Actualitate Recomandări

Se renunță la ideea pasajului subteran de pe str. Ioan Slavici? Ce altă variantă există

”Pasajul Gării – Tărpiului ca alternativă la podul peste calea ferată, cum prevedea Centrul Intermodal, este viziunea mea pentru rezolvarea traficului într-o zonă importantă din Bistrița. Va fi afectată infinit mai puțin decât ar fi fost afectată printr-un pod care ar fi dus traficul pe la ferestrele locatarilor din blocul Dallas, iar jumătate din casele de pe str. Tărpiului ar fi rămas sub pod, diminuând drastic valoarea locuințelor și din punct de vedere financiar, dar și din punct de vedere funcțional”, a spus primarul Bistriței, Ioan Turc, în ședința Consiliului Local în care a fost aprobat bugetul orașului pe 2022.

El a făcut precizări cu privire la posibilitatea realizării unui pasaj rutier subteran pe sub cale aferată pe str. Ioan Slavici: ”În ceea ce privește pasajul de pe str. Ioan Slavici, am rezerve, dar foarte repede ne vom lămuri dacă este sau nu este oportună realizarea unui pasaj subteran pe sub calea ferată acolo. Probabil că vom renunța la această poziție și vom avea o poziție nouă, pentru un pasaj care să meargă pe sub Drumul Cetății, să facă legătura cu Drumul Dumitrei Vechi. Vedem, analizăm aceste lucruri, pentru că avem o oportunitate din bani europeni, pe componenta de siguranță a circulației vor fi finanțate asemenea pasaje”.

Proiectul pasajului rutier subteran str. Gării – str. Tărpiului, în valoare de 43,1 milioane lei, a fost depus pe programul guvernamental ”Anghel Saligny”. Se propune realizarea unui pasaj subteran (450 m lungime și 7 m lățime) pe sub calea ferată, care să lege cele două zone ale orașului separate de structura feroviară, respectiv zona de SV str. Gării, str. Rodnei, Aleea Trandafirilor şi zona de NE str. Tărpiului, str. Industriei.

În bugetul pe anul în curs s-au alocat 250.000 de lei pentru studii și documentații cu privire la realizarea celor două pasaje.

Etichete

6 comentarii

  • Renunță la o prostie și face alta.
    „Pasaj subteran pe sub Drumul Cetăți pe Drumul Dumitri Vechi ” ?!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Dacă aveți fonduri europene faceți odată trecerile de cale ferată Gheorge Bozga și Sergiu Celibidache !!!!!!!

  • Renunță la prostii primare. Dacă doi oameni îți spun că ești turc, te duci și te culci. Oricum nu apuci tu să vezi nici studiul de fezabilitate terminat d’apoi să mai semnezi și contract și oricum cel care vine după tine în 2024 va anula eventualul contract că e o prostie mai mare decât cea cu podul. Mai bine nu-ți răci gura să faci curent și vezi că orașul e tot o groapă.

  • În porțiunea în care coboară dealul strada Drumul Dumitri Vechi are curbe în ac de păr și este foarte îngustă din această cauză această stradă nu poate prelua o cantitate mare de trafic auto.
    Singura soluție viabilă modernizarea la nivel de stradă magistrală de clasă a III-a a străzi Matei Corvin de la intersecția cu Drumul Dumitri Vechi până la DN17C în drept cu Pico Verde, acolo nu este nimic construit deci se poate face o stradă nouă adevărată cu tot ce trebuie și nu tot felul de improvizații. Strada Matei Corvin pe o curbă de nivel de la poala dealului trebuie unită printr-o stradă magistrală de clasa a lll-a cu strada Valea Căstăilor deasemenea aici sunt puține construcții și foarte ușor se poate găsi un traseu convenabil astfel încât să nu încurce pe nimeni.

    • Excelentă observația! Din păcate pentru Bistrița cei doi ani și jumătate cât mai e în funcție actualul primar sunt pierduți. Ăștia nici pe hartă n-au văzut străzile și traseul de care vorbiți. Și n-o să le vadă nici dacă le-ar intra în ochi. Și dacă le-ar arăta cineva, tot nu vor pricepe nimic.
      Deocamdată trebuie să ne consolăm cu gândul că:
      N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă,
      Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
      Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază.
      Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface
      Să ne-nvățăm minte și să nu mai alegem oameni fără școală, fără bun simț și fără minte. Slabe speranțe însă. Lumea e tot mai mică și mai proastă.
      Nici n-are rost să mai pomenim faptul că pe strada Valea Căstăilor s-ar putea ajunge pe centura Bistriței, parte a Autostrăzii Nordului. Proștii ăștia o țin gaia-mațu cu centura Monariului că pe acolo ajung ei la crama unde le place să facă politică și cunosc drumul. Plus că au și terenuri.

  • Inteligent ar fi să se renunțe si la ideea pasajului subteran de pe str. Gării – Tărpiului, care presupune construirea unor pante cu inclinatie rezonabilă pentru subtraversarea liniilor de cale ferată, ceea ce este greude realizat pe strazile destul de inguste din zona gării. De aceea, o solutie mai realistă si posibil de realizat fără prea multe inconveniente ar fi eliminarea tuturor liniilor secundare de manevră care ies din gară spre Unirea, astfel incât să rămână doar linia principală care duce spre Bistrita Bârgăului. Operatiunile de manevră feroviară ar putea fi mutate in partea de vest a gării prin construirea unui triaj intre pasarela veche si pasarela nouă. De asemenea, este prevăzută si mutarea activitătii de transcontainer CFR din gara Bistrita, iar pe locul ramas s-ar putea construi un sir de peroane pentru autogară. Astfel, gara Bistrita devine cap de linie si ar putea fi amenajata precum Gara de Nord din Bucuresti in care intra si ies trenurile de calatori. Circulatia feroviara spre Bistrita Bargaului fiind extrem de redusă si prin urmare legatura intre strada Garii si Tarpiului s-ar putea realiza printr-o trecere la nivel. In felul acesta s-ar putea deschide circulatia auto intre Strada Garii si Tarpiului prin trecere la nivel cu calea ferata peste o singura linie, la fel ca pe strada Cuza-Voda sau Ioan Slavici. De asemenea ar putea fi amenajata o trecere la nivel si in zona strazii Romană, ceea ce ar fluidiza si mai mult circulatia auto in zona de peste calea ferată.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.