
Adaugă comentariu