Gabriel Rus, şoferul de 23 de ani din Tîrlişua, autorul accidentului de la Coldău în care un taximetrist şi-a pierdut viaţa, a aflat, vineri, sentinţa dată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud la solicitarea lui de a fi cercetat în libertate.
Instanţa a decis, în Dosarul 2101/186/2017, să admită contestaţia formulată de inculpat, să desfiinţeze încheierea atacată şi, rejudecând, să respingă propunerea de arestare preventivă.
Totodată, instanţa a dispus luarea faţă de inculpat a măsurii arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 6.10 şi până la 04.11.2017 inclusiv, cu obligaţii conf. art. 221 alin.2 CPP”. Sentinţa este definitivă, a declarat pentru Timp Online purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, Dana Ceuca.
O instanţă a Judecătoriei Beclean a dispus, în 1 octombrie a.c. arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Gabriel Rus din Tîrlişua pdupă ce acesta, aflat sub influenţa alcoolului, a accidentat mortal, la Coldău, un taximetrist din Mogoşeni. Instanţa a admis cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, dar sentinţa dată a putut fi contestată în termen de 48 de ore, ceea ce s-a şi întâmplat.
Reamintim că Gabriel Rus conducea sub influenţa alcoolului un VW Touareg, iar duminică dimineaţa, în jurul orei 4.00, a izbit frontal un taxi condus de Claudiu Dorin Zegrean, care ducea acasă trei clienți pe care îi luase de la un restaurant. Taximetristul a murit în urma impactului violent care aproape i-a distrus în totalitate maşina, în timp ce pasagerii din taxi au ajuns la spital.
Potrivit paginii sale de Facebook, Gabriel Rus este student la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi administrator la Bosh Car Service Tîrlişua. Ultima fotografie postată pe contul său este din 30 septembrie a.c., de la o nuntă, cel mai probabil cea la care a participat înainte să urce beat la volan şi să izbească frontal maşina de taxi.
Surse Timp Online spun că părinţii taximetristului mort sunt nemulţumiţi de măsura dispusă de instanţa de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi pun decizia de vineri pe seama faptului că tatăl lui Gabriel Rus este consilier local PSD la Tîrlişua. Mai mult, spun sursele noastre, niciun avocat din zonă nu ar vrea să reprezinte familia Zegrean în procesul pe care vrea să-l deschidă împotriva lui Gabriel Rus pentru daune materiale şi morale, aşa încât oamenii se văd obligaţi să caute un apărător în alt judeţ.
V-am zis io’ ca Țăranu’ PSD -ist are „cur si spate”….nici avocații din zona nu i stau împotriva….darămite Poliția si Tribunalele noastre corupte…
ar fi interesant de aflat si ce alcoolemie avea respectivul.
nu de alta, dar macar sa ni se umfle vena ca lumea.
Conduci beat, omori un om iar justitia te lasa liber. Ce tara de rahat. Cum sa dai liber la unul care omoara un om? Daca se va urca iar baut la volan? In cazul turcului care a omorat pe politistul din bucuresti a ramas in arest. Nu avem aceleasi legi peste tot in tara.
Cum sa avem aceleasi legi pentru toti,sa nu uitam ca traim in Romania.Daca nu va face inchisoare pentru fapta sa,atunci toata PILITIA trebuie dezbracata de uniforma.
Yara se vede ca esti cu vaca. Judecătorii inchid infractorii si tot ei ii eliberează.
Ideea nu e că e ţăran PSD-ist , PNL-ist, USR-ist sau marţian, ideea e următoarea.
E conducător auto cu un permis.
Beneficiază de acelaşi tratament ca şi celelalte persoane ajunse într-o situaţie similară?
Dacă răspunsul e da, majoritatea celor care produc un accident în stare de ebrietate cu victime umane au parte de cercetare în stare de libertate , e de bine zic.
Dacă nu, nu e de bine.
Dar judecata asta la rece nu se face aici , se face cu statistici şi pe analize pe soluţii similare-sau contrare.
Hai să lăsăm Procurorii, Judecătorii să protejeze interesul public, ştiu ce fac, mai ales că sunt veşti îmbucurătoare, majoritatea oricât oamenii de casă a PSD,PNL vor,au ieşit de sub presiunea politicului se pare ca şi corp profesional, sunt capabili să ofere soluţii.
Mai trist e pentru familia celui decedat, găsesc că e îngrijorător că nu găsesc un avocat pro-bono care să le apere interesele..avocaţii sunt foarte buni azi în a taxa bani pentru cauze
Daca omori un om trebuie arestat imediat si retinut in arest 30 de zile pana la judecarea cazului pt ca a omorat un om. Omul e mort din cauza lui. Daca esti suspect de dare de mita sau coruptie te aresteaza pe cel putin 30 de zile. Care lucru este mai grav, mita sau omorul????
Sunt nuanţe înainte de a porni discuţia.
În cazul omorului.
Omor poate fi şi atunci când accidental scapi un bebeluş din braţe..vorbim de neglijenţă, accident poate fi numit şi atunci când cineva te roagă să ţii scara că urcă pe acoperiş, cu bunăvoinţă îl ajuţi , primeşti un telefon ridici apoi mâna de pe scară iar apoi cade în cap..asta nu înseamnă că l-ai omorât.
E ceea ce este.
Condus în stare de ebrietate care a costat viaţa unui om, un comportament imprudent.
Dar nu e premeditare directă, un omor criminal.
E mai mult un act nepremeditat fără intenţie.
Conducătorul nu a avut o intenţie să colizioneze frontal cu taxi-ul şi ca ceialţi din cealaltă maşină să moară, de altfel şi el însuşi a fost la un pas de moarte.
E foarte grav, că un om şi-a pierdut viaţa, dar nu e de gravitatea unei morţi criminale normal..(sau unul în serie) care de 3 zile îşi planifică viitoarea victimă, o urmăreşte , vrea să scundă urmele etc.
Desigur familia victimei suferă enorm de mult, e un impact major de la o zi la alta să-ţi pierzi un membru al familiei şi care ar vrea să aplice mai degrabă aritmetica, o viaţă contra alteia, legea Talionului.
Dar nu după asta ne orientăm acţiunile umane şi sociale.
Şoferul trebuie să plătească sever pentru consecinţele actelor sale, cei care şi-au pierdut copilul trebuie despăgubiţi într-o formă ca să compenseze golul lăsat în viaţa celor care au supravieţuit.
Dar ar merita să moară şi el?
A vrut să-l omoare pe şofer?
Un avocat bun, ceea ce ar putea face e să ajute familia să obţină despăgubiri materiale. Dar familia în acest moment probabil vrea suferinţă maximă pentru acuzat, ani mulţi de închisoare să fie departe de cei ai lui, la fel cum suferă părinţii celui accidentat.
Probabil şi avocaţii nu vor să îmbarce în proces, deoarece ştiu care sunt pedepsele practicate în medie, ştiu care e reacţia familiei şi opiniei publice, e mai cool să fi de partea oprobiului public dacă vrei să ai clienţi şi reputaţie bună.
Nu neapărat că e fiul lui cutărică, x-ulică.
Ţin minte de un caz unde un tânăr beat de asemeni, a urcat la volat în ziua când a împlinit 18 ani a călcat pe acceleraţie, a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-o fetiţă de 4 ani ieşită cu bona să împodobească bradul din faţa casei.
Tragedie totală, dar apoi ..au urmat dezbateri privind încadrarea acuzatului în ce categorie, minor adult etc..
Important pentru public ar fi să se înveţe ceva din moartea unui om, care să salveze alte vieţi.
Sunt ţări care tratează cu importanţa cuvenită subiectul,
1200000 victime actuale.
Suedia e una dintre acele ţări.
Poţi reduce proiectând maşini şi autorute bune, dar poţi şi să educa comportamentele.
Vision Zero e unul dintre cele mai bune proiecte.
http://www.visionzeroinitiative.com/#
cifra de 1200000 reprezintă numărul de morţi în accidente rutiere , anual.
Pai vezi ca nu le trebuie bani in cazul acesta….care e o mică avere dacă mai cere si un procent de minim 10% din daunele care le va primi familia victimei…frica de a nu deranja pe cineva sau….convingerea ca nu poate câștiga cazul cu „spatele ” PSD ist al criminalului…
Eu zic sa va informații mai bine:D. Șoferului de pe taxi ia fost găsită alcoolemie la autopsie si faza lunga pornita la masina+ceata+drum nemarcat. Astea de ce nu le precizați din ziar? Zic si eu:D inainte sa scrieti un articol informați-va mai bine.
erai cumva în masina, sau ai aparut ca martor ulterior?
ca multi asa se scot, cu câte un maga…, pardon, martor aparut din ceata.
Vezi informaţii de acest tip pot să schimbe percepţia în cazul unui proces just şi echitabil.
Altfel e uman să vezi trei scenarii posibile:
-dacă amândoi şoferii mureau în accident, era o Tragedie. Alcoolemie în sânge, vină egală în percepţia opiniei publice.
-dacă şoferul taxi-ului supravieţuia , iar clienţii nu …vă las să trageţi concluzia cum ar fi scris ziarele despre meseria şi încadrarea taximetriei.
-dacă amândoi supravieţuiau, unul putea să fie urmărit pentru o parte de vină mai mare. Cel care avea alcoolemie mai mare, viteză mai mare sau cel care a orbit pe celălalt?
Cazul însă e în speţă, reflectarea lentorii şi incompetenţei grave aş spune din administraţia drumurilor, pe lângă problemele de comportament.
Nu e normal, să nu se găsească soluţii pentru SEMNALIZAREA BENZILOR DE PE CAROSABIL.
Oamenii mor pe bandă, în accidente stupide evitabile.
S-a semnalat, nu o dată, de zeci de ori.
Aici ambele familii ar trebui să pornească şi să de-a în judecată , cu responsabilii din autorităţi, ar fi chiar o datorie civică.
Când circuli pe drumuri la risc, fără iluminare şi semnalizare, noaptea nenorociri se întâmplă la orice viteză. Chiar şi fără un alt participant în trafic.
Prea mare uşurinţă e tratat subiectul privind securitatea rutieră şi amenajarea corespunzătoare a drumurilor. Sunt bani publici destinaţi.
Care sunt termenele rezonabile de semnalizare?
Nebunie.
Baut taximetristul? Mai nene ia mai lasaneeee…de unde a mai aparut si asta…dumneata esti prost sau ti-a luat cineva o caruta de lemne k sa spui aberatiile astea! Mizerie…si ajutor social meritam…dar si asa poate tot cu pilee
Ma nu ti rusine? Sa te bata Dumnezeu sa nu ai odihna nici tu! Cum poti sa vorbesti asa ceva?
Ce justitie….! Acum sta o luna acasa! Dupa aceea va putea umbla liber. Credeti ca intr-o luna cerceteaza cineva aceasta cauza? Si ce sa cerceteze!… Ce palinca a baut? Eventual câta…. Pai ar fi trebuit sa aibe recoltate probe. Pagubele materiale se pot stabili rapid, ca doar nu iti trebuie masterat in economie. Dupa cate accidente s-au produs in acelasi fel pana acum ai tipare de cercetare, ho,hooo. Pagube sentimentale, persoana decedata, despagubiri pt moartea lui, ce mai pot adauga? Nici macar nu o sa se stabileasca cine va judeca cazul in 30 zile. Apoi e liber. Procesul va dura vreo 3 ani, iar atunci si familia se impaca cu gandul persoanei dragi disparute, omorate! Apoi se da sentinta…cu suspendare, ca doar mai tragi sfori pana atunci. Justitie romaneasca.
Asta este buna arest la domiciliu ,câta corupție poate fii in tara asta ca sa omori un om si umbli liber pe străzi ,si un amărât ca fura un sac de cartofi face pușcărie .ma întreb pana unde poate sa ducă nesimtirea asta si cat va mai dura,ca acest om sa urcat beat la volan si a omorât un om trebuie sa plătească si punct nu are scuze.cei care ii luați apărarea santeti ca el nu va dau nume.
Trebuie fraților sa se facă dreptate si gata odată pentru totdeauna cu șpăgi si relație peste tot.Gresesti=plătești si mai Terminați cu scuzele
E arestat la domiciliu, nu e liber.
S-a urcat la volan băut….baut esti si cu o jumatate de pahar si cu zece, diferența o face alcolemia, care putea fi la pragul de contravenție. Cat despre accident, nu a fost premeditat, antecedente penale nu a mai avut asa ca nu cred ca e o aberație sa dispui arest la domiciliu. În urma procesului sunt sigura ca isi va ispasi pedeapsa, plus va avea mereu pe conștiință acel om.
Daca are 0,69 in aer si 1,29 in sange e infractiune , pragul fiind de 0.8 in sange
Toti care îl stiu pe baiat stiu ca nu era prima data când era rupt de beat urcat la volan și ca nu îl interesa lucru asta nici când ieșea din cluburile din Bistrița și pleca de pe loc cu scartait de roti
Baut taximetristul? Mai nene ia mai lasaneeee…de unde a mai aparut si asta…dumneata esti prost sau ti-a luat cineva o caruta de lemne k sa spui aberatiile astea! Mizerie…si ajutor social meritam…dar si asa poate tot cu pilee
Omori oameni si daca ai spate scapi. Eu ca simplu cetatean si muncitor daca omor pe cineva imediat ma leaga astia. Concluzia: Cine are bani si spate e peste lege, despre ce vorbim BANUL si CORUPTIA dicteaza.
Nu i-au apararea nimanui pentru ca nu is primii si ultimii care intra la 2 metri sub pamant sau care omoara pe altii nevinovati.
Vorbesc d.p.d.v al legii. Tara de rahat PUNCT
Comenteaza expertii habarnisti in de toate. Puneti mana mai bine pe povestile lui Ion Creanga ca sunteti cetateni analfabeti functionali. Alte prioritati nu ati gasit ?
Daca nu i se aplica pedeapsa cuvenita atunci sa le fie rusine celor care ne apara interesele(ale cetatenilor simpli).Numai pentru faptul ca e consilier la PSD nu se aplica legea in tara noastra? Cine se crede tatal lui Gabriel? buricul pamintului? numai pentru faptul ca e PSDIST?
Pina cind se mai tolereaza in tara noastra asemenea lucruri oameni buni?Pina cind si de ce parintii baiatului decedat trebuie sa aplece capul? ei carora le-a zdrobit sufletul si care nu i-si vor mai vedea copilul in veci,tot ei sa plece capul si sa nu poata fi aparati?inloc sa fie invers.M-am abtinut sa comentez din dorinta de a respecta durerea ambelor familii dar asata e prea mult si intrece orice masura.Daca e adevarat ce se spune RUSINE celor care trebuie sa faca dreptate si care nu vor sa apere familia indurerata.
Suntem de rasul lumi,am văzut unele comentarii gen”CC”nu știu cine dracu ești,dar sincer îți spun ca me-as dori sa ai aceas soarta ca taximetristul…Cum poti spune ca nu a fost intentie ca nu a fost premeditata ca bla bla bla,pai ma impertinentule,când a inceput sa bea,nu era conștient?era…știa ca are de mers cu mașina?stia…știa ca e penal cea ce face?stia…despre ce vorbim?Dace era un accident fără alcool da s-ar putea sa îți dau cât de cât dreptate,dar in cazul acesta am văzut cum țara atât de frumoasa este condusă doar de gunoaie de oameni…mi scârbă când aud PSD..cei mai josnici oameni posibili
Aveți dreptul la opinie, nu mă deranjează, atât timp cât e la minim argumentată.
Dacă ați avea minima curiozitate să citi comentariile mele, numeroase pe subiect, veți constata că am fost tot timpul consistent și constant cu o poziție, alcoolul, viteza la volan , abordarea superficială a autorităților în privința securității rutiere …produc victime, care ar fi evitabile dacă anumite gesturi concrete s-ar pune în aplicare de către autorități.
PREVENȚIA-SENSIBILIZAREA OAMENILOR DE A NU URCA BEȚI LA VOLAN..și aici nu doar autoritățile au un rol. Unde erau comesenii??? Unde erau cei care l-au invitat la nuntă? Au încercat să-i spună, nu urca la volan?
INFRASTRUCTURA- te asiguri că drumurile sunt amenajate securitar în cel mai mic detaliu cu putință, de la calitatea șoselei la CALITATEA SEMNALIZĂRII
REPRESIA- Reîntărirea ordinii prin amenzi și sentințe.
Ori, se lucrează pe represie(după) pentru că aduc și fonduri la buget, dar prevenție intervențiile în educație nu sunt constante, se fac de obicei după ce se întâmplă accidente..iar în privința amenajării securitare…nimeni nu dă doi bani se pare…
Nu mă erijez în judecător să dau sentințe, dar nici nu pot accepta reacțiile sub imperiul emoțiilor a unor oameni ca și tine, se pare needucați și nefamiliarizați cu nuanțele unor subiecte. Nici nu mă supără că mă faci impertinent fără să mă cunoști.
Nu apăr nici PSD, nici PNL, nici UDMR n-a scăpat de poziția de critică sau apărare pe anumite teme.
Aduc argumente.
Ca să revin, să reflectați.
-Ați fost acolo când s-a produs accidentul?
Să vedeți vizual, cine e vinovat? Faza lungă a taximetristului ar fi orbit un om normal zero alcoolemie cu rezultat similar?
-Știți cât era alcoolemia în sângele decedatului și a celui acuzat? Știți care sunt efectele alcoolemiei în privința reacțiilor?Știți când a fost făcută ultima verificare tehnică la mașina acuzatului, dacă uzura cauciucurilor era conformă? Știți care e rezistența la impact a modelelor de mașină implicate în accident? Puteți afirma cu siguranță că într-un impact, cel care supraviețuiește l-a omorât pe celălalt..și supraviețuirea nu se datoreză gestului, dar poate se datorează calităților tehnice ale mașinii..iar comportamentul reproșat ar fi cel decedat..doar că în tradiția umană..despre morți numai de bine?
Credeți că faptul că conducătorul este membru al unui partid oarecare are o influență asupra faptei reproșate? Sau asupra corectitudinii procesului?
Dacă nu ar fi fost contul său de Facebook public ar fi fost judecat în opinia publică mai bine?
Întrebări ale căror răspunsuri le caută apărarea și acuzarea, folosind ancheta poliției iar decizia privind vinovații o face judecătorul.
Sper să înțelegeți că aceste întrebări s-ar putea la fel pune și dacă copilul dumneavoastră ar fi fost implicat la volan și nefericit o altă familie și-ar fi pierdut copilul.Și că am toată empatia pentru familia care și-a pierdut copilul, și dorim dreptate.
Dreptatea înseamnă căutarea adevărului.
Poate fi uneori crud și departe de intuiție.
Dar justiția se face pe probe și elemente.
Ăsta e punctul meu de vedere, în cazuri criminale, fiecare e responsabil individual.
Se vede de pe Marte că legislația noastră este o plăcintă cu răvaș , cu dedicație , care mai mult se concentrează pe drepturile infractorului decât pe cele ale victimei. Mulți dintre voi ,,dibuiți” cam ce pedeapsă i s-ar potrivi acestui puștan inconștient și bazat că babacu-i pesedist și mălai-mare in nu-ș ce consiliu local. Destui ați sau am urcat la volan chercheliți măcar o dată, io chiar am petrecut un sejur destul de lung la țuhaus pentru câteva grade ,,peste” limita legală intr-o țară destul de permisivă in această chestiune dar cu legi extrem de aspre în ce privește vătămarea corporală sau omuciderea cauzată de alcoolemie în trafic. Nu am provocat daune nimănui dar sincer vorbind, acest timp de reflexie m-a convins că alcoolul combinat cu prostie și inconștiență nu se împacă cu volanul sau ghidonul, o fracțiune de secundă poate nenoroci vieți și destine.
Ăștia care vorbiți ca să vă aflați în treabă, reflexionați înainte să sloboziți cuvintele, sper să nu vă aflați niciodată in situația familiei victimei .Lăsați-o mai domol cu nunțile și alte căcaturi tradiționale românești stropite cu alcool din belșug , o viață socială și mai ales sănătoasă se poate duce și fără licorile puturoase și dăunătoare pe care obișnuim să le consumăm.
Bun rolul de avocat al diavolului, jucat aici, in post de comentator, de un domn putin mai rasarit si cu frazele la el, eliberand din putul gandirii dumnealui toate circumstantele atenuante favorabile supravietuitorului accidentului despre care se face vorbire.
Clar ca exista si oameni din anturajul celui inculpat, care isi doresc ca individul sa ramana doar cu trauma pe constiinta si sa scoata vinovat pe cel ce nu mai este, pentru ca vinovatia lui e ca a indraznit a fi pe drum cand un om din anturajul PSD conducea pe o strada pe care tot acest partid a dat-o fiintarii, pentru ca partidul e in toate. Asa ca, dreptatea e doar de partea PSD, nu exisita dreptate in Romania in alta parte. Cui nu-i convine, poate sa plece aproape oriunde pe mapamond, ca poporului PSD-ist nu-i pasa!
Dle, te invit să reciteşti toate comentariile mele pe subiectul politicii şi pe subiectul accidentelor şi securităţii rutiere (inclusiv cel de la Viişoara). Articolele şi comentariile mele sunt încă disponibile online, veţi vedea că am condamnat în mod repetat autorităţile politice actuale, care evident sunt controlate de la PSD pe diverse teme. Când e vorba de respectarea legii şi de interesul public..aşa cum percep eu şi cu elementele şi faptele cunoscute în context.
Şi da, am luat rolul unui avocat al diavolului, nu pentru a-l elibera..ci doar pentru că publicul să înţeleagă că adevărul şi dreptatea nu se judecă în noţiuni binare, bine-rău, cu aceleaşi consecinţe indiferent de circumstanţe…şi prin asociere la calităţi, roluri , funcţii pe care un om le poate avea social fără a fi stabilită legătura cauzală între fapta respectivă şi respectivul incident-eveniment.
Eu sunt convins că se va face dreptate în cazul nefericitului accident.
Şi da, o critică întemeiată de la un comentator, am alunecat mai mult spre drepturile acuzatului neglijând drepturile victimelor în discuţie.
Familia îndoliată a tânărului decedat, are mai multe opţiuni în faţă.
Oricum durerea pricinuită de moartea copilului lor nu poate fi măsurabilă de nici o scară de evaluare şi nici înţeleasă. E trăită direct de ei. E încurajator că multă lume s-a situat de partea lor, dar îngrijorător că toţi aşteaptă o dreptate din partea autorităţilor, nu am auzit de iniţiative de solidaritate publică la nivel financiar, pentru suportarea costurilor legate de înmormântare, de finanţare a costurilor legate de reprezentarea legală, ar putea să urmărească autorităţile…să caute elemente probatorii.
-la Registrul Auto să vadă când s-a făcut ultima inspecţie tehnică la VW, şi s-a aprobat să circule… cauciucurile erau bune? Câţi km a rulat maşina respectivă între ultima inspecţie şi accident…Au fost aceleaşi cauciucuri..De ce? Distanţa de frânare depinde de starea acelor pneuri şi poate face diferenţa între viaţă şi moarte iar dacă un mecanic a luat 15 euro să bifeze că e bună maşina poate că familia celui decedat poate reclama despăgubiri de la autorităţi.
-la Autoritatea de Transport, cei de la drumuri…care sunt normele în vigoare privind semnalizarea unui segment de DN. Când conform Legii trebuiau marcate benzile, s-au depăşit termene rezonabile..de ce s-au depăşit..din a cui vină..şi tras de asemeni la rost responsabilii. Nu se poate aşa, de fiecare dată mor oameni cu zile.
-Poliţia rutieră. Segmentul respectiv e un hot-spot pentru accidente. Ce accidente similare s-au petrecut în aceiaşi zonă, care au fost măsurile luate în trecut…
-Conducătorul acuzat a fost implicat în alte incidente, au fost unele muşamalizate-exemplu are deja contravenţii în trecut pentru depăşirea limitei de viteză , alcool la volan?
Poate fi un factor agravant în sentinţă.
-Dacă acuzarea poate aduce martori care să ateste că în mod repetat l-au văzut pe şofer conducând în stare de ebrietate, nuntă-zile, ore, chelnerii de la nuntă, câte beri băuturi i-au servit….dacă printre comeseni au fost unii care i-au spus, opreşte-te..nu merge beat iar el nu s-a conformat.
-Dacă sunt camere video, înregistrări legate de accident.
Apoi ca şi societate, ar trebui oferită consiliere psihologică gratuită în primul rând. Pentru reconfortarea lor şi să-i ajute să funcţioneze în cotidian. Ar fi uman din partea societăţii.
Au nevoie de consiliere legală gratuită dacă nu au mijloacele financiare să facă apel la avocaţi. Ar trebui să fie avocaţi Pro-Bono. Ar putea să se refere la studenţii facultăţii de drept de la Cluj, pentru a documenta şi pregăti cazul. Pentru un student sau asociaţie de studenţi ,în an terminal ar fi o ocazie să-şi construiască un nume în profesia avocaturii.
PS.
Dar dincolo de cazul individual..la nivel administrativ prefectural , de instituţii CE S-A FĂCUT..pentru a ameliora bilanţul rutier?
Da am văzut, un marş de sensibilizare împotriva vitezei. Ceea ce este un început, dar reactiv.
Aici intră responsabilitatea politică şi e de datoria PSD la guvernare să amelioreze acel bilanţ.
Apoi soluţiile politice la nivel de iniţiativă legislativă.
-Prima infracţiune, condus sub influenţa băuturilor…consecinţe monetare majore(un salariu mediu pe economie), cazier judiciar, suspendarea permisului pe 3 luni…referirea la un program de educare, participarea la şedinţele alcoolicilor anonimi…
-La o a doua infracţiune de alcoolemie, amenzi drastice, confiscarea maşinii pe o perioadă, revocarea permisului pe o perioadă mai lungă şi da, arestarea pe termen 30 de zile.
-La a treia infracţiune (pe lângă sentinţe contravenţii)-sau chiar la prima infracţiune care a cauzat rănirea, moartea cuiva) antidemaror tip ignition interlock pe viaţă pe cheltuiala celui care a făcut accidentul
https://www.youtube.com/watch?v=YtiSIcg7Zn8&feature=youtu.be
Concluzie, e simplu într-o discuţie publică să spui, chiar aici pe un forum online, vrem 20 de ani de închisoare, da Judecătorul a dat acea soluţie, pedeapsa s-a obţinut, ..iar într-o lună acelaşi tip de accident se repetă în alt loc, în două luni în acelaşi loc..
Trebuie învăţate colectiv şi evitate consecinţele unor asemenea accidente şi evident luate măsuri de către toţi responsabilii şi participanţii în trafic rutier pentru a evita morţi inutile.
Luare de poziţie publică, nu neapărat doar soluţia unei pedepse închisoare pe viaţă, înseamnă de a învăţa ceva cu toţii pentru a evita ca alte familii să fie îndoliate şi distruse.
Şi cu asta, închei.
Comentariile sunt consumatoare de energie şi mai ales atrag ura unora, unde multă energie negativă este,cum e normal să fie atunci când un om moare şi e durere, e dificil să păstrezi linia de mijloc.
Sunteti atit de rai nu stiu cum va mai rabda pamintu ce vreti de la familia asta sa i bagati pe toti in pamint de vi si baiatu asta da sigur a gresit in acea noapte dar ce va da voua dreptu sa i judecati atit nu sunteti nici unu avocati sau procuratori sau altceva sunteti doar invidiosi ca ei au realizat ceva in viata pe cind voi nu ati fost in stare oameni astia au muncit ani intregi in strainatate casa aiva un trai mai bun si acum ca au un necaz sunteti toti aici sa judecati dar nu pt ca va pasa de baiatu mort in accident ci doar pt rautatea din voi si pt placerea de a face rau mare boala e invidia.
Nu judeca nimeni, a gresit sa plateasca! De ce nu si-a acceptat pedeapsa dreapta primita de judecatoria Beclean?
Iar Andrei are dreptate de ce ziarele nu spun tot adevaru numai crea ce i face pe oameni sa se puna in potriva acestei familii isi pierd cumva cititori.
Da tribunalul di beclean a luat o decizie dar dupa cum sti nu era definitiva iar el avea dreptul sa ceara sa fie cercetat la domiciliu asa ca de ce sa nu o faca de gura lumi sau pt conentariile de pe facebook li sa dat domiciliare si la alti cu accidente si mai grave si nu doar cu o persoana moarta asa ca de ce lui nu el de ce nu avea dreptu pt ca asa ati decis voi poporul facebuuk eu zic ca e dreptul lui sa se apere fara sa va ceara voie voua sunt multi pe aici care i stiu eu ca au condus bauti iar acum sunt toti sfinti .
Care este adevărul?Nu era beat? Spuneti adevarul acela sa il stim si noi!
Si eu sunt parinte am un baiat de 22 de ani (sofer de 3 ani) i-am cumparat masina scumpa precum familia Rus cu bani munciti (dar o conduce fara alcool si fara amenzi de circulatie). De aproape o săptamană ma tot gandesc ……..puteam fi in locul oricarei familii,daca baiatul meu ar fi fost cel accidentat în aceasta situatie îmi făceam singur dreptate iar daca eram in locul familiei Rus nici macar avocat nu-i angajam decum sa cerem arestarea la domiciliul.O gresit trebuie sa plateasca altfel nu se invata minte. Nu cunosc aceste familii greu incercate ,dar acest sofer sunt sigur ca s-a mai urcat baut la volan. Toti ne iubim copiii, dar trebuie sa-i invatam sa fie responsabili.Familia Rus nu cred ca procedeaza corect,ar trebui sa se gandeasca si in partea cealalta (durerea este mult mai mare).
Bravo baiete….