”Eu cu cei de la Staţiunea Pomicolă am un proiect, acel Grup de Iniţiativă Locală pentru reconversia pomicolă în Bistriţa-Năsăud. Eu am fost la staţiunea noastră de cercetare, am văzut ce e acolo. Se face cercetare în limita bugetului pe care îl au, pentru că din păcate, de o bună bucată de vreme, au fost subfinanţaţi”, a afirmat Dolha într-o conferinţă de presă.
El a declarat că este de acord însă cu senatorul Dorin Dobra când spune că unele terenuri din zona Staţiunii Pomicole Bistriţa trebuie retrocedate. ”Din cele 296 ha cât are acum Staţiunea, rămâne cu 151 şi ceva, cât legea le spune că trebuie să aibă pentru a fi funcţionali şi restul să le retrocedăm către oamenii care au avut câştig de cauză. Rămânem şi cu Staţiunea, care poate face cercetare şi pe viitor, iar prin programul de reconversie sper să-i şi finanţăm, şi retrocedăm şi acele terenuri. Sunt 56 de oameni care au dovedit de prin 2007, cele 80 şi ceva de ha. Avem de unde, 151 şi ceva le rămân lor şi restul le retrocedăm. Trebuie să rezolvăm odată şi odată, e o lege dreaptă asta cu retrocedările, am aşteptat-o de atâta vreme, o punem în aplicare”, a adăugat liderul PNL Bistriţa-Năsăud.
Parlamentarii Dorin Dobra, Ioan Deneş, Stelian Dolha, Doina Pană şi Daniel Suciu au iniţiat o propunere legislativă privind retrocedarea unor terenuri din zona Staţiunii Pomicole Bistriţa, respinsă de Senat. Ultimul cuvânt îl va avea însă Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională.
Mai Dolha, daca nu esti in stare sa gasesti o solutie constructiva nu er fi mai bine sa stai in banca ta si sa nu incerci sa distrugi ceea ce a mai ramas din cercetarea pomicola la Bistrita. Spre exemplu de ce nu incerci sa vezi cate impropietariri ilegale sau facut pana acum pe terenurile detinute de Statiunea Pomicola.
Si apropo, singura solutie e sa fie ajutati cu fonduri de la buget ca e jale mare…Dolha a spus asta
cata mizerie poate sa mai ascunda useleu asta?
Ce naiba aveti? A zis omul ca incearca sa-i ajute cu finantarea, i-a dat peste nas lui Dobra si voi tot ii dati inainte. A spus clar ca statiunea e din pacate subfinantata, ca au necazuri mari cu banii, dar voi ati ramas tot cu idei fixe. A zis clar ca nu poate fi vorba ca nu se face cercetare in Statiunea Pomicola
Nu inteleg de ce oamenii s-ar pune contra unor retrocedari oneste, inteleg ca e vorba de drepturi consfintite la tribunal.
Exista, intr-adevar, o anumita parte ce nu au pe plac proprietatea privata, ce isi doresc ca totul sa apartina tuturor si (de fapt) nimanui. Speram ca am trecut de epoca respectiva.
Ok, daca exista retorcedari „ilegale”, semnalati ce si cum.