Compania care a câștigat licitația pentru amenajarea pistelor pentru cicliști, CML.Ro, a turnat, marți, asfalt de culoarea roșie pe pistele amenajate pe strada Valeriu Braniște, situație în care șoferii au parcat pe singurul trotuar rămas, iar pietonii s-au văzut obligați să circule pe șosea.
În urma amenajării pistei pe această stradă, partea carosabilă s-a îngustat mult, așa încât nici autobuzele de transport public local nu au avut o misiune prea ușoară să treacă prin zonă.
”Din păcate, foarte multe piste sunt prost făcute. Sper să se mai modifice ceva în acest proiect. Mi se pare că tot ce a fost făcut a fost făcut fără a consulta oamenii care se dau pe biciclete. Din acest motiv, vor fi și multe conflicte. Sunt multe piste pe care nu poți urca cu o cursieră cu roțile subțiri și atunci cicliștii vor merge pe drum, iar conducătorii auto vor fi și mai agresivi cu ei fiindcă au pista lângă, dar nu se vor putea urca pe ea decât dacă vor opri la fiecare bordură. E destul de complicat. Nu sunt bine făcute tehnic, nici traseele nu sunt bine alese. Sunt multe zone în care se putea merge pe o parte a străzii în care nu erau așa de multe intersecții, dar s-a mers pe cealaltă. Nu vreau să critic, nici să defăimez ce au lucrat oamenii, dar practic nu e ce trebuie”, a spus Angelo Bude, biciclist și antrenor de downhill.
Cei 28 de kilometri pe care se amenajează piste sunt suficienți pentru Bistrița, mai spune el, însă trebuie rezolvată și problema parcărilor: ”Prin aceste piste s-au luat multe parcări și eu îi înțeleg pe șoferi că sunt nemulțumiți fiindcă și eu sunt șofer. Mai întâi trebuiau create parcări și apoi trebuiau deschise pistele și legate între ele. Bistrița este un oraș foarte bun pentru bicicletă, fiind plat, nu avem dealuri decât în stânga-dreapta. Centrul e numai bun pentru bicicletă. S-ar putea circula și iarna pe ele cu un echipament corespunzător, numai că acolo e vorba deja de nivelul de educație. Sunt foarte mulți care, dacă afară e frig, nu mai pedalează pentru că e mult mai ușor să stai în mașină și să te deplasezi din punctul A în B”.
Municipalitatea derulează cu 22,7 milioane lei bani europeni proiectul ”Amenajare piste de cicliști în municipiul Bistrița – etapa I”, pe 28 de străzi (26,056 km): 1 Decembrie, Avram Iancu, Grănicerilor, Ghinzii, C. R. Vivu, Vasile Lupu, Tudor Vladimirescu, Cimitirului, Crinilor, Ioan Slavici, Subcetate, Drumul Cetăţii, Drumul Dumitrei Vechi, Dimitrie Cantemir, Eroilor, Împăratul Traian, Valeriu Branişte, Aleea Sălciilor, Petru Maior, Al. Odobescu, Ioan Raţiu, Codrişor/Victor Onişor, Alba Iulia, Aleea Şieului, Panait Cerna, Gheorghe Pop de Băseşti, Axente Sever și Garoafei. Vor fi amplasate șapte stații de închiriere a bicicletelor (Parcul Municipal Bistrița, Piața Mihai Eminescu, Parcul din zona Han, str. Cuza Vodă, str. Poligonului, Parcul din zona Big și str. Calea Moldovei), dintre care 2 vor fi dotate și cu biciclete electrice, stații care au în componență terminale inteligente, stații de andocare pentru cele 175 de biciclete. Lucrările sunt executate de firma CML.RO.
Cei care au ales sa se faca piste unde nu-si au locul vor crede ca doar bicicletele vor merge pe pista… bancuri. Multi pietoni vor merge tocmai pe aceste piste. Va fi un circ.
A trecut o luna de zile de când în „doua săptămâni vor fi asfaltate toate pistele de biciclete!”. Cum spune pupincuristul orasului: felicitări administrației și primarului Ioan Turc!
Comentariul tau poate inlocui cel putin 90 % dintre comentariile celor ce comenteaza aici!!
Cateodata nu i mai ajunge orasul …pupa si pe la judet.
Wow… domnilor și doamnelor conducători auto,acum avem ocazia ca să vedem din ce suntem plămădiți !
Toată ziua dați și înjurați bicicliștii!
Hai să vă vedem🙉
Pistele de biciclete nu au ce căuta pe străzile înguste din Centru unde încurcă și enervează pe toată lumea. Pistele trebuie făcute peste linie unde sunt necesare și nu încurcă pe nimeni.
Uitați ce bine și frumos se circulă cu bicicleta pe pista de pe strada Drumul Cetății pe care deși nu este marcată nu sunt parcate autovehicule:
https://www.youtube.com/watch?v=3vIlG-zV8ZA
Acolo peste linie lumea este civilizată și își parchează mașinile în curți și în garaje. La fel ca și în cazul Detroit lumea civilizată a migrat peste linie din înghesuiala din Centru Bistriței iar în Centrul au rămas numai cocalarii. În loc ca să-și facă vreun bussines lucrativ ei își fac crâșme în Centru în plus își fac piste de biciclete aiurea. Cine poate să circule cu bicicleta beat când vine de la crâșmă nu pe două cărări ci pe 4 drumuri ?! Dacă asta vor asta au.
Zau?
si copiii pe unde sa mearga la scoala cu bicicleta? pe drumul cetatii?
@ Bike, Ce întrebare este asta ?
Copii vor merge la școală cu bicicletele foarte bine așa cum merg și acum cu bicicletele la școală pe pista de pe strada Drumul Cetătii.
Dacă Pista de Drumul Cetății este folosită foarte bine de adulți și copii poate ar fi bine ca primăria să o și marcheze cu vopsea albă.
Și pe pista de pe Drumul Dumitri Vechi se circulă excelent. Nici acolo nu sunt parcate mașini pe pistă.
Pe pista de biciclete de pe Eroilor se circulă bine.
In Unirea de doi ani sunt niste șanțuri de scurgere a apelor în fața caselor ,la care unii se încăpățânează să le spună viitoare piste de biciclete!
Ghinzii pe când?
La Sfântu-Așteaptă!!! 🚴♂️ 🔚 🙃