Actualitate Recomandări

Iarnă doar în calendar. La ce să ne așteptăm în perioada următoare

Am intrat calendaristic în iarnă cu temperaturi mai ridicate decât cele normale ale perioadei, iar în zilele următoare mari modificări în ceea ce privește aspectul vremii nu vor fi.

Iată ce anunță Meteo.BN:

”Următoarele zile nu aduc schimbări semnificative în aspectul vremii de la noi şi mă refer aici la vreo 6/7 la număr.

Astfel, aşteptăm o vreme schimbătoare, cu o probabilitate redusă de apariție a precipitațiilor. Acestea vor fi de interes mai ales marți, dar cantitățile acumulate vor fi neglijabile. Forma lor, lichidă în zonele joase, în condițiile în care masele de aer care evoluează deasupra teritoriului județului nostru sunt mai degrabă calde. Doar la munte, la peste 1.500 m alt., aşteptăm lapovițe şi ninsori.

Iarna, în aceste condiții, este departe pentru că aşteptăm o medie a maximelor diurne spre 6/7°C. Diminețile, în condiții de cer senin, vor fi sub pragul de îngheț dar nimic de speriat, cu minimele de -1/-2°C la podiş şi spre -4°C în depresiuni. Aici, însă, ”seninul” din ecuație e discutabil, pentru că în zonele joase vom avea ceață sau nebulozitate stratiformă, condiții în care temperaturile se vor pondera. Rămâne de văzut la fața locului pe unde va apărea ceața.

În concluzie, nimic nou sub soarele bistrițean. Iarna lipseşte pe unde ne desfăşurăm activitățile.

După perioada în analiză, de undeva de vinerea viitoare încolo, se pare că lucrurile se dinamizează, semnele sunt de o reorientare a circulației dinspre NV-ul continentului, acest tip de circulație aducând precipitații bogate, de obicei, în județul nostru. Rămâne de văzut şi cât aer rece va reuşi să tragă această circulație după ea, pentru că dacă va reuşi, intrăm în iarnă. Deocamdată, e la nivel de supoziție”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS