La propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, Guvernul a prelungit starea de alertă cu încă 30 de zile, începând din 14 decembrie, menținându-se setul de restricții stabilite până acum.
Cele mai importante restricții în vigoare: obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice închise și deschise, interzicerea reuniunilor prilejuite de sărbători/aniversări/petreceri în spații deschise și închise (publice și private), interzicerea deplasărilor în afara locuinței în intervalul orar 23.00 – 05.00 (cu câteva excepții și doar pe bază de declarație pe propria răspundere sau adeverință eliberată de angajator), magazine deschise până la ora 21.00, activități școlare în sistem online.
S-a adăugat o singură nouă prevedere, referitoare la instalaţiile de transport pe cablu tip telecabină. Dacă aceasta are capacitate de 20 de persoane, se stabilește că doar 10 persoane pot fi transportate cu cabina. Telescaunele, teleschiurile vor funcţiona ca și până acum.
La nivel local, în localitățile unde incidența este mai mare 3/1000 de locuitori, inclusiv la Bistrița, măsurile restrictive prevăd în plus și că restaurantele și cafenelele rămân închise în interior, este suspendată activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, iar activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi acolo. Totodată, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective. În continuare, cinematografele rămân închise, fiind interzisă și organizarea de evenimente în instituțiile de spectacole și/sau concerte.
Să vorbim deschis despre ce urmează în perioada sărbătorilor. E foarte important, ca persoană, fiecare ce va face, ca familie ce va face. De sărbători, vă rog, gândiţi-vă la sănătatea dumneavoastră şi a celor din familia dumneavoastră şi a celor în vârstă. Încercaţi pe cât posibil să limitaţi întâlnirea cu mulţi oameni. Anul viitor sperăm să avem sărbători cât mai aproape de normal. Circulaţia pe timpul nopţii va fi înterzisă în continuare, toate limitările urmând a fi în vigoare. Dacă vorbim de petreceri de sute de oameni, mii de oameni în stradă, asta clar nu. Nu vor fi festivităţi, cum au fost în alţi ani în centru, în care să se întâlnească populaţia. Ne putem bucura de Anul Nou respectând regulile. În casă sau în apropierea casei. Colindatul? Pot să fie trei persoane care merg de la casă la casă, dar evitați, chiar dacă este o tradiție. Intratul în mai multe case, mai scoți masca, riscul de infecție crește și pentru tine și pentru ceilalți. Tăiatul porcilor nu este interzis”, a declarat șeful DSU, Raed Arafat.
CNSU a actualizat și lista țărilor din zona galbenă. Persoanele care intră pe teritoriul României întorcându-se din aceste ţări trebuie stea timp de 14 zile în izolare la domiciliu sau în carantină.
România s-a aflat în stare de urgență în perioada 16 martie – 14 mai, iar din 15 mai până în prezent – în stare de alertă.
Adaugă comentariu