Fostul deputat Stelian Dolha spune că n-ar fi crezut niciodată că social-democrații vor avea ”atât de mult tupeu” să treacă modificările la codurile penale prin ordonanțe de urgență.
”E clar că ceea ce numeam ”Marțea neagră” până acum e parfum de roze pe lângă ce-au făcut noaptea trecută. Aceeași rețetă ca și atunci: noaptea, pe ascuns, prin cotloanele Parlamentului. Acum prin cele ale Guvernului. N-aș fi crezut în ruptul capului că vor avea atât de mult tupeu să le treacă prin ordonanțe de urgență, după tot ce s-a întâmplat. După ce zeci de mii de oameni îți strigă în stradă să te oprești, mă gândeam că în cel mai rău caz le vor trece prin Parlament. Chiar și după modul oribil în care ne-au mințit atunci, în 2013 în marțea neagră, tot n-am crezut. Mi-e teamă că au dat foc țării”, a postat pe Facebook liberalul.
Guvernul a adoptat, în noaptea de marţi spre miercuri, Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea codurilor penale.
Stelica te respectam mult .Nu renunta la noi cei care te respectam si te-am votat.
TACI CA TACI BINE DEPOZITARULE DE LEGUME SI FRUCTE