Serbările Bistriței Medievale revin după o pauză de șase ani și își propun să confere produsului cultural anvergura și prestigiul de eveniment emblematic al orașului, câștigate prin cele 11 ediții desfășurate în perioada 2007-2017.
Evenimentul din 23-25 iunie își propune să contribuie la diversificarea actului cultural și la consolidarea imaginii Bistriței ca ca parte a patrimoniului cultural medieval transilvănean, anunță Asociația Culturală Bistrița Medievală.
Conceptul ediției de vară 2023 este unul complex, dinamic, interactiv și inedit, punând în scenă elemente de noutate cum ar fi reconstituiri istorice cu cavaleri, vânători de comori sau tururi ghidate, activități interactive și creative care transformă publicul din spectator în performer.
Deschiderea evenimentului va avea loc vineri 23 iunie la Biserica Evanghelică, în cadrul unui spectacol extraordinar incluzând concertul trupei Bakchus din Cehia și momente de reconstituire istorică precum jurământul Gărzii Cetății.
Pe parcursul Serbărilor Bistriței medievale, publicul larg va putea participa la: concerte de muzică medievală – renascentistă (sec. XII-XVI) cu trupele Bakchus și Peregrinii; teatru medieval de tip commedia dell’arte cu grupul Skepsis; reconstituiri istorice oferite de asociațiile Terra Ultrasilvana, Străjerii Cetății Bistrița, Cancelaria Voievodului Transilvaniei și arcașii Rangers of the North; dansuri medievale cu grupul Nosa; animație specifică; spectacole cu teatrul de păpuși Funny Art; animație cu foc marca SiriuS; târg de meșteșuguri vii cu ateliere meșteșugărești și creative realizat de Asociația Produs în Bistrița-Năsăud; tururi ghidate cu participarea voluntarilor și cu sprijinul Facultății de Geografia Turismului a UBB – Extensia Bistrița.
Evenimentele vor avea loc în centrul istoric al Bistriței: Biserica Evanghelică, Piața Centrală, pietonalul Liviu Rebreanu, Turnul Dogarilor.
Aici găsiți programul complet.
Serbările Bistriței Medievale 2023 sunt organizate de Asociația Culturală Bistrița Medievală, proiect finanțat nerambursabil din bugetul local al Municipiului Bistrița pe anul 2023.
Nici nu se putea context ambiental mai potrivit.Bistrita e medievala.Acum ne am lamurit de ce nu se mai acopera santurile si gropile de vreun an chiar si in zonele unde nu se lucreaza.