Actualitate

Şefii CJ, la loc de cinste în holul instituţiei. Radu Moldovan: Un gest de normalitate (FOTO)

În holul Consiliului Judeţean a fost inaugurată, în prezenţa majorităţii ”actorilor principali”, Galeria preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instituţiei înfiinţate în 1992, un panou realizat după conceptul arhitecţilor ”în semn de respect pentru cei care au condus destinele judeţului” (Radu Moldovan). Gheorghe Marinescu şi Dorin Popescu şi-au amintit de ”meciurile din vremurile bune”.

1 panou de onoare sefi cj 2 panou de onoare sefi cj 3 panou de onoare sefi cj 4 sefi cj panou onoare

Mircea David, primul preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud (1992-1996), nu a putut fi prezent, aflându-se în străinătate. Nu a venit nici Liviu Rusu (2008-2012), deşi confirmase prezenţa. Au fost în schimb Gheorghe Marinescu – cel mai longeviv preşedinte (1996-2008) şi Radu Moldovan (în funcţie din 2012), la iniţiativa căruia a fost realizat panoul de onoare al şefilor şi vicepreşedinţilor CJ de-a lungul timpului.

Vicepreşedinţi ai CJ au fost, în ordine, Alexandru Uiuiu şi Gheorghe Marinescu (1992-1996), Florin Şomlea şi Vasile Aldrofan (1996-2000), Mircea Taloş şi Arpad Szanto (2000-2004), Constantin Pamfiloiu şi Ionel Tompa (2004-2008), Luca Iancu şi Mihai Bumbu (2008-2012), iar în actualul mandat Alexandru Pugna şi Dorin Popescu, ultimul înlocuindu-l pe Stelian Dolha după ce liderul filialei judeţene PNL a câştigat funcţia de deputat.

Nu au venit la momentul festiv, unde au mai fost prezenţi prefectul Ioan Țintean şi subprefectul Ovidiu Frenţ, Florin Şomlea, Constantin Pamfiloiu şi Stelian Dolha.

”Am vrut să dau viaţă intrării la CJ şi am realizat această galerie a celor care au condus destinele judeţului. Le mulţumesc sincer tuturor pentru ce au făcut de-a lungul vremii, dacă nu erau ei noi nu eram astăzi aici. Îi apreciez şi îi respect pe toţi, indiferent de partide politice au făcut sau fac parte. Îi aştept oricând cu propuneri sau sfaturi, avem nevoie de experienţa lor. Bistriţa-Năsăud a cunoscut o dezvoltare importantă în ultimii ani, dar mai sunt multe lucruri de făcut. Prezenţa celor pe care i-am invitat este un gest de normalitate, oamenii au nevoie de un semn de normalitate. Societatea e foarte divizată şi energiile sunt irosite pe dispute politice. Aparatul CJ munceşte multe, situaţia în administraţie nu e roză deloc în momentul de faţă. Avem deja antrenamentul făcut, suntem în blocstarturi pentru următorul exerciţiu financiar. Cel mai longeviv este secretarul Iosif Redl, care e de la început şi o să meargă până la capăt, capătul e anul viitor, capătul de muncă la CJ conform vârstei”, a spus actualul şef al CJ Radu Moldovan.

”Îi salut pe cei care au condus cârma judeţului, le mulţumesc pentru efortul lor. Fiecare în parte şi-a adus contribuţia la dezvoltarea judeţului. Instituţia Prefectului va edita prima serie de 100 de cărţi Istoria Prefecturii judeţului Bistriţa-Năsăud începând cu 1919. Cel târziu la 1 iunie cartea va fi lansată în cadrul unui eveniment similar”, a spus prefectul Ioan Țintean.

5 sefi cj panou onoare 6 sefi cj panou onoare 7 sefi cj panou onoare 8 sefi cj panou onoare

Fostul preşedinte al CJ Gheorghe Marinescu şi foştii vicepreşedinţi au punctat câteva amintiri din timpul mandatelor lor.

”În 1992 se scanda aici, zilnic era un miting: Daţi-ne asta, altfel de mâine vă dărâmăm. Au trecut anii şi cred că lucrurile s-au aşezat, în judeţ s-au făcut multe lucruri bune. Poate că se putea face şi mai mult, dacă se găsea mai multă înţelegere şi corectitudine. M-am întrebat dacă venirea mea la CJ a fost benefică. Cineva trebuie să conducă un judeţ, opţiunea celui care acceptă o astfel de funcţie e iniţial dificilă: Ce caut eu acolo? În final, mi-am răspuns: Am făcut ceva, puteam şi mai mult. La un inventar, s-a realizat ceva şi încă mai e mult de lucru. Ar fi multe de povestit, au fost şi momente fericite, şi grele. Din păcate, eu am avut cu foarte mulţi dintre prefecţi probleme contondente care ne-au împiedicat să facem echipă comună. Astăzi aici e o echipă comună. E poate cel mai mare regret al meu. Am lucrat cu 13 prefecţi, unul este aici (n.r. – Dorin Popescu). A fost multă vorbă pe nimicuri în loc să ne fi unit în interes comun. Au trecut 22 de ani în favoarea judeţului”, a menţionat Gheorghe Marinescu.

”Sunt emoţionat, mai ales că am fost amintit chiar dacă nu direct. Îmi pare bine că domnul Marinescu n-a uitat vremurile noastre bune, eram degeaba dacă nu îşi amintea de meciurile noastre care au dus până la urmă la progres. Primul progres sunt eu, că m-am maturizat şi am îmbătrânit. Acum am o colaborare foarte bună cu preşedintele CJ. Am şansa să mai fi trecut şi pe placa comemorativă de la Prefectură, aici am apărut şi cu poză. Primul preşedinte al CJ mi-a fost coleg de facultate, vicepreşedintele Bumbu mi-a fost coleg de liceu, domnul Tompa ne-a fost profesor la amândoi”, a spus vicepreşedintele CJ Dorin Popescu. ”Am mai avut şi eşecuri”, a replicat Ionel Tompa, spre amuzamentul general.

Alexandru Uiuiu le-a transmis actualilor conducători să mizeze pe tineri, aşa cum el a avut parte de această şansă la 27 de ani, iar Szanto Arpad, actual consilier judeţean PSD, a povestit cum a fost îndepărtat din UDMR deoarece l-a votat pe Gheorghe Marinescu aşa cum îi promisese.

CLICK PENTRU O GALERIE FOTO!

6 comentarii

  • pai da , ca acum sint alegeri , si trebuie sa fim mai buni , mai iubitori, mai………………..pina pe 25 ,, ca dupa aia……….!!!

  • uite-l si pe maestrul Uiuiu…..oportunistul care pentru a-si pastra functia a trecut de la pdl la pnl….acum o fi pe la psd…. tine cu putere de scaun…..si apoi ne mai da lectii de moralitate pe facebook……ce mare spirit e……..un fel de spirit călător…..de la un partid la altul………..

  • toti …hotzi cu diploma…acum si cu poze…..pe vremea lui marinescu vinea primaru si spunea…..vreau apa…faci lucrarea cu x….vreau gaz-faci lucrarea cu y…..vreau drum-faci lucrarea cu z…..mai stii marinescule?????? david a fost corect…si-a tras mebo… cum a ajuns ala cu actiuni la ralll?

  • Astia au distrus economia judetului.Poze ca sa nu i uitam.Mai trebuia si parlamentarii judetului si avem garnitura completa.Cind ii vedem ne gindim la zona industriala,pomicultura judetului ,padurile judetului si restul competati d voastra.Sa si faca poze ca sa ne mai racorim!!!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.