Actualitate

Spitalul Județean de Urgență angajează încă șapte medici. Altă veste bună

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, a spus că instituția pe care o conduce a scos la concurs încă șapte posturi de medici care speră că vor fi ocupate de doctori tineri.

”În Viața Medicală au fost publicate încă șapte noi posturi de medici pe specialitățile obstretică-ginecologie, pneumologie, ortopedie și traumatologie, diabet, pediatrie, două posturi la UPU și unul la medicina legală. Încercăm în continuare să atragem medici tineri. O altă veste care pe mine mă bucură chiar foarte mult este că, la licitația pentru extinderea UPU, a doua fiindcă la prima nu s-a scris nimeni, de această dată avem un ofertant. De acum intrăm în procedura de evaluare, iar dacă ofertantul este eligibil vom putea semna contractul de proiectare și execuție și la UPU”, a spus managerul Spitalului, Gabriel Lazany.

În luna august, Gabriel Lazany spunea că SJU mai are deficit de medici pe partea de Primiri Urgențe (UPU).

”Cred că am făcut până acum patru concursuri și nu s-a prezentat nimeni. Mai avem nevoie de un medic radiolog, ca să putem închide linia de gardă creată în UPU la CT. Pe medicină de urgență sunt foarte puțini, este o specialitate grea și tinerii medici nu o aleg la rezidențiat. M-am uitat, anul acesta la medicină de urgență au fost singurele locuri neocupate la rezidențiat. Ca să fie o specialitate atractivă, ar trebui să li se ofere anumite facilități și condiții speciale, pentru că nivelul de stres este foarte mare. Eu încă n-am prins niciun medic din UPU care să iasă la pensie, deci pleacă din UPU după o anumită perioadă. Noi le oferim condiții, locuințe, sporurile sunt maxime. Am discutat cu coordonatorii de rezidențiat din Mureș și Cluj, să îi luăm din rezidențiat, să îi pregătim, să îi aducem la Bistrița. Am reușit să aducem două rezidente de la Cluj, au început să facă gărzi și să sperăm că la terminarea rezidențiatului, pentru un an și jumătate, vor opta pentru Bistrița, ne-ar rezolva în mare parte problema”, a declarat Lazany.

6 comentarii

  • Ce frumos sună!!! Oricum, în ceea ce privește investițiile de natură tehnică nu cred că are cineva ce să comenteze pt că pe anumite segmente depașim spitale renumite. Însă, și e Însă cu Î mare, referitor la capitalul uman este dezastru, chiar invers proporțional cu aparatura de ultimă generație. Am o rugăminte: nu mai aduceți medici pe care-i refuză marile centre universitare, și care cel mai probabil au terminat cu 5 ( nu toți bineinteles). Și VĂ ROG DIN SUFLET nu mai angajați asistente care au terminat la Feldru sau în nu știu ce scară de bloc pt că vă faceți de râs sau de malpraxis. Sau în cel mai rău caz reeducati-le, dacă se poate. Și, dacă este posibil, să beneficiem și noi muritorii de rând (cei pe care nu ne recomandă Frasinul sau alți meseriași din județ) de puțină atenție. În rest, să vă dea Dumnezeu sănătate, că spitalul…!!!!

  • Sa apreciem eforturile acestui om devotat oamenilor ce poarta numele Lazani si nu e medic asa cum ministrul sanatatii nu e medic,dar fac mult bine pt sanatatea noastra.Sa terminam odata pt totdeauna cu oamenii devotati partidelor si sa apreciem oamenii ce sunt devotati slujbei si o fac cu deplina competenta.

  • Vin doctori buluc dar cu cine sa lucreze cind asistente si infirmiere nu se angajeaza,cele care sunt nu-si vad capul de treaba,se muta provizoriu asistente si infirmiere in spital din alte locatii,daca iti interneza doctorul pe cineva mai in virsta sau mai putin in putere iti spune clar:o internam daca aveti grija de ea,noi dupa-masa si noaptea avem doar o asistenta si o infirmiera.B0lnavii mai trebuie si ingrijiti nu doar tratati(mai mult sau mai putin).

    • La policlinica la et. 2 erau 3 asistente care stateau la povesti in cabinet. Una panseaza, alta dicteaza la a treia ce sa scrie in registru…. deci relaxare totala.

  • Tot respectul pt omul ăsta, se zbate să ne ducă în Europa dar din păcate nu poate de unul singur. Cel puțin 80% din personalul aflat în subordinea lui îl sabotează prin indiferență, obrăznicie dar mai ales amatorism. Din nefericire am văzut niște chestii care m-au șocat, spre exemplu nu facem curat sau nu punem soluție dezinfectantă în aparatele alea de pe holuri, în week-end pt că nu controlează nimeni. Deci, la sfârșit de săptămână, să înțeleg că și agenții patogeni(viruși, bacterii) pleacă la bunici, la munte, la mare…? E noaptea minții ce pot face unii dintre angajați ca să nu mai zic că e iresponsabil și criminal. Cred că nu mai avem nicio șansă ca nație, o să dispărem în curând ca variola, care apropo se pare că revine în țările din lumea a 3-a, deci ar trebui să fim pe fază!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui ida Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS