Atmosfera medievală a cuprins Cetatea Bistriței. Poienița de lângă Turnul Dogarilor s-a umplut de cavaleri, domnițe și menestreli, care au reînviat cadrul unor vremuri de mult apuse. Serbările medievale s-au întors în cetate după doi ani de pauză.
Prezentări de arme, demonstrații cavalerești, tras la țintă cu arcul, ateliere meșteșugărești, muzică medievală cu Peregrinii și Cimpoierii din Transilvania, dansuri medievale cu grupul Nosa, povestea turnului spusă de castelan, spectacol cu foc marca SiriuS, având ca temă ”Turnul damnaților”, au fost principalele repere ale primei zile medievale.
În a doua zi de serbări, publicului i s-au pregătit animații medievale, momente de luptă, recitaluri de muzică veche, dar și proiecția unui film istoric la Turnul Dogarilor, pus într-o nouă lumină.
Duminică, 26 iunie
Pietonalul Liviu Rebreanu
10.00 – 21.00 – Târg de meșteșuguri vii Produs în Bistrița-Năsăud și invitații
Ora 16.00
Microrecital Peregrinii
Dansuri medievale cu grupul Nosa
Microrecital Cimpoierii din Transilvania
Retragere la Turnul Dogarilor cu o oprire la Parcul Municipal – Foișor
Animație medievală cu Paladinii de Terra Medies, grupul Nosa, Peregrinii și Cimpoierii din Transilvania
11:00 – 18:00
Demonstrații de tir cu arcul cu Rangers of the North
Turnul Dogarilor
10.00 – 18.00
Animație medievală:
– păpușile uriașe ale Bistriței
– muzicanți, cavaleri și domnițe
– demonstrații meșteșugărești
Program ateliere în Poienița de la Turnul Dogarilor:
11:00 Atelier muzical cu Cimpoierii din Transilvania
15:00 Atelier duel scenic cu Peregrinii
17:00 Atelier împletituri papură cu Szilagyi Ilona
18.00 Dansuri medievale cu grupul Nosa
18.15 Moment cavaleresc cu Paladinii de Terra Medies
18.45 Dansuri medievale cu grupul Nosa
19.00 Moment muzical cu Cimpoierii din Transilvania
19.15 Moment cavaleresc cu Paladinii de Terra Medies
20.00 Moment muzical cu Peregrinii
20.15 Dansuri medievale cu grupul Nosa
20.30 Microrecital Cimpoierii din Transilvania
21.00 Microrecital Peregrinii
21.40 Proiecție de film istoric la un pahar de vin sau de bere artizanală
12.00 – 23.00:
– terasa cu bere artizanală “Musai” și vinuri din arealul viticol Lechința – Crama Jelna și Crama Valea Ascunsă Teaca
– mâncăruri gătite după rețete medievale de Punct de gastronomie locală ”Elena din Deal”
Evenimentele sunt organizate sub coordonarea Asociației Culturale Bistrița Medievală, cu sprjinul Primăriei Muncipiului Bistrița, Centrului Cultural Municipal și a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, și în parteneriat cu Asociația ”Produs în Bistrița-Năsăud”, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Liceul de Arte ”Corneliu Baba”, Fundația Societatea de Concerte Bistrița, Asociația Petrus Italus Trust și ADI Turism în Bistrița-Năsăud.
Adaugă comentariu