Actualitate Recomandări

Șeful Salvamont, Mircea Baciu: Sper ca cel puțin o lună să putem folosi pârtia (FOTO)

Pârtia Cocoș s-a deschis în acest sfârșit de săptămână pentru prima oară iarna aceasta, iar mulți începători au luat-o cu asalt încă din prima zi. În timp ce copiii s-au bucurat că pot folosi noua instalație de teleschi, cei mai experiementați au privit cu jind spre tot dealul în așteptarea momentului când se va putea schia pe toată lungimea pârtiei.

Despre aceste lucruri am stat de vorbă cu Mircea Baciu, șeful Serviciului Public Salvamont Bistrița-Năsăud.

Domnule Baciu, cum apreciați calitatea pârtiei?

Pârtia mică este e foarte bună având în vedere că se adresează cel mai mult începătorilor, părții de inițiere. Panta, din punctul nostru de vedere, este foarte bună pentru școlile de schi, pentru ca lumea să învețe să schieze.

Se descurcă cei mici cu instalația de teleschi?

Puțin mai greu fiind la început, dar, cu puțin ajutor și din partea noastră, și a personalului, o scot la capăt.

Unii sunt nemulțumiți de programul scurt (9.00-16.00). Credeți că s-ar putea prelungi având în vedere că există și nocturnă?

Din punctul meu de vedere cred că s-ar putea prelungi și programul, dar trebuie văzut cât luminează nocturna. Dacă e vizibilitate bună, nu văd de ce nu ar funcționa.

Când este posibil să se deschidă toată pârtia?

Mai este de făcut puțină zăpadă pe partea de sus. E un fenomen foarte interesant și în fiecare an se repetă, e inversiune termică. Jos e rece, sus e cu 4-5 grade mai cald ca la baza pârtiei. Din aceste motive se face mai greu zăpada, dar este destul de multă și sperăm ca săptămâna viitoare să fie deschisă și să fie funcțional și telescaunul.

În actualele condiții meteo, cât estimați că se va putea schia?

Având în vedere că este zăpadă artificială, practic îngheață în permanență, are altă consistență și nu se topește ca și zăpada naturală. Rezistă mult mai mult. Eu, unul, sper ca cel puțin o lună să putem folosi pârtia.

De vineri, 17 ianuarie, se poate schia pe pârtia mică, de 300 de metri, dotată cu instalație de teleschi. Ea este deschisă între 9.00 și 16.00.

Tarifele de acces sunt următoarele: adulți – 30 lei/persoană/zi; tineri între 14-18 ani și studenți – 20 lei/persoană pe zi; copii între 6-13 ani – 20 lei/ persoană/zi; seniori (+65 de ani) – 20 lei/persoană pe zi.

Pe durata programului de funcționare a pârtiei de pe Dealul Cocoș, operatorul serviciilor de transport în comun (SC Transmixt SA) pune la dispoziția celor interesați curse regulate pe traseul liniei nr. 16, cu pornire de la stația nr. 214 situată pe b-dul G-ral Grigore Bălan nr. 43 (în fața Spitalului Județean de Urgență) până la stația Pârtia Cocoș și retur, cu o periodicitate de 20 de minute, în intervalul orar 8.30 – 16.30.

Traseul va fi parcurs pe ruta: stația Spital Județean de Urgență – str. Calea Moldovei – localitatea componentă Unirea DN 17 – str. Aerodromului – pârtia de schi. Ultima cursă va pleca din stația Pârtia Cocoș la ora 16.30. Prețul unui bilet este de 1,80 lei.

7 comentarii

  • Salvamont BN, Supt-Ordinea CJ.
    CJ BN – Supt-Ordinea lu Master Chef Moldovan.
    Concluzie:
    Mircea Baciu – spune ce GÂNDEȘTE
    Publicitate:
    Pârtia de 300 m Marca Niculaie & Crețu – CEA MAI TARE DIN Ie-EUROPA.

  • Ăsta da trebe sa-ti iei liber că să mergi la pârtie ,dacă iesi la ora 15 de la scârbici ,si dacă ai norocul să lucruri si la leoni, fugi prin aglomerația care este inevitabil, ajungi acasă, mănânci ,te schimbi, iei taxiu,ajungi la pârtie,si surpriză, este închis .Da ce p..a nu schimbați programul ăsta. Că bani ati luat pentru administrarea ei

  • Aveti rabdare pana se intoarce Vataful saf din Austria de pe o partie normala dintr-o tara normala. Veti primi prelungire de inca maxim o ora . ciocu mic pana atunci si grija la critica , daca nu vreti sa schiati de la 9 la 10 .

  • Tovarasu Salvamont ! Sunt semne de primavara la 1500-2000 m in muntii Rodnei . Halo ! Vedeti pozele de pe Timp Online ! Halo bre halo !!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui bla Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS