Potrivit proiectului de buget anunţat de conducerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, 1,5 milioane de lei vor putea fi folosiţi pentru funcţionarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, iar 2,5 milioane de lei pentru investiţii. În plus, Consiliul Judeţean va mai contribui cu 1,98 milioane de lei cofinanţare la programul de reabilitare termo-energetică a Spitalului.
Serviciul Judeţean de Ambulanţă va primi, la rândul lui, 800.000 de lei, bani pe care îi va putea folosi exclusiv pentru funcţionare.
În cazul în care şi consilierii judeţeni vor fi de acord, Consiliul Judeţean va da, anul acesta, pentru sănătate, suma totală de 6,78 milioane de lei în condiţiile în care tot bugetul judeţean este estimat la 271 milioane de lei.
Adaugă comentariu