Maratonul sau proba de teren cere, atât din partea cailor, cât şi a concurenţilor, o rezistenţă fizică apreciabilă, pregătire fizică şi tehnică perfectă, harnaşamente şi dotare tehnică adecvată. Proba se desfăşoară pe un traseu de 15,7 kilometri împărţit în trei faze.
În prima fază, cu alură liberă, atelajele parcurg cinci kilometri. Ele pornesc din zece în zece minute , parcurg drumuri de ţară cu o viteză medie de 15 km/h.
În a doua fază, se merge la pas pe un kilometru, viteza medie fiind de 7 km la oră. După efectuarea traseului, atelajele se opresc pentru odihna cailor, obligatoriu timp de zece minute, timp în care se face şi controlul sanitar-veterinar al cailor.
În faza a treia se merge la trap pe opt kilometri, viteza fiind de 15 km la oră. În această fază se trece prin opt obstacole naturale şi artificiale, construite din lemn, fân, cu luciu de apă. Arbitrii cronometrează timpul fiecărui concurent, acesta fiid penalizat cu 0,2 puncte (adică cinci secunde un punct de penalizare). Concurentul care petrece mai mult de cinci minute într-un ostacol e eliminat din probă.
Alexandru Iavorovski, arbitru de teren la această etapă din campionat, a declarat , că în fapt, este vorba de un triatlon.
„Se verifică trei parametri importanţi, gradul de dresaj al calului, cum răspunde calul sau mai precis caii fiindcă vorbim de doi sau de patru, la comenzile driverului, cum sunt pregătiţi din perspectiva impulsiei, contactului, ritmului şi aşa mai departe. Se mai verifică rezistenţa în regim de viteză fiindcă nu e suficient să fie rezistent, trebuie să parcurgă într-un timp limită. Regula jocului este că orice secundă pierdută undeva, într-un obstacol, se ia 0,2 puncte penalizare. Se mai testează şi măiestria. În ultima zi este aşa-numita probă de obstacole, impropriu numită aşa. Este de fapt proba de conuri, cea în care se verifică viteza, dar obstacolele nu mai sunt naturale, sunt conuri dispuse pe teren în diferite formule, slalom, zig-zaguri şi aşa mai departe şi acolo se verifică în ce măsură caii sunt rapizi, îndemânatici şi dacă reuşesc să se recupereze foarte repede după efturul din primele două zile”, a declarat el.
În ce priveşte preţurile cailor folosiţi la concursurile de atelaje, Iavorovski a spus că un echipaj complet format din cai, atelaj, harnaşamente şi toate cele necesare pentru un concurs poate ajunge să coste chiar şi 80.000 de euro.
„Un atelaj foarte bun care a participat, de exemplu, la concursuri în Olanda, în Franţa şi în Germania, am înţeles că, la un moment dat se discuta că ar valora în jur la 80.000 de euro, cu trăsură, hamuri şi doi cai. E vorba de un echipaj care venea cu un portofoliu. E suma cea mai mare pe care am auzit-o în România, dar se poate vinde şi cu 5000 de euro un cal”, a spus el.
Arbitrul a mai declarat că, spre deosebire de concursuri de sărituri peste obstacole, campionatele de atelaje nu se bucură de un public atât de numeros, întrucât regulile după care se desfăşoară aceste concursuri sunt greu de înţeles de neiniţiaţi.
„Dimensiunea spectacolului există, dar nu e pentru oricine fiindcă acest sport este extrem de costisitor. Nici nu vă daţi seama ce eforturi fac proprietarii să vină la astfel de concursuri, să vină cu două atelaje, cu minimum doi cai. Pe de altă parte, regulile sunt foarte complicate. Nu e chiar atât de simplu ca la fotbal: mingea intră în plasă şi e gol. Lumea vine, vede, dar nu înţelege de ce arată aşa clasamentul fiindcă e mai complicat”, a declarat el.
Mai multe fotografii vedeţi aici.
Adaugă comentariu