Actualitate

Alin Seserman: Primarul vrea să mai bifeze ceva. Necesități imaginare

Consilierul local PNL Alin Seserman spune că municipalitatea va rămâne la sfârșitul anului, foarte probabil, cu trei milioane de euro necheltuite din cauza incapacității manageriale a primarului Ovidiu Crețu, care face unele proiecte doar ”ca să mai bifeze ceva”.

1 trotuar 1 dec”Am atras atenția de nenumărate ori că vom rămâne cu banii în cont la sfârșitul anului. Probabil cu vreo 3 milioane de euro. Din nefericire nu e doar atât. Primarul artarilor colibiteiOvidiu Crețu s-a apucat să spargă trotuarele pe strada 1 Decembrie ca să se mai vadă ceva, ca să mai bifeze ceva. Păcat. În urmă cu doi ani pe ambele părți s-a intervenit și trotuarele arată foarte bine. Ca în imagine. Iar legătura rutieră între străzile Slavici și Arțarilor așteaptă de mai bine de 5 ani să fie realizată. Așadar, vom rămâne cu milioanele de euro în cont din cauza incapacității manageriale de a finaliza proiectele, iar pe de altă parte aruncăm o parte din bani pe necesități imaginare. Nu mai punem în discuție că același pavaj banal de culoare gri e singura soluție, indiferent că vorbim de localitatea Sigmir sau strada 1 Decembrie. Poate mai rău? Vom vedea”, a notat Alin Seserman pe Facebook.

La jumătatea anului, veniturile proprii ale municipalității depășeau 65%, în timp ce cheltuielile secțiunii de dezvoltare a bugetului local erau de 16%, conform execuției bugetare.

Etichete

7 comentarii

  • Primarul Cretu nu stie altceva decat sa taie copacii sa mute statuile dintr-un loc in altul sau sa intoarca pietrele de pavaj de pe o parte pe alta. Si asta doar in centrul istoric si in zona innvecinata, ca si cum restul orasului n-ar exista. Nu mai departe, in luna iunie, propunea in Consiliul local un Plan Urbanistic ”Amenajare și modernizare Piaţa Centrală”dupa ce in urma cu nici 3 ani s-au investit vre-o 5 milioane de euro, cu modernizarea strazilor din Centrul istoric, Dornei, Piata Centrala, Piata Unirii. Intre timp, numeroase proiecte de dezvoltare urbana au fost date uitarii sau abandonate. Si nu-i vorba doar de breteaua de legatura dintre strazile Artarilor si Colibitei. Acolo toata zona adiacenta caii ferate dintre gara Bistrita si pana la intersectia cu DN 17 C, ar necesita o sistematizare. Din pacate nu are cine.

  • O sistematizare in zona garii este absolut necesara. Aici circulatia este practic strangulata din cauza liniei ferate care duce spre Bistrita Bargaului, si care nu permite trecerea intre strada Garii si Tarpiului . Ideea de a construi un fel de sarcofag de beton peste liniile din gara Bistrita in loc sa rezolve, complica si mai mult situatia circulatiei. De altfel a existat chiar ideea devierii caii ferate care duce spre Bistrita Bargaului din gara Bistrita prin zona industriala, ceea ce esta mai greu de realizat. De aceea, o solutie mai realista si posibil de realizat ar putea fi eliminarea tuturor liniilor secundare de manevra care ies din gara spre Unirea, astfel incat sa ramana doar linia principala care duce spre Bistrita Bargaului. Operatiunile de manevra feroviara ar putea fi mutate in partea de vest a garii prin construirea unui triaj intre pasarela veche si pasarela noua. Tot aici, in zona fostei Intreprinderi de Morarit si Panificatie ar putea fi mutata si activitatea transcontainer din gara Bistrita care ar putea fi amenajata precum Gara de Nord din Bucuresti in care intra si ies doar trenurile de calatori.
    In felul acesta s-ar putea deschide circulatia auto intre Strada Garii si Tarpiului prin trecere la nivel cu calea ferata peste o singura linie, la fel ca pe strada Cuza-Voda sau Ioan Slavici. De asemenea ar putea fi amenajata o trecere la nivel si in zona strazii Romana, ceea ce ar fluidiza si mai mult circulatia auto in zona de peste calea ferata.

    • Nicidecum sa se construiasca un triaj in oras, nu, nu.. El ar trebui facut in gara Saratel, acolo sa se descarce marfa, etc.. In Gara din Bistrita strict de trecere spre Bistrita Bargaului si spre Saratel. Asta e si rezultatul mai multor studii, Periurban, zona Metropolitana, etc. De ce nu s-a facut pana acuma? Pentru ca au fost de cheltuit milioane de euroi pe modernizarea Garii Bistrita, si nu se poate face acuma din ea doar o statie intemediara, gen halta..

  • No si cu banii estia nu putea sa rezolve de exemplu putoarea de CACAT care vine de la epurare ? Metoda este destul de simpla, prin capsularea bazinelor. Ma rog : trebe leuti la chirmase cat mai multe. HALAL ADMINISTRATIE ! Nici sa cheltuie rational niste basni nu sunt in stare. Nu mai candidati D-lor !!!

  • D-le LIVIU. A nu se uita ca numa BUDA PUBLICA de langa cort a costat 50.000 euro. si la anul estia vreau sa o astupe. Astfel vor fi folosite cu succes noile pasaje renovate.S-ai ca le mere MINTEA ?

  • O data la 4-5 saptamani, iese cate-un liberal si se vaita ca ramane Bistrita cu banii necheltuiti. Stai, tati, sa vina toamna, sa se incheie lucrarile, sa se plateasca constructorii si o sa vezi ca nu raman bani necheltuiti. Da cred ca stie si Alin treburile astea, doar ca in opozitie trebuie sa critici.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.