Actualitate

”Se poate întâmpla orice”. ”Avem un cuvânt de spus”. Reacții după Gloria – Erd

(VIDEO) ”Vreau să le felicit pe fete din tot sufletul pentru modul cum au crezut în victorie, chiar și atunci când echipa oaspete conducea cu patru goluri. Un meci tras la indigo cu cel de la Lublin, cu o primă repriză pe care am dominat-o, în care am reușit să ne punem în valoare toate atuurile, apoi un început mai slab de a doua repriză, nu atât prin prisma jocului ci a faptului că nu am reușit să marcăm la momentul potrivit și să ne păstrăm avantajul”, a declarat antrenorul CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, Horațiu Pașca, după egalul cu formația maghiară Erd (25-25) din Grupa C a Cupei EHF.

El a adăugat că Gloria a întâlnit un adversar foarte puternic, care a reușit să profite de un moment psihologic ”în care tu ratezi și adversarul reușește să revină marcând gol după gol”. ”Am crezut până la capăt că ni se poate întâmpla ceva bun, am revenit în joc, din păcate n-am reușit să marcăm la ultimul atac, la fel s-a întâmplat și la Lublin. Până la urmă vom reuși să facem acel pas în care să câștigăm un prim meci în faza grupelor”.

Horațiu Pașca a ținut să mulțumească publicului: ”O sală incredibilă, un public minunat, pentru noi au fost și al 8-lea, și al 9-lea, și al 10-lea, și al 11-lea jucător”. ”Cu ajutorul lor am reușit să revenim în joc, este un punct câștigat, nu unul pierdut, în compania unei formații extrem de puternice, cu câteva reprezentante în lotul național al Ungariei, dar și în alte naționale puternice din Europa. Trebuie să ne recuperăm, miercuri întâlnim în campionat poate cea mai în formă echipă din România, CSM București, una dintre favoritele la titlu, cu jucătoare foarte bune, obișnuite cu ritmul din Liga Campionilor. Avem un moral bun, chiar cred că putem face față oricui”.

Antrenorul Gloriei a spus că Grupa C din Cupa EHF este ”destul de echilibrată”: ”Noi cu 2 puncte, Lublin cu 1, Erd cu 1, se poate întâmpla orice. Cred că cine va reuși să fructifice momentele favorabile pe care le are și să întoarcă în favoarea sa niște momente va avea câștig de cauză. În condițiile în care te gândești că puteai avea 4 puncte, te poți declara nemulțumit, dar în condițiile în care ești pentru prima dată în istoria acestui club în cupele europene, în al patrulea an de la promovarea în prima ligă, și reprezinți România cu succes, chiar mă pot declara mulțumit”.

Pivotul Daniela Rațiu, căpitanul Gloriei, a declarat că a fost un meci bun, ca și cel de la Lublin: ”Suntem o echipă din ce în ce mai puternică, sunt convinsă că vom ieși din această grupă cu capul sus. Adversarele nu ne-au luat prea în serios, însă avem un cuvânt de spus. O să ne jucăm șansele până la capăt”.

Directorul CS Gloria 2018, Eugen Cosma: ”Am demonstrat că Gloria nu este o echipă de neglijat în grupele Cupei EHF. Pentru o primă participare într-o competiție internațională, consider că rezultatele obținute până acum reprezintă un ”cuvânt înainte” al unei cărți de istorie, cea a Clubului Sportiv Gloria 2018. Felicit echipa și mulțumesc mult celor care ne-au susținut în această seară din sală sau din fața micilor ecrane”.

Antrenoarea echipei Erd, Edina Szabo: ”Un meci bun, un meci tare. Portarul nostru a apărat foarte bine în repriza a doua. Am luat avantaj de patru goluri, dar Bistrița a revenit. Cred că egalul este echitabil”.

https://www.facebook.com/CSGloria2018/videos/633841693829436/?__xts__[0]=68.ARBUsUR8T5J8vjVN9JuaplMWzAUIoy1CykFjAcjPRDoPUUPhGXqAlMB07kyWiCnveOqXaDIpjbe4O4jcpca_FOPdcXeBpyhM79yZssskEjr5_moLvd_7qL0i75IU8jUGXvTVRWdRhs3wESnbBRdVWmqqADq5WL9p67rrAFH9NQ1GSnzaCXCVRpG6Leb05l9UuRW-oxEqV1WWnmVoQpeNKDF0fcyFOwNwoqqHmbpwy7eaRMtFjgVemgRSD-qjNNWBSXiW73o-0zZYWTnO3Qz2IfUx5yUMAIw5RuI14_olhQd7B96XO1mK154vTEZQBcII5WtUoG5lGyzpuIdQKGFB65xxW7EdgYMRrdI&__tn__=-R

VEZI ȘI:

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.