Specialiştii prezenţi au analizat punctual fiecare articol din proiectul de modificare a Legii 46/2008 – Codul Silvic, atât varianta adoptată de Senat cât şi cea, modificată, aflată pe agenda de lucru a Camerei Deputaţilor. Au fost formulate câteva zeci de propuneri de clarificare a unor paragrafe, de renunţare la altele sau de introducere a unor modificări impuse de practica din acest domeniu, pe care deputatul Stelian Dolha s-a angajat să le introducă în dezbaterea Comisiei de specialitate a Camerei Deputaţilor.
Pentru că analiza proiectului noului Cod Silvic nu a putut fi epuizată în cele câteva ore de dezbatere, deputatul Stelian Dolha, preşedinte interimar al filialei judeţene PNL, a propus reluarea discuţiilor în cadrul unei noi reuniuni, programată în cel mult două săptămâni.
De asemenea, parlamentarul bistriţean va consulta şi reprezentanţi ai organizaţiilor de mediu, pentru un punct de vedere unitar asupra acestui proiect, informează Biroul de presă al deputatului PNL.
Proiectul Legii de modificare a Codului Silvic, iniţiat în 2011, a fost adoptat tacit de Senat, a suportat câteva modificări în Comisia de Agricultură şi Silvicultură a Camerei Deputaţilor în noiembrie 2012 şi ar fi urmat să intre în cursul acestei această luni în dezbatere în şedinţă de plen.
La solicitarea mai multor organizaţii nonguvernamentale, nemulţumite de o serie de prevederi ale Noului Cod Silvic, Ministerului Mediului a solicitat retrimiterea proiectul legii către comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor.
Adaugă comentariu