Actualitate Recomandări

Au crescut sau au scăzut? Ce spune Camelia Tabără despre salariile din învăţământul judeţean

Unii angajaţi din învăţământul bistriţean s-au plâns că, deşi guvernanţii au anunţat că le cresc salariile după trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, au luat bani mai puţini. Întrucât salariile sunt plătite mai nou prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi nu prin primării, Timp Online a întrebat-o pe Camelia Tabără, inspector şcolar general, despre această situaţie.

„Am întrebat şi eu în Andrei Mureşanu (Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” -n.r.), care este cea mai mare şcoală, şi nimănui nu i-a scăzut salariul, de la personalul nedidactic şi terminând cu directorul şcolii, în 14 au primit salarii mai mari cu sume între 50 de lei şi 180 de lei, care au fost toate plătite. Unde a scăzut efectiv salariul a fost la concediile medicale pentru că baza de calcul este pe brutul celor şase luni anterioare în momentul în care ai plătit, ori e brutul din august încoace, nu e pe brutul majorat de la 1 ianuarie 2018. Atunci, practic această chestiune cu concediile medicale nu se va regla totalmente decât din iunie încolo. Adică în fiecare lună e ceva mai bine fiindcă tot prinzi câte o lună de salariu cu brut mărit, dar, să intri în totalitate e clar că nu se întâmplă. Îmi spunea secretara de la Andrei Mureşanu că o colegă care era în concediu medical, într-adevăr, cu vreo 400 de lei a luat mai puţin decât dacă ar fi fost cu tot brutul calculat acum”, a spus Camelia Tabără.

Potrivit inspectorului general, cei mai mulţi bani în plus, 180 de lei, i-au primit directorii, iar cei mai puţini angajaţii cu salarii mici. În ce priveşte persoanele cu jumătăţi de normă cărora iniţial le scăzuseră dramatic veniturile, Camelia Tabără a declarat că situaţia a fost remediată.

„Acesta este motivul pentru care a fost o anumită îngrijorare. Noi avem salariile centralizate într-un sistem care se numeşte EDUSAL. S-au făcut corecţii şi toată lumea a primit salariu corespunzător. Cu jumătate de normă avem 149 de colegi, adică 2,9% dintre salariaţi. Dacă e o grădiniţă mică, acolo e normată o femeie de serviciu cu 0,25 norme. În şcolile mici avem secretare, contabile, cu 0,5, cu 0,25 şi 0,75 de norme. În forma iniţială cum s-a făcut calculul, ei au pierdut, dar s-a făcut corecţie şi niciunul nu a primit salariu mai mic”, a spus inspectorul şcolar general.

În prezent, la serviciul de contabilitate al ISJ se suprapun bazele de date primite de la primării cu cele ale instituţiei.

„Am primit colegi în cumul, ceea ce nu a fost în regulă. Fiecare dascăl, conform legislaţiei, poate face până la 1,5 norme, nimic în plus. Ne-am trezit că sunt colegi care au în trei şcoli câte 10 ore şi fac, în total, 30 de ore. Un cadru didactic are dreptul să facă până la 27 de ore, ceea ce înseamnă 18 plus nouă. Noi, nefiind ordonatori principali de credite până acum, nu ştiam despre aceste situaţii. Suprapunem şi facem reglaje şi aşteptăm să clarificăm situaţia. A fost o muncă imensă la contabilitate. Nu apar posturi noi, pur şi simplu orele respective le face altcineva. Din punctul nostru de vedere, orele respective trebuie făcute”, a spus ea.

În învăţământul bistriţean lucrează 5000 de persoane.

11 comentarii

  • Salariile cresc minimal iar puterea de cumpărare scade exponențial.
    Asta a fost întotdeauna morcovul sistemelor centralizate incapabile de inovație.
    Suprataxarea celor productivi, iluzia de ajutor a categoriilor sărace care l-a sfârșitul unui ciclu de guvernare se vor găsi și mai săraci și dependenți de resursele bugetare și între timp liber la furat pentru prietenii din partid.
    Uitați discuția cu pădurile, se bat și fac presiune majoră ca să intre în pădurile virgine și cvasivirgine, au numit un no-name la minister cu misiunea asta specială să de-a drumul la tăiat pentru câteva companii forestiere rămase fără lemn, resursa primară. Da natura are capacitatea de a se regenera natural , dar nu rezistă la o activitate umană frenetică…încălzirea globală e doar un prim simptom. Dar deșertificarea va urma. Capete mai mari au analizat riscurile existențiale http://reports.weforum.org/global-risks-2018/preface-2/ fenomenele meteo extreme sunt considerate primele pe listă. Iar se știe că există o corelație invers proporțională între gradul de acoperire cu vegetație a suprafețelor și gravitatea daunelor.
    Da mințile afumate de lumânarea bisericii, nu și nu.
    Ba mai bagă o sărbătoare care în realitate vor fi trei zile libere se știe cum e în România, pentru fiecare sărbătoare legală, ziua dinaintea ei și cea după sunt sărbători la locul de muncă, programe scurte de preparare și recuperare după chefuri. Statisticienii în Marea Britanie au făcut calculul, o zi liberă în plus costă economia 3,2 bilioane USD(2,3 bil. lire sterline). Prima țară în lume, Argentina are 16 zile zile libere publice.
    Guvernarea asta e habarnistă pe lângă faptul că legăturile și promovarea internă a PSD are a face profund cu doctrina pupincurismului ridicat la rang de artă, au în cap doar fumuri. Realitatea îi va trezi scurt din beția cifrelor măsluite.

  • Dar de ce umblă generala prin școli și face concedieri, reduce numărul de clase și suprapopulează clasele existente? Sa să se poată plătii salariile marite?

  • In septembrie noua lege, care a schimbat transele de vechime, a facut ca multe cadre didactice sa piarda la salariu ……deci pierderile, pentru multi, se calculeza incepand cu octombrie 2017 !!!

    • Foarte corect ceea ce spuneti, eu lucrez la scoala Dumitra si cel putin cinci colegi sunt in aceasta situatie, adica au luat la salariul din Decembrie mai putin cu 150-200 lei net. Dar poate ei sunt cei cu salarii „nesimtite”, vorba ministresei Olguta, 1500-2000 lei e un salariu nesimtit, in opinia ei. Toate ca toate dar marea problema e ca puterea de cumparare a scazut foarte mult. Analizati ce se putea cumara in septembrie 2016, cu 2000lei si ce poti cumpara acum. O sa vedeti ca sunt diferente de peste 20% in minus. Deci despre ce vorbim? Cred ca cei din PSD-ALDE traiesc intr-un univers paralel. Puteti minti cat vreti adevarul este altul si-l vedem toti!

  • Ce sa spuna , saraca, decat, ca mai bine ca acuma nu a fost nici la ma-sa-n burta. Uita-te la privirea ei si vezi cata „profunzime” are, e totala. Daca as mai avea copii, nu cred ca i-as mai fi dat la o scoala de stat, in actualele conditii si cu asfel de oameni la conducere si la predare. Sa ai un ministru, care se vrea si RECTOR, nu conteaza universitatea, ca si sa sunt peste 300 si sa nu stie sa vorbeasca corect limba romana, e deja prea mult. Oare fostul Ministru al Invatamantului, la cei 101 ani, D-ul SORA, ce gandeste, care ori cum se exprima mult mai bine , mai coerenent si inteligent decat actualii. Vai sarac popor roman.

  • Ati uitat d-na Tabara auxiliarii care aveau sporul pentru conditii vamatoare de 15 % castigat in instanta. In urma unei H.G. nu l-ati mai acordat deloc desi in Hot. este de pana la5%. Aici se incadrau bibliotecarii secretarii si contabilii.Cu ei cum ramane?

    • Nu mă pot abține! Care condiții vătămătoare? Călduț, cafeluțe, scaune confortabile, internet, facebook, etc. Bibliotecarii care stau și nu fac mai nimic opt ore? Vor 15%?!!!!!!!!!! Știți căt are spor un Profesor DIRIGINTE -10%. Comparați munca bibliotecarului cu munca unui diriginte……………Secretara are 20% că-i ȘEFĂ! Contabilul ?% că-i CONTROLOR (asta chiar că muncește).

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui @tabara Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS