”Compania KAFGDA, rotaţia IV-a, constituită din efectivele Batalionului 812 Infanterie ”Bistriţa”, se apropie de jumătatea drumului său în misiunea pe care o execută în teatrul de operaţii Afganistan. Principalele sarcini operaţionale ale militarilor transilvăneni sunt de a apăra Baza Aeriană Kandahar şi de a securiza zborurile din această facilitate aeriană”, informează Ministerul Apărării Naţionale – Forţele Terestre.
Cei 124 de militari bistriţeni, care au plecat în Afganistan în data de 21 mai, execută misiuni în sprijinul NATO, în cooperare cu forţele de coaliţie internaţionale şi forţele de securitate naţionale afgane, pentru realizarea apărării terestre a aeroportului Kandahar din Afganistan.
De Ziua Imnului Naţional, maiorul Alin Marian, comandantul companiei, a transmis un mesaj în care a precizat că ”fiecare zi e un pas făcut pe drumul de întoarcere, fiecare misiune este o garanţie că vom reveni acasă”.
În perioada 1996-1998, Batalionul 812 Infanterie Bistriţa a participat la misiuni de menţinere a păcii în teatrul de operaţii din Angola în cadrul misiunilor ”Unavem II” şi ”Monua MTF”. Între anii 2001-2004, Batalionul 812 Infanterie Bistriţa şi Batalionul 811 Infanterie Dej din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată au fost prezente la misiuni de menţinere a păcii în teatrul de operaţii din Kosovo. În 2003 şi 2007, Batalionul 812 Infanterie ”Şoimii Carpaţilor” a participat la misiunile ”Enduring Freedom” şi ”ISAF III” în teatrul de operaţii din Afganistan, cu un efectiv de 810 militari, iar în 2004 la misiunea ”Antica Babilonia” în teatrul de operaţii din Irak, cu un efectiv de 405 militari. În 2010, Batalionul 811 Dej, Batalionul 812 Infanterie ”Şoimii Carpaţilor” si comandamentul brigăzii au participat la misiunea ”Enduring Freedom”- prima mare unitate din armata română care a fost dislocată în teatrul de operaţii din Afganistan, simultan cu aproximativ 1.300 de militari.
Foto: MApN
sa speram ca se vor termina aceste mascarade cit mai curind. …..acum asta depinde de unchiul Sam. va vedem ce razboaie mai pune la cale .
kamikaze
kamikaze pe banii nostrii….