Producţia industrială a judeţului a scăzut cu 0,5% în mai 2018 comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, potrivit buletinului statistic lunar dat publicităţii de Direcţia Regională de Statistică Bistriţa-Năsăud, însă faţă de luna anterioară, aprilie 2018, s-a înregistrat o creștere de 16,4%.
În primele cinci luni ale anului producția industrială s-a situat la același nivel cu cea înregistrată în aceeași perioadă din anul precedent.
În luna mai 2018, s-au înregistrat creșteri față de luna corespunzătoare a anului trecut la: prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei (31,3%), fabricarea echipamentelor electrice (29,3%), fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice (15,3%) și industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații (2,1% ).
Scăderi faţă de luna corespunzătoare din anul precedent au înregistrat activităţile: industria metalurgică (-32,9%), fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a. (-16,2%), fabricarea pieselor pentru autovehicule de transport rutier (-8,5%), fabricarea produselor textile (-4,7%) și industria alimentară (-4,1%).
Faţă de luna precedentă s-au înregistrat doar creșteri la: fabricarea echipamentelor electrice (29,9%), fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice (27,5%), industria metalurgică (23,4%), prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei (19,8%), fabricarea produselor textile (18,4%), industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații (14,7%), industria alimentară (11,6%), fabricarea pieselor pentru autovehicule de transport rutier (10,8%) și fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a. (4,2%).
Cifra de afaceri realizată de agenţii economici cu activitate preponderent industrială a crescut în luna aprilie 2018 cu 2,2% faţă de aceeaşi lună a anului anterior.
Faţă de luna precedentă s-a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 16,3%. În perioada 1.01-31.05.2018 cifra de afaceri a crescut cu 3,3% față de aceeași perioadă din anul trecut.
Mai mult de o treime din cifra de afaceri realizată în industrie în luna mai a anului curent a fost realizată din livrări interne (39,2%). Din totalul cifrei de afaceri realizată din exporturi (60,8%), cea mai mare parte (92,0%) a fost realizată în zona Euro.
Agenţii economici cu sediul în judeţul Bistriţa-Năsăud au realizat în luna martie 2018 exporturi în valoare de 76479 mii euro, cu 0,2% peste nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior şi cu 16,1% peste nivelul lunii precedente.
Distribuţia pe principalele ţări partenere a exporturilor judeţului în primele trei luni ale anului este următoarea: Germania (38,8%), Italia (17,4%), Ungaria (11,8%), Franța (6,4%) și Republica Moldova (6,2%).
În perioada 1.01-31.03 2018, volumul exporturilor realizate a fost de 212196 mii euro, cu 2355 mii euro (1,1%) mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Volumul importurilor realizate de agenţii economici din judeţ a fost în luna martie 2018 de 62922 mii euro, cu 7,3% mai mare comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent. Faţă de luna anterioară volumul importurilor a crescut cu 9,6%.
Repartiţia pe principalele ţări partenere a importurilor judeţului în perioada 01.01-31.03.2018 este următoarea: Germania (20,9%), Ungaria (11,9%), Italia (11,0%), China (9,0%), Republica Moldova (8,5%), Turcia (7,6%) și Republica Cehă (4,7%).
În perioada 1.01-31.03. 2018, volumul importurilor realizate a fost de 174763 mii euro, cu 8956 mii euro (5,4%) mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Soldul balanței comerțului exterior în luna martie 2018 a fost pozitiv (13557 mii euro).
Adaugă comentariu