Actualitate Politică

Senatorul Dorin Dobra: Domnul Victor Ponta recidivează. Se joacă de-a alba-neagra

Senatorul PNL Dorin Dobra spune că ”doctorul în ştiinţe juridice Victor Ponta” ”trădează neseriozitate”, ”ascunde intenţii partinice ce propulsează membri PSD într-un mod dacă nu ocult, măcar ascuns ochilor publicului”, ”nu ezită să-şi pună în situaţii dificile colegii atunci când trebuie să acopere o situaţie jenantă”.

 Domnul Victor Ponta recidivează

De data aceasta e vorba de un joc de-a “alba-neagra” cu numirile pentru viitorul Comisar European.

I-am putea găsi d-lui Ponta o eventuală circumstanţă atenuantă dacă luăm în considerare că legea nr. 373 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern a fost adoptată doar în luna decembrie a anului 2013.

Asta doar dacă nu am gândi invers şi am spune că o lege nouă, şi, mai ales aşteptată, ar trebui să fie cu atât mai respectată.

Dacă ne referim la art. 19 al legii menţionate, acesta prevede simplu că “Parlamentul României va fi informat de către Guvern în legătură cu nominalizarea persoanelor în vederea ocupării unor funcţii în cadrul instituţiilor Uniunii Europene.”

La paragraful 2 al aceluiaşi articol, este prevăzut aspectul conform căruia “comisiile de specialitate ale Parlamentului vor audia persoana nominalizată de Guvern pentru funcţia de membru al Comisiei Europene.”

Din toată tevatura de până astăzi putem trage numai câteva concluzii evidente:

– Victor Ponta trădează neseriozitate în situaţii ce vizează imaginea României;

– Premierul ascunde opiniei publice intenţii partinice ce propulsează membri PSD într-un mod dacă nu ocult, măcar ascuns ochilor publicului;

– Victor Ponta nu ezită să pună în situaţii dificile propriii colegi atunci când trebuie să acopere o situaţie jenantă;

– Premierul României nu ezită să ia decizii unilaterale şi să nu se mai consulte cu factorii în măsură să o facă;

– Şi în fine, doctorul în ştiinţe juridice Victor Ponta e reţinut şi încurcat de “mici aspecte” cum ar fi legile ţării ce ordonează şi stabilesc proceduri de minim echilibru şi funcţionalitate inter-instituţională adoptate chiar de către un parlament ce l-a promovat şi susţinut în funcţia pe care vremelnic o ocupa.

Senator Dorin Dobra

8 comentarii

  • Mihai Pacepa, fostul şef al securităţii lui Ceauşescu, a declarat că, Corina Creţu, propusă de Ponta pentru funcţia de comisar UE, a fost agent KGB şi a avut ordinul să-l atragă pe generalul american Colin Pawel fost şef al Departamentului de Stat, de partea ruşilor. Oricum, o relaţie specială există între cei doi.

  • Nu-i prima data cand Ponta practica o politica damboviteana inspirata din „democratia originala” a tovarasului Iliescu. Inconsecventa si aranjamentele pe sub mana se manifesta pe toate planurile, inclusiv in politica europeana. Dupa ce Ponta a convenit sa pastreze propunerea de comisar european pentru Dacian Ciolos, a mai inaintat pe furis o propunere la Bruxelles pentru o femeie. De data asta postul de comisar european din partea Romaniei se va decide la Bruxelles intre Dacian si…Daciana. Ar fi fost prea de tot sa o propuna pe nevasta-sa, asa ca se pare ca propunerea misterioasa de femeie este Corina Cretu.

  • Pe vremea cand Ponta era doar un tânăr membru al tineretului PDSR, si învăţăcelul lui Adrian Năstase care l-a numit „micul Titulescu”, acest tinerel era entuziasmat de liderii comunisti chinezi . Iata o declaratie din acea vreme: „Victor Ponta:Nu am deloc sentimente de mare iubire faţă de Statele Unite ale Americii. Prefer China”. Si aceasta preferinta a ramas pana astazi. Fără comentarii!

  • Rares, nu crede nimeni fumigenele astea de 2 lei. Dar iti dau un 4 din 10 pentru incercarea ta. Cat despre intentiile „partinice” si „oculte” la care face referire domnul senator si catelul sau, flaviu, sunt clasicele demagogisme aruncate asa la plezneala in spatiu public, da de, da de musca cineva.

    Din pacate pentru domnul senator, si-a dat seama cam tarziu ce a insemnat iesirea de la guvernare: nu mai esti la butoane, nu mai poti imparti nimic alor tai. Cam asta incearca el sa spuna in cele de mai sus, pentru cei care pot citi printre randuri. Nu spune ca Ponta a facut ceva rau, ci ii e ciuda ca s-ar putea ca acel post de comisar european sa nu revina unui liberal (aservit PDL mai nou).

    Asa ca nu va mai obositi cu KGB-isme si ocultisme. Mai bine iesit pe strada si cereti-va scuze de la cei care v-au votat si pe care i-ati trada cand ati dat mana cu PDL si Basescu.

  • D-l Dobra ar trebui sa tacă. Arunca cu noroi in cei care l-au ajutat sa obțină un mandat. Oare cum crede ca vor mai avea cetățenii încredere in el. După ce o sa piardă alegerile o sa încerce sa schimbe tabara, sper din suflet sa nu il mai primească.

  • Domnule Dobra fara PSD nu erati senatori veci , asa ca bucurativa pentru ultimi doi ani ca nu o sa mai ajungeti niceodata acolo, dor in vizita!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.