Anul 2014 – anul luptei împotriva evaziunii fiscale
În condiţiile puţinătăţii bugetare, confirmată de ultima rectificare negativă, în România vorbim tot mai des şi mai mult de evaziunea fiscală, adică de modalitatea în care prea mulţi indivizi sau agenţi economici rău intenţionaţi eludează legislaţia şi obligaţiile pe care le au faţă de bugetul ţării, adică faţă de toţi ceilalţi şi în ansamblu faţă de societatea în care trăiesc.
Ultimele date, estimative desigur, oferite de Ziarul Financiar, evaluează acest fenomen la 50 de milioane de euro pe zi, adică aproape 3 euro pentru fiecare cetăţean. Aceasta înseamnă că, lunar, pentru fiecare dintre noi aproape 100 de euro nu intră în circuitul financiar iar anual mai bine de 1000 de euro nu sunt impozitaţi şi în mod direct nu beneficiază de ei niciunul dintre noi.
Plecând de la amploarea fenomenului, raportată la bugetul de stat şi la PIB, aceasta presupune cifre procentuale ce ating zecile de procente. Cu necesitate afirmăm că din orice punct de vedere acest fenomen trebuie să stea mult mai mult în atenţia instituţiilor cu competenţe în domeniu şi nu o spunem pentru faptul că n-ar sta, ci tocmai pentru că acţiunea pare ineficientă de la nivelul de la care o constatăm şi analizăm.
Conştienţi de faptul că marea parte a instituţiilor fiscale şi financiare din ţară au trecut printr-un proces profund de restructurare, ce a început să îşi arate roadele şi, mai ales, a demonstrat că este lăudabil prin amploare şi obiective, atragem astăzi atenţia cu acest prilej şi de la tribuna Parlamentului României, asupra fenomenului semnalat şi necesităţii de a reîncepe cu forţe sporite lupta împotriva lui.
Din orice punct de vedere, evaziunea fiscală reprezintă un act reprobabil dăunător şi incorect faţă de societate în ansamblu. Constatăm cu toţii eforturile Guvernului României de a asigura finanţare în toate ramurile ce-i cad în sarcină, aceasta în timp ce indivizi inconştienţi beneficiază de fructele relelor comportamente, sfidând legislaţia ţării uneori în cazuri flagrante (pe litoralul României, în perioadă de sezon, bonurile şi alte probe fiscale sunt mai rare decât navele de croazieră ce ar trebui să aducă miile de turişti în vacanţă).
Considerăm astăzi că societatea românească este pregătită şi dispusă să susţină o politică şi o campanie publică referitoare la eradicarea acestui fenomen. Cei mai mulţi dintre cetăţeni sunt conştienţi şi convinşi de faptul că achiziţionarea unui produs nefiscalizat e o păcăleală în primul rând pentru ei, atâta timp cât preţul acestuia e cel de pe raft şi în niciun caz nu e redus cu impozitul datorat statului. Mai mult, prăpădul la care asistăm cu ocazia fiecărei inundaţii, de exemplu, e un rezultat al serviciilor din construcţii nefiscalizate care în mod automat nu includ nicio garanţie pe lucrări şi nici o protecţie minimală pentru muncitorii angajaţi, asta referindu-ne numai la un mic exemplu larg răspândit în economia contemporană.
Avem de aceasta convingerea că începerea unor demersuri pentru o campanie publică de conştientizare şi motivare împotriva evaziunii fiscale şi-ar arăta roadele în timp foarte scurt şi ar crea un mediu propice pentru atingerea unui obiectiv în interesul tuturor cetăţenilor oneşti ai ţării: un mediu economic echitabil, o economie responsabilă social şi automat un buget al ţării redimensionat în sens pozitiv şi care să poată satisface marile necesităţi sociale, culturale şi investiţionale. Căci suntem conştienţi că într-un demers de acest tip, populaţia e cea care trebuie să fie prima care să penalizeze comportamentele nefireşti şi în acelaşi timp, stă pe primul loc al păgubiţilor în mod direct de fenomenul vizat.
Propunem din acest motiv declararea anului 2014 ca an al luptei împotriva evaziunii fiscale şi deci a eliminării comportamentelor nesănătoase din economie, precum şi a solidarităţii faţă de agenţii economici oneşti, singurii de care o societate are nevoie în ansamblul ei.
Senator PNL Dorin Dobra
sunteti dezastru bai gunoaielor! Nu ati facut 1 METRU de autostrada in 2 ani! Nu ati facut un metru de nimic in TRansilvania, nici o investitie importanta, NIMIC!!!!!!!! Nulitati, umbalti numa la sfintiri si hramuri si va bateti joc de oamenii ce va platesc salariile de printi
gogu nu fii chiar asa de dur gandestete de zece ori si taie o data..analizeaza si pe urma sa sarim…parleazu….
Gogu frustratu, Gogu postacu , mai lasa`ne gogule cu pld`u
gogu postacu mai lasa`ne
Gheorghe tu chiar esti un Gheorghe :)) deschide ochii. Nu vezi ca nu mai misca nimic in Romania.
Fa ceva nene, fa ceva . nu mai propuneti si vorbiti atita fara rost in Parlamentul ala pe banii nostrii. faceti ceva . sa fiu eu in locul dvs, intr-o luna asi creste incasarile cu 50 % si asi aduce 60 % din ec, neagra la suprafata doar printr-o masura , una singura. -asi spune-o dar stiu ca nu va intereseaza.
ce sa faca numai daca face pe t–e crezi ca sa poate face de unul singur omul insista si pana la urma o sa reuseasca sa faca bine oamenilor, asteptati si nu o sa ne dezamageasca…..
dobra si dolha.. doi de’un leu.. doi povestitori platiti cu banii publici dupa care nu se vede absolut nimic dupa 2 ani. Ca dupa intreg useleu de fapt. Doar scumpiri, taxe, impozite.
gogu de denes ai uitat….
care 2 ani gogule? 1 an fara o luna
reprezentantii de la pnl de la noi din judet sint ok..se zbat pentru binele oamenilor din judet altcineva este de vina banuiesc ca stiti…ciuma rosie….care inca nu a facut nimic pentru romani..etc. … etc…
dl senator DOBARA santeti simpatic va respectam…dar cu virgula cataru (magaru)nimic…macar o data pana in sarbatori ati vazut ce bine prinde daca mai prindeti o ocazie va rugam….
dl DOBRA un om pentru oameni care a facut si o sa faca mult bine oamenilor….
dl senator DOBARA santeti simpatic va respectam.. insistati pentru binele alegatorilor va multumim…
„dl senator DOBARA ” va suspectez ca nici teoretic nu aveti habar despre ce ar trebui facut,darmite practic…
incepeti cu colibita ?
Anul balenelor,anul delfinilor albi…Si ce daca se decreteaza anul luptei împotriva evaziunii fiscale,crezi ca-i suficient,d-le senator?Ce profesie ai d-ta?Esti calificat pe acest domeniu? Intra mai bine intr-o comisie legata de ecologie,poate faci mai multa treaba acolo!Pe la cultura am vazut ce-ai facut cand a fost vorba de patrimoniul UNESCO cu Rosia Montana.Sau stii ceva,mai bine lasa…
ce?
Frecție la un picior de lemn. O luptă fără să cunoști adversarul, fără un minim inventar al mijloacelor, este doar o propagandă de ageamiu abonat fără limite la resurse. Succes domnule Dobra noi vom mai plăti cât mai putem, dumneavoastră ne vindeți gogoși în continuare.
Partidele au nevoie de bani negri pentru campania electorala. De asta se atribuie lucrari catre firmele „de partid”, de asta se tolereaza evaziunea fiscala a firmelor de partid. Cum sa rezolve politicienii evaziunea fiscala, cand ei sunt beneficiarii acesteia ! Daca gradul de colectare este 50%, atunci concluzia este clara : DACA S-AR OBTINE EVAZIUNE FISCALA 0, ATUNCI S-AR OBTINE ACELEASI FONDURI LA BUGET CU COTA UNICA DE 8%. BA CHIAR MULT MAI MULT, TINAND CONT CA ECONOMIA AR INFLORI ! NICI PATRONII N-AR MAI RISCA, AR CRESTE GRADUL DE CONFORMARE, MAI ALES DACA FONDURILE S-AR REGASI IN INVESTITII, CA FACTOR DE MULTIPLICARE, SI, ABIA APOI, IN PROTECTIE SOCIALA PROST DIRECTIONATA, CE INCURAJEAZA NEMUNCA !
bate vantul in buzunarele romanilor! De asta nu mai functioneaza nimic! Ei (poiticienii) se lupta cu evaziunea tot la noi cei ce platim consitinciosi pana la prostie pana la ultimul sfant si ne ingroapa in controale in speranta ca mai storc ceva din noi.
Ar imerita sa ne inchidem cu totii afacerile in aceeasi zi si sa cerem ajutor de somaj. Sau macar sa ne mutam toti deodata domiciliul fiscal in Bulgaria. Poate atunci ar invata ceva .Nemernicii! Domnilor, va sugerez sa inventati contoare pe moleculele de aer inspirate si sa le montati tuturor idiotilor care mai avem sau vor sa deschida cate o afacere. Nu suntem multi, dar a-ti putea sa mai impozitati ceva!
scuze „ati putea”.