Social

Stadiul monitorizării video a zonelor vulnerabile ale orașului Bistrița

Monitorizarea orașului cu aparatură video performantă rămâne o prioritate pentru administrația locală, însă deocamdată nu sunt linii de finanțare europene pentru achiziționarea unor camere performante cu inteligență artificială, a spus primarul Ioan Turc.

Primarul a fost întrebat în ședința Consiliului Local dacă s-au mai făcut progrese în ce privește monitorizarea video a orașului.

”Referitor la siguranța publică avem un studiu specific. Din păcate, în acest moment nu există o linie de finanțare pentru monitorizarea cu camere video cu inteligență artificială a orașului, a instituțiilor, școlilor, grădinițelor, dar e posibil să se deschidă. Am aprofundat subiectuul cu prof. Brad care a lucrat la strategie – dânsul fiind consultant inclusiv pentru CE în această materie – și suntem pregătiți să facem tot ce trebuie făcut ca autoritate locală pentru a accesa fonduri”, a spus edilul.

În situația în care nu se vor deschide linii de finanțare, Primăria Bistrița intenționează să facă investiții din bani proprii.

”Ne vom asuma cu o investiție multianuală rezolvarea acestei probleme pe plan local fiindcă avem nevoie de siguranță în oraș și nu doar de simple camere de luat vederi, ci de camere care citesc numerele de înmatriculare ale mașinilor, care surprind detaliile fenotipice ale celor din mașină, vrem să știm trasabilitatea prin oraș a celor ce tranzitează pentru a putea fi de folos Poliției în situația comiterii unor infracțiuni. Vrem ca oamenii să se simtă în siguranță. Oamenii care respectă normele de conviețuire nu sunt deranjați de camere, sunt deranjați alții. Suntem preocupați de acest lucru”, a spus primarul.

Etichete

7 comentarii

  • Montati camere si pe strazile unde nu este iluminat public de zeci de ani…. bezna totala. Aseara orasul arata ca si pe strazile unde nici macar un lompas nu este pus.

    17
    9
  • Daca nu se dadeau atatia bani la „artisti” , cu prilejul diverselor zile si seri , ar fi ajuns (pentru camere de monitorizare) si poate chiar ar fi intrecut . Omul gospodar isi face iarna car si-apoi merge la bazar…

    32
    2
    • Vreu cip!
      Astfel poliţistul nu îmi va cere buletinul şi permisul de conducere. Îmi scanează cip-ul şi gata.
      Dacă uit acasă cartea de identitate sau permisul de conducere, mă amendează.
      Cip-ul va fi în permanenţă cu mine.
      VREAU CIP!

      4
      10
  • Buna dimineata! Intr adevar, orasul nu este luminat cum ar trebui ! Nu vor fi nici camere de supraveghere suficiente….si exista, multe alte neajunsuri…..Sa ne gandim totusi ca, sunt platiti multi specialisti…ingineri, arhitecti, care trebuie sa vada si singuri si sa remedieze pe parcurs ,toate acestea! Un singur om ,nu le poate cuprinde,de aceea sunt echipele! Gex,lasati conspiratiie cu cipuri si alte prostii….Tot ce observam, trebuie sa se remedieze si trebuie aduse la lumina !

    6
    7
  • Băi aceștia la locuitorii orașului Bistrița mă refer, de ce sunteți de-acord să fiți spionați non stop, de ce??? Ăștia o bagă pe aia cu siguranță… Dar nu este așa veți fi spionați non stop, nu mai poți să te plimbi prin satul ăsta fără să nu fi urmărit de un robot la AI mă refer…. Ieșiți în stradă, treziți-vă

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.