Actualitate

Ştefan Sângeorzan vrea să-i ia fotoliul de deputat lui Ioan Oltean, „Dumnezeul Văii Someşului”

Primarul în exerciţiu al comunei Feldru Ştefan Sângeorzan care a suferit o înfrângere la alegerile de duminică a mărturisit într-o declaraţie de presă pe cine a supărat de s-a ajuns aici şi a anunţat ce va face în continuare.

Fostul edil al comunei Feldru, Ştefan Sângeorzan, a făcut unele mărturisiri la stadionul Gloria Bistriţa, miercuri seara după ce echipa Pro Someş Feldru, pe care a susţinut-o cât timp a fost primar, a pierdut cu 2-3 finala Cupei României, faza judeţeană, în faţa echipei Viitorul Lechinţa.

„Nu credeam niciodată, după 12 ani la primărie, că se pot băga atâtea zeci de miliarde într-o comună doar pentru a dărâma un om şi a duce o comună în opoziţie, dar a fost ambiţia lui Ioan Oltean (secretarul general al PDL –n.r). Ştiind că nu mai are nimic de câştigat în Bistriţa-Năsăud, a avut o miză pentru doi primari, cel din Feldru, adică subsemnatul, şi cel din Şanţ, comune în care Mircea Geoană a câştigat împotriva lui Traian Băsescu (la alegerile prezidenţiale –n.r)”, a declarat Ştefan Sângeorzan.

El a spus că liderul PDL Bistriţa-Năsăud a încercat să îl „cumpere” înainte de începerea campaniei electorale, propunându-i să candideze pentru PDL.

„Nu e de vânzare primarul din Feldru, nici omul Ştefan Sângeorzan şi atunci a venit cu mai multe miliarde să îl dărâme. Sigur că a reuşit. Din păcate, nu a făcut-o singur. Şi-au dat mâna în comună la mine preoţii ortodocşi şi pastorii penticostali. A venit chiar şi pastorul de pe ţară al Bisericii Penticostale, Ciui. Ioan Oltean a stat cinci zile la Feldru şi a împărţit ziare. Dacă în urmă cu patru ani câştigam alegerile cu 1600 de voturi, detaşat, la 600 de voturi de ei (de PDL –n.r), acum le-am pierdut având 1900 de voturi. Niciodată în Feldru nu a fost aşa o participare masivă la vot. Au fost oameni care, când au văzut 2000 de lei în casa lor, au venit la vot”, a declarat Ştefan Sângeorzan care a explicat că are informaţii că peste 300 de familii au primit câte 2000 de lei fiecare ca să voteze candidatul PDL. El a  spus că are martori pentru toate aceste acuzaţii pe care le face şi va aduce probe în caz de nevoie.

„Eu primar nu voi mai fi niciodată fiindcă pentru aceasta trebuie să îndeplinesc trei condiţii: să vreau eu, să vrea Dumnezeu şi să vrea oamenii. Prima condiţie nu mai există, nu voi mai vrea niciodată. Am 52 de ani şi ies cu fruntea sus. Nu am putut crede niciodată ce s-a întâmplat la Feldru în noaptea alegerilor când vreo 300 de oameni, toţi sub influenţa alcoolului, mi-au aruncat cu pietre în casă”, a spus fostul primar.

El a declarat că, în casă, are doi socri care sunt bolnavi, iar soţia lui la fel şi nu mai vrea să îşi expună familia la astfel de întâmplări.

„Nu meritam în noaptea alegerilor un astfel de tratament. Vreau să plec din comuna Feldru, acolo unde sunt moşii şi strămoşii mei. Nu ştiu unde să mă duc fiindcă nu am nicio garsonieră în altă parte nici eu nici copiii mei”, a  declarat Sângeorzan, care a adăugat că, deocamdată, amână decizia de a se muta în altă parte fiindcă intenţionează să continue lupta împotriva PDL. Fostul primar a spus că, deşi a fost înfrânt în acest război, a decis ca totuşi, în toamnă, dacă USL nu va avea un candidat mai bun, să intre în cursa pentru un fotoliu de parlamentar pe Valea Someşului Mare, colegiu în care acum deputat este chiar Ioan Oltean.

El a spus că ştie că va fi o luptă ca între David şi Golliat, dar, dacă îl va avea alături pe Dumnezeu, e posibil să aibă o surpriză mare, „cu toţi banii, cu toată mafia lui”.

„Cum el a dorit răul familiei mele şi a dus o comună în opoziţie doar ca să îl pedepsească pe Ştefan Sângeorzan că nu a vrut să fie sluga lui, şi eu mă voi lua după el. E o luptă inegală că el are putere, case, apartamente, dar vreau să o duc. Dacă voi avea şi permisiunea preşedintelui Emil Radu Moldovan, voi duce această luptă. Nu am banii lui, dar voi vinde două terenuri de la părinţii mei şi voi merge pe urmele lui Ioan Oltean. Voi face tot ce îmi stă în putinţă fiindcă nu pot să cred că în 2012 ajung să cerşească o pâine de la Ioan Oltean, parcă el ar fi Dumnezeu, el ne dă serviciu, el ne dă apă, o să ne dea şi aer pe Valea Someşului. Cred că e de ajuns pentru Valea Someşului. Am fost trei primari care i-am stat în coaste, eu, primarul din Şanţ şi cel din Parva. I-a rezolvat pe toţi trei. Din păcate, mi-a rezolvat şi comuna. Acum plâng oamenii şi îmi spun că au luat bani şi au votat împotriva mea”, a spus Sângeorzan.

Ediul a mai adăugat că pierderea fotoliului de primar al comunei Feldru a creat adevărate drame chiar şi în familia sa, fiul său Ştefan Sângeorzan jr., al cărui naş este însuşi Mircea Geoană, înaintând divorţ de soţia lui întrucât ea şi familia acesteia au votat împotriva sa.

A votat împotriva mea chiar şi o noră şi familia ei, de a doua zi, feciorul meu a înaintat acţiune de divorţ după cinci ani de căsătorie. Deci se întâmplă drame. Mi-e greu să vorbesc în faţa dumneavoastră despre aceste lucruri, dar sunt reale şi mă afectează foarte mult”, a declarat fostul primar.

Ştefan Sângeorzan a pierdut, la Feldru, la 13 voturi distanţă de contracandidatul său, iar la Nepos a avut cu 200 de voturi mai puţin decât Grigore Ţiolan, noul primar.

„Neposul a fost un sat cu noroi, fără apă, fără nimic, am făcut de toate, dar au  considerat că nu sunt de-a lor. Am ajuns să le spun preoţilor din Feldru că nu voi mai călca nici în biserica veche, nici în cea nouă fiindcă şi-au dat mâna cu penticostalii. Nu îi acuz pe penticostali, dar au întrerupt slujba din biserică, iar Dănuţ Neamţ, unul dintre pastori, a spus că au alt mesaj de transmis, să pice primarul Ştefan Sângeorzan”, a declarat el.

Primarul a explicat că bătălia din aceste alegeri a fost una cruntă.

„Locuitorii comunei Feldru m-au votat 1600 acum patru ani, 1900 acum. Cine nu m-a vrut primar în comuna Feldru? Cei cărora le-am afectat interesele. Nu i-am lăsat pe doctori să cumpere cabinetele, pe cei pe care nu i-am lăsat să împartă imaşul, pe cei pe care nu i-am lăsat să facă ce vor. Pe acei oameni săraci care nu au ce pune pe masă nu îi condamn. Văzând că au 2000 de lei şi ştiind că au datorii la magazine, i-au luat. Au fost peste 300 de oameni. Aveau lista, îi aşteptau, îi bifau când intrau în secţii. Sunt şi oameni de-ai mei care m-au vândut”,a  declarat el.

Ştefan Sângeorzan a spus că Iacob Sângeorzan, candidat la un mandat de consilier local din partea PDL care a lucrat în Irlanda, a pus la bătaie 200.000 de euro în această campanie.

„Miza lui este de 2 milioane de euro. Petrică, un domn de la o firmă, i-a spus că, dacă scapă de mine, face el (Iacob Sângeorzan) lucrările de 2 milioane de euro la drumuri forestiere, 1,5 milioane de euro la canalizare şi el, în doi ani, va câştiga 2 milioane de euro. Şi atunci a pus la bătaie 200.000 de euro. S-au dat bani cu nemiluita”, a spus el.

Ştefan Sângeorzan a spus că, deşi e primul pe lista de consilieri a USL, nu va accepta să fie consilier local la Feldru, ci se va pregăti pentru campania din toamnă.

„Eu sunt un om simplu care a vrut să îşi facă datoria. Niciodată nu voi mai candida de primar. În toamnă, dacă mă va lăsa partidul, mă voi lupta ca un leu rănit să demonstrez unde e adevărul şi cu aceasta cariera mea se va încheia”, a declarat el.

Primarul a acuzat şi PNL că, la Feldru, a făcut joc dublu.

PNL a mers mână în mână cu PDL. Candidatul lor nu a obţinut nici o sută de voturi. Galben Zamfir candidatul de la PNL l-a votat pe Vasile Borş, nu pe Emil Radu Moldovan. L-a văzut colegul de la secţie”, a mai adăugat Sângeorzan.

În ce priveşte prezenţa sa în sală la lansarea candidaţilor PDL, Ştefan Sângeorzan a spus că o regretă, deşi nu a făcut nimic rău, doar a strigat împotriva celor care au tăiat pensii şi salarii.

„Am strigat împotriva lui Ceauşescu, lui Iliescu când a greşit şi am strigat împotriva lor, a PDL. Miza au fost banii şi faptul că nu am vrut să fiu sluga lui Ioan Oltean care s-a răzbunat pe mine. Eu puteam fi primar de la PDL şi nu mai avea PSD candidat dacă acceptam oferta lui Ioan Oltean, în ultimele zile să trec la PDL fără să mai aibă posibilitatea să mai pună PSD candidat. Aşa ceva eu nu am făcut şi nu voi face”, a spus Sângeorzan.

Ioan Oltean nu a putut fi contactat pentru a comenta acuzaţiile făcute de Ştefan Sângeorzan, dar, într-o conferinţă de presă care a avut loc luni, el i-a felicitat pe locuitorii comunei Feldru fiindcă l-au înlăturat pe Ştefan Sângeorzan din funcţia de primar.

“Le mulţumesc locuitorilor comunei Fledru pentru că au sancţionat nu numai lipsa de interes a primarului faţă de această comună în ultimii 12 ani, ci au sancţiona şi violenţa acestuia. Au sancţionat modul în care s-a purtat pe toată durata campaniei electorale. Este un comportament pe care noi l-am condamnat şi iată că şi electoratul a făcut acelaşi lucru. Iată că astăzi, Ştefan Sângeorzan, nu mai este primarul celei mai mari comune din judeţul Bistriţa-Năsăud”, a spus Ioan Oltean.

În urmă cu cinci ani, Mircea Geoană, la vremea aceea preşedinte al PSD, a fost naşul de cununie a lui Ştefan Sângeorzan Jr. Geoană a venit la Feldru şi a participat la nuntă care s-a desfăşurat după tot ritualul zonei.

Cristiana Sabău

14 comentarii

  • M-as mira chiar sa mai fie propus pe lista de deputat dupa ce a pierdut alegerile in comuna sa… cred ca viseaza frumos!
    Cred ca USL sau PSD are oameni de valoare pe Valea Somesului care chiar au castigat alegerile!
    Ori acum vrea si premiu de consoalre???

  • cel mai grav in viata este sa nu sti sa pierzi . fiindca daca nu sti sa pierzi…nu vei sti nici sa cistigi. e o regula de aur care se aplica si aici. nu stiu ce sa spun …….dar domnul respectiv [dl. Singeorzan] nu cade de la inaltime. deci teoretic ar trebui sa-si revina foarte repede. teoretic. practic………cind te ,,visezi,, sus de tot……..poate sa te doara si daca nu cazi . e greu de explicat . foarte greu. imi pare rau de dinsul. sa pierzi pe un trend favorabil lui …………. e groaznic. dar adevaratii oameni renasc din cenusa . vom vedea daca va face acelasi lucru. i doresc asta , daca nu………….pacat !!!

  • sa va ajute dumnezeu santeti capabil si puteti ajunge mult mai sus,si asa scapati si de oameni ce iati ajutat mult ,si vau vandut .sa le fie rusine!!

  • Ce spune domnul ex-primar suna a mania persecutiei, in conditiile in care toata campania a fost agitat si l-a atacat mereu pe Oltean si PDL. Patima personala nu da bine in politica, este ceeea ce nu inteleg pesedistii si altii care urmeaza aceeasi reteta.

  • Deputat pe Valea Someşului…..poate e puţin cam mult! USL are persoane care să ocupe această demnitate publică, oameni care s-au implicat pe toată Valea Someşului în toate campaniile. Toată lumea ştie la cine fac referire

  • capul sus domnule Sangeorzan si mult succes in continuare; noi feldrihanii din strainatate va suntem alaturi si pentru noi tot primarul nostru veti fi in continuare; vom veni acasa la toamna sa va votam pentru ca acesti oameni care au castigat alegerile nu merita sa reprezinte aceasta comuna, cu tot felul de siretlicuri, mizerii si interese se vor duce la vale asa cum s-a dus si PDL-ul lor . D-voastra nu v-ati aliat cu tot felul de oameni, cum a facut domnul Tiolan care este si va fi comandat de altii, o marioneta!!!!

  • mult succes domnule Sangeorzan in inlaturarea acestui corupt de Olteanu, occidentul va iubeste si va va fi alaturi, CHANGE, CHANGE, CHANGE, domnule Olteanu!!!!!

  • asa.. asa acuma va fi un CHANGE, CHANGE, CHANGE si pentru Olteanu; mult succes domnule Sangeorzan, va suntem alaturi, veti ajunge mai sus ca ei !!!!

  • omul asta e bun de pp-dd nu de USL. Daca USL sustine asa oameni atunci vai de tara noastra. nu mai avem 10% alienati ci peste 50%. Un om care a trait toata din munca altora, din buzunarul omului de rand, (ai mei si ai tai) dar stie sa manipuleze masele. VAI DE TARA NOASTRA CU ASA OAMENI!

    • po ba daca voi nu stiti sa votati cu persoana potrivita votati altadata cu cine trebuie ca sa va mearga bine

  • majoritatea feldrihenilor au votat cu contra candidatul dnu-lui primar sangeorzan .
    Cand s-au vazut cu ceva-n mana au crezut ca o sa ne fie bine in continuare, dar noi stam tot in opozitie can sa ne fie si noua feldrihenilor bine , asta e .Apropo de domnul sangeorzan cat bine a facut la toti oameni si nu s-au gandit nici unul la dansul pacat primar ca si el mai rar o sa va dati voi seama

  • domnule sangeorzan nu e destul ca ati furat satul asta 12 ani acuma vrei sa furi si tara sati fie rusine sa fiu in locul matale mas duce cat as vedea cu ochii cu toate neamurile tale de gunoi

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.