Sănătate

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa va fi dotat cu aparatură şi mobilier de 3,5 milioane euro

Consiliul Judeţean aprobă în următoarea şedinţă studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului ”Dotare cu aparatură medicală şi mobilier medical a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud”, finanţarea urmând să fie făcută din fonduri europene, peste 3,5 milioane euro.

Valoarea totală a investiţiei, preconizată a se realiza în maxim un an, este de 15.814.083 lei, adică 3.529.929 euro.

În proiect sunt prevăzute următoarele dotări: computer tomograf, mamograf digital, aparat de radiologie digital cu două posturi şi aparat de radiologie digital UPU pentru laboratorul de radiologie, patru ecografe de înaltă performanţă pentru UPU, Interne, Cardiologie şi Ginecologie, un gastroscop şi un colonoscop pentru laboratorul de explorări funcţionale, 40 de paturi terapie intensivă, 110 paturi chirurgie cu margini pliabile, cinci aparate de ventilaţie mecanică, 61 de monitoare funcţii vitale, microscop operator cu două posturi, aparat de phacoemulsificare şi scaun operator pentru Oftalmologie, zece defibrilatoare, un sterilizator de medie capacitate, 20 de tărgi transport pacienţi, 40 de scaune transport pacienţi.

La Spitalul Judeţean Bistriţa se derulează obiectivul de investiţii “Supraetajare pavilion P+2 şi transformare în P+4 în vederea construirii unui Bloc operator centralizat şi spaţii medicale – Faza 2”, în valoare de 24 de milioane lei.

Etaj 3: Construire Bloc operator centralizat cu 8 săli de operaţii şi sterilizare proprie: 3 săli de operaţii Chirurgie generală, 2 săli de operaţii Ortopedie-traumatologie, 1 sală de operaţii Urologie, 1 sală de operaţii Oftalmologie, 1 sală de operaţii ORL, 1 staţie de sterilizare proprie a Blocului operator. Fiecare sală de operaţii este o structură complexă care cuprinde şi spaţiile anexe aferente şi este compusă din: filtru sanitar pentru pregătire medici, sală de pregătire preoperatorie a bolnavului, sală de operaţii, sală de trezire postoperatorie, spălător pentru instrumentar.

Dotare Bloc operator prevăzută în cadrul proiectului: 8 mese de operaţii cu dotările specifice profilului operator, 8 lămpi scialitice, 1 unitate de electrochirurgie cu sistem de furnizare argon medical şi evacuator de fum, 2 platforme electrochirurgicale de înaltă performanta destinate procedurilor chirurgicale complexe endoscopice şi deschise, avand optiunea de taiere si coagulare, funcţionalitate bipolară, sigilare vasculară şi fuziune tisulară, 2 platforme electrochirurgicale monopolare/bipolare, 2 oximetru cerebral, 1 aparat de masurare uniemisferică a profunzimii anesteziei, 2 sisteme de anestezie şi monitorizare complexă, 1 trusă de laparoscopie pentru intervenţii chirurgicale, 1 centrală triplex de producere oxigen medical, 1 staţie de sterilizare compusă din sterilizator cu abur de 250 l, echipament automat de spălare/dezinfecţie instrumentar, aparat mobil de dezinfecţie pe cale aeriană, dispozitiv de curăţare cu jet de apă/ aer comprimat, dispozitiv de sigilare ambalaj sterilizabil, lampă inspecţie instrumentar, modul de curăţare cu ultrasunete.

Etaj 4: Construire spaţii medicale (saloane cu grup sanitar propriu, săli de tratament, spaţii administrative).

Întregul obiectiv de investiţii va fi realizat la standarde europene, va fi în conformitate cu normativele legale în vigoare şi va fi dotat cu: sistem de climatizare, sistem de evacuare aer viciat, sistem de alarmare şi detecţie incendiu, sistem de control acces, sistem apel medical, sistem de supraveghere video, sistem de alarmare vocală, sistem CATV, sistem voce-date, sistem telefonie-interfonie.

4 comentarii

  • Păcat ca e populat de foarte mulți medici șpăgari, incompetenti si nesimțiți care desfășoară in paralel activități private si apoi își tratează pacienții preferențială in funcție de plicurile primite, cu cât mai groase si dese cu atât mai bine. In ceea ce privește vindecarea sau măcar ameliorarea nu prea e cazul si singura șansa sunt centrele universitare pline de bistrițenii cu diagnostice de multe ori total gresite.

  • La ora actuala spitalul judetean din Bistrita este o unitate model. Am venit din Bucuresti sa fiu operat de D-ul drJianu

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Simona Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS