Actualitate

Și-au dat mâna pentru Primăria Bistrița și CJ: Alianță PNL-USR-PLUS (FOTO-VIDEO)

Liderii filialelor județene PNL, USR și PLUS au semnat un protocol de colaborare pentru alegerile locale din 27 septembrie, USR și PLUS urmând să susțină candidații PNL la Primăria Bistrița (Ioan Turc) și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud (numele vehiculat este cel al prefectului Stelian Dolha, însă un anunț oficial încă nu a fost făcut).

Pentru funcțiile de consilieri municipali, respectiv consilieri județeni, PNL și USR-PLUS se vor prezenta în fața electoratului cu liste distincte de candidați.

În interiorul partidului, USR îi desemnase candidați la Primăria Bistrița și CJ pe președintele USR Bistrița Călin Stan respectiv deputatul Cristina Iurișniți, în timp ce PLUS îl avea candidat la Primăria Bistrița pe liderul PLUS BN, Lorant Sas. Odată parafată această alianță, ei nu își vor mai depune candidaturile pentru aceste funcții.

Alianța electorală PNL-USR-PLUS va avea candidați comuni și în alte localități, până acum fiind bătute în cuie acorduri de colaborare la Beclean, Năsăud, Rodna și nu numai.

Liderul PNL BN, Ioan Turc, a spus că la Sângeorz-Băi s-ar putea merge pe liste comune. În ceea ce privește candidatul la primărie, el a afirmat: ”Nu am discutat. Noi nu îl susținem pe domnul Traian Ogâgău, noi nu avem candidat, e o chestiune de nuanță”.

Președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, candidatul alianței la Primăria Bistrița:

”Este o zi despre care bistrițenii își vor aduce aminte cu plăcere, este ziua în care PNL, USR și PLUS își dau mâna pentru a oferi județului și municipiului o alternativă de dezvoltare bazată pe o administrație performantă. PSD a arătat tot ceea ce poate și, cu voia bistrițenilor, a conjudețenilor, trebuie să plece în opoziție. Alianța PNL-USR-PLUS este răspunsul pe care noi îl dăm zecilor de mii de bistrițeni și conjudețeni care, potrivit tuturor sondajelor de opinie, își doresc această formulă de solidaritate.

Vom aduce municipiul și județul în elita națională. Obiectivul nostru este câștigarea alegerilor pentru Consiliul Județean, realizarea unei majorități PNL-USR-PLUS în CJ, câștigarea Primăriei Bistrița, realizarea unei majorități la nivelul Consiliului Local și câștigarea orașelor și a unui număr cât mai mare de comune. Ne bazăm pe specialiștii noștri și pe oamenii care cu siguranță vor veni într-un număr mare alături de noi. Ceea ce facem la Bistrița, ceea ce s-a întâmplat la București și în alte locuri din țară este o prefigurare a proiectului pe care noi, PNL-USR-PLUS, îl vom propune românilor după alegerile parlamentare. Să ne ajute bunul Dumnezeu într-un proiect greu, dar drept”.

Lorand Toth, președinte USR Bistrița-Năsăud:

”Este o zi foarte importantă pentru municipiu și județ. Vom oferi o alternativă viabilă administrației PSD rebranduită și oameni integri și profesioniști în administrație. Ne dorim să schimbăm fața acestui județ”.

Lorant Sas, președinte PLUS Bistrița-Năsăud:

”Trăim un moment istoric. Traversăm o perioadă foarte dificilă pentru noi toți. Noi toți suntem toți la masă de șah, în fața unui adversar redutabil, pe numele lui Covid-19. Întreaga societate își dorește să traverseze această criză cât mai bine posibil. De aceea, clasa politică trebuie să iasă din logica ei și să intre într-o nouă logică în care politicienii pot dialoga și negocia cele mai bune soluții pentru cetățenii pe care îi reprezintă. Proiectul nostru politic presupune identificarea precisă a interesului public și catalizarea politicienilor responsabili care pot răspune acestui interes.

Noi, cei din PLUS, am făcut o promisiune fundamentală atunci când am intrat în politică și am venit alături de Dacian Cioloș. Am promis că punem mai presus de interesele punctuale ale partidului și de interesele personale ale candidaților interesul electoratului și al bistrițenilor. Ne-am ținut de promisiune. Negocierile cu PNL au fost parafate. Avem un acord de susținere a candidaților PNL la Primăria Bistrița și la președinția CJ. Este foarte important să dăm jos PSD, să vedem plecați primarii din Bistrița și din județ, dar și președintele CJ. Orice divergență de viziune între noi a trecut în plan secund, iar dispariția PSD a devenit un deziderat pentru noi. Suntem aici împreună pentru a pune laolaltă toată forța noastră, în numele și interesul cetățenilor noștri.

Suntem la coada clasamentului în Europa în ceea ce privește încrederea oamenilor în instituțiile statului sau a omaenilor între ei, în general. Cea mai mare tragedie a ultimilor ani e ruperea comunităților noastre, pusă la cale de PSD. Politica de divizare socială în care îi avem pe ai noștri împotriva celorlalți a produs mult rău societății noastre. Acum e nevoie de dialog social, de soluții comune, de capacitatea de a strânge oamenii laolaltă, de a reconstrui punți, de a recâștiga încredere unii în alții. După plecarea PSD, noi toți, politicienii, cu dumneavoastră, ne punem pe treabă, reconstruim acest oraș și acest județ pentru noi toți, pentru cetățeni. Este momentul să devenim cu adevărat responsabili”.

Etichete

33 comentarii

  • Felicitari pentru alianta PNL URS PLUS.IN SFARSIT SCAPAM DE LICHELELE DIN PRIMARIE!! In sfarsit Bistrita o sa se dezvolte frumos, cum meritam de altfel!!

    • Cu bugetarul de lux, puteți sa va luați adio.
      Psd are oameni adevărați nu cărătorilor de genți ai lui Lucovid.
      Șomajul va așteaptă la ușă cu ăștia de aia se grăbesc cu alegerile .
      Bistritenii voteaza oameni care au dovedit, nu vorbărie goală.

    • @cilean… eu vad ca USR si PLUS au fost scosi din joc de PNL, pe romaneste au luat o mare teapa!!!
      Pai primarul candidat pt Bistrita e de la PNL si presedintele candidat tot de la PNL… pai unde e rolul USR si PLUS? copii fiind, au muscat-o!
      Oricum nu o sa castige in veci vecilor Turc… care e sustinut de Radu Moldovan de 20 ani!!!
      Pai la asemenea intelegeri Nelu Oltean se invarte in mormant!
      Acum PNL se vinde pe un post la Registrul Comertului… macar Oltean facea intelegeri la nivel de deputati senatori, primari, secretari de stat… vai de capul astora! Mai bine l-ar reactiva pe prefectul senator Florean… are experienta si inca e tanar!

    • domnule cilean…de ce te legi de angajatii primariei?
      pe cei de la finanate, mediu, institutiile descentralizate de stat nu i vezi?
      ce ..crezi ca doar noi incurcam cetatenii si din cauza noastra administrarea tarii e zla pamant?
      de acum inainte cand spui bugetar sa explici cetatenilor ca in aceasta grupa de viitori pensionari de lux intra jumate de tara numita lingai de buget !!!

    • Din 2005 asteapta locatarii unei strazi iluminatul public iar pe primarul PSD cu 3 mandate l-a durut in dos ca strada este in bezna. Acum ii vor durea si pe ei in dos de PSD la vot. La revedere PSD. Ne-am lamurit cu partia de noroi a pesedeului.

    • Bistrița 2008. Partidul Național Liberal a susținut candidatul PSD, Ovidiu Crețu, la funcția de primar al municipiului Bistrița. Președinte PNL BN era Ioan Turc. Președinte PSD BN era Radu Moldovan. Ca și acum. După o duzină de ani în care orașul a suferit din cauza tranzacției din 2008, Ioan Turc își face curaj și candidează la fotoliul de primar. Nicio urmă de regret față de pactul din trecut, nici mea culpa, nimic.

      Bistrița, decembrie 2016. PSD câștigă alegerile generale. Șefii de instituții sunt schimbați pe capete. Ioan Turc, președinte PNL, rămâne angajat la stat în funcția de director la Registrul Comerțului BN. Președintele PSD și al CJ, Radu Moldovan, nu-l deranjează. Nici Ioan Turc nu-l deranjează pe Radu Moldovan. Din 2016 până în 2019. Niciun cuvânt. Liniște. Pace.

      Citește mai mult singur…. E o analiza făcută de un ziar concurent!

    • Mai țineți minte ca PNL a fost partid de stânga cu câțiva ani în urma, da??? Când era condus de Crin Antonescu… Aliat la sânge cu PSD!
      Acum ei vin și concurează cu PSD!
      Ideea e sa elimine concurenta cum a făcut la Bistrița cu USR… Care cred ca era singura varianta cu șanse reale

    • Zorro, tu chiar o citezi aici pe agramata aia?
      Nu a avut curaj nici sa-si semneze ineptiile, le-a strecurat sub numele unui comentator care o facuse praf cu gramatica ei de liceu seral.
      Apoi, ea pretinde ca Radu Moldovan ar avea vreo influenta la Registrul Comertului, dar nimic mai fals, nu e institutie deconcentrata, deci nu are el cum sa puna sau sa dea jos sefi acolo. Ma face sa rad gandul ca Raducu ar tine pe cineva la Registru, iar acel cineva ii da bastoane de ani de zile. Chiar il crezi atat de masochist pe Radu Moldovan? E doar neputincios la aceasta faza.

    • Useristii au facut cea mai smart alegere, nu s-au indaratnicit ca pemepistii.
      Si-au calculat bine sansele, iar cu alianta asta chiar vor avea zona lor de contributie in noua administratie.
      Bravo lor!

  • Cu alegeri într-un singur tur,clar orice alianță,de stînga, de dreapta are șanse mai mari în fața primarului,președintelui in funcție.Totuși fără un pic de curvușag nu se poate? Mă refer la Sângeorz- Băi.Ori vi-l asumați pe Ogîgău cu bune cu rele și-l puneți candidat,ori vă puneți pe altul,altfel ajungeți la vorba românului,adică vreți și cu puța băgată și cu sufletul în rai.Eu vă doresc succes,dar oare vom scăpa vreodată de fățărnicie în politică? Întreb pentru o vecină.
    PĂREREA MEA!

    • La primăria B-ta șansele sunt mari dar la CJ mai trebuie încă vreo 3 alianțe din acestea si tot nu îl bateti pe Raducu…da oricum Turc iese câștigător îl trage pe Dolha pe linie moartă(săracu se mai poate bucura puțin de funcție să mai facă pe filozoful și să mai gesticuleze puțin cu mâinile)

  • Cate a facut radu moldovan si marius niculae nu a ti facut si nu ve ti face veci,de aceea si va castiga niculae ca a facut mai multe decat a vorbit.

  • Acțiuni de campanie electorală.La locale oamenii votează persoane cu proiecte și viziuni și nu partide.Aliantele astea sunt frecție in ploaie.

  • Neciti, tu le vezi bine în felul tău.
    Dar ia spune-ne nene ,care- programul lui Wanabe ?
    Nu ăla de la 8 la 4 că pe ăla-l știe toată lumea.
    Altfel, ce spui tu e frecție unde vrei în ploaie.

  • Alianța e binevenită, dar alegerea lui Turc este neinspirată. Oricare dintre ceilalți președinți de partid ar fi avut o șansă, cu Turc doar bateți pasul pe loc. Din păcate, urmează încă 4 ani de primar PSD. Poate în 2024 veți avea un candidat mai bun.

    • Marcatorului de autogol, discuția e lungă și nu are rost că voi oricum tot pe a voastră o țineți. Doar am constatat cu regret că, odată cu această nominalizare, Dreapta nu mai are nicio șansă. Turc nu a făcut absolut nimic, doar să își ia salariul din postul călduț unde a ajuns politic. Nu, nu mă refer la postul de șofer pe multicar de la aquabis. Nu te obosi cu contraargumente, și eu regret dar DIN PĂCATE Turc nu va ieși primar niciodată. Nu are o imagine bună, nu e bine perceput de alegători, nici nu a demonstrat nimic. Chiar și doamna Dobraniș va avea minim 200 de voturi (100 de la angajați și 100 de la cei care pun din greșeală ștampila pe ea). Turc va fi un eșec răsunător. Intră, dar nu participă.

    • Alegerea lui Turc este chiar foarte inspirata pentru ca are cele mai mari sanse. Eu il votez si astept de la el sa modernizeze Bistrita, incepand de la digitalizarea completa a primariei si pana la alegerea celor mai moderne solutii pentru oras. Cred ca este o persoana deschisa spre nou, care va prelua si va implementa si orice idei bune care vor veni dinspre cetateni.
      Eu, care cred ca sunt recunoscut ca un pesedist notoriu pe acest online, il voi vota cu toata increderea pe Ioan Turc, chiar daca am atacat si voi ataca in continuare o parte a peneleului, mai ales partea pedelista a peneleului. La Consiliul Judetean il votez cu cea mai mare incredere pe Radu Moldovan.
      Alandala n-o muritu’, numa’ un pic s-o hodinitu’. =))

  • Nu imi place politica, dar pusesem ochii pe USR la un moment dat, apoi pareau ca se duc in neant.
    Subit, isi revin cu sclipiri de inteligenta politica.
    Ce sanse ar fi avut ei fara aceasta alianta? ZERO!
    Dar uite asa vor participa si ei la victoria dreptei si niste oameni in functii vor fi ai lor.
    Daca toate partidele si-ar calcula la fel sansele, am avea poate si noi 2 partide mari si late, ca in Marea Britanie. Restul, doar formatiuni aliate cu ele

  • O alianță inutilă, o spun clar că pentru CL și CJ voi vota USR, pentru primărie voi vota Simionca, din 3 rele o voi alege pe cea mai puțin rea, iar la CJ nu voi vota pe nimeni, atât Moldovan, cât și Dolha nu reprezintă opțiuni pentru mine. Îmi voi convinge prietenii și cunoștințele să voteze la fel, niciodată nu voi vota vreo propunere aparținând celor două găști mafiote, respectiv PSD și PNL/PDL, nu le înjur zilnic pentru ca mai apoi să le votez „luminații”. Cine crede că lucrurile sunt rezolvate, se înșeală amarnic, nu-l neglijați pe Simionca, și dacă nu va ieși primar, va încurca rău de tot lucrurile. Se pare că Dolha ține neapărat după ce a fost făcut terci în 2016 la primărie să o mai încaseze odată. Nu are absolut nicio șansă în fața Moldovanului, nu cunosc un om care să vorbească bine despre Dolha, cu atât mai puțin să-l voteze, și atenție, oameni tineri, iar în privința Turcului, eu zic că șansele sunt infime, veți constata acest lucru după alegeri, dacă ele se vor ține până la urmă. Distinși |PNLiști/PDLiști să nu aveți marea surpriză ca procentul de participare la alegeri să nu depășească 30%, atunci chiar ați îmbulinat-o. Orgoliul nemăsurat al Turcului a făcut să fie pierdute din nou alegerile, iar un ipochimen precum sforărae să ajungă la primărie, voturile pe partea dreaptă, și la o participare scăzută, vor fi împrăștiate, în timp ce pe cealaltă parte, vânătorae, nu se confruntă cu o astfel de problemă. Gașca lui petrov e profund infectă, dar, având în vedere soluțiile existente, totuși, fără discuții, Ionuț Simionca pare cât de cât în regulă. Și atenție USR, noi cei ce vă votăm pe voi, încă, nu suntem asemenea idioților ce votează PSD și PNL/PDL, nu putem fi mânați de la spate precum vitele pentru a vota după cum ni se dictează, ci vom vota în funcție de propriile criterii, avem cap cu care să gândim și nu să-l păstrăm pe umeri pentru anu ne ploua în gât. Să nu-mi spuneți că azi-mâine îl veți susține și pe banditul de Ogâgău, dacă o faceți și pe asta, PA voturi dinspre mine și cunoștințe. Ce alianță este asta unde doar PNL/PDL își impune primarii peste tot, iar voi doar îi susțineți? Asta vi se pare vouă alianță, asta seamănă cu altceva, chiar atât de cretini sunteți?! Treaba voastră, să nu ziceți că nu v-am spus. Deci, Moldovan va câștiga fără probleme la CJ, iar la primărie, șansele dreptei sunt iarăși secundare, doar din cauza prostiei unor șmecheri care se vor primari cu orice preți, deși rezultatele lor profesionale sunt aproape de 0.

    • „Gașca lui petrov e profund infectă, dar (…) Ionuț Simionca pare cât de cât în regulă”
      Citindu-ți doar această interpretare a realității, ne dăm seama cât de bine judeci. Practic, ți-ai desființat singur toată teoria prelungă.

  • Nu aveam mari speranțe în Usr la Bistrița, dar acum, că tocmai au fost înghițiți de psd nu mai am deloc. În veci pomenirea lor 🙂

    • Deci s-a facut alianta impotriva PSD si tu sustii ca i-a inghitit PSD-ul pe toti. Ce sa zic, stai bine cu analiza politica. :))))

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Nea Ion Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS