Actualitate

Stop incendiilor de vegetație: Primăria Bistrița se alătură apelului autorităților

Municipalitatea a achiziționat, recent, o autospecială second hand cu apă și spumă, marca MAN, cu o capacitate de 2.000 de litri, pentru intervențiile SVSU Bistrița la toate tipurile de incendii.

”Cu un echipaj format din șef grupă intervenție și 3 servanți pompieri voluntari, autospeciala și-a dovedit din plin utilitatea, în ultimele zile fiind folosită la stingerea a zeci de incendii de vegetație pe raza municipiului.

Primăria Bistrița se alătură apelului autorităților, transmis inclusiv prin Ro-Alert, pentru respectarea legii privind interzicerea arderilor vegetației uscate și a miriștilor, dar se și implică activ în efortul colectiv de stingere a focarelor ce sunt semnalate încă în număr neobișnuit de mare în această primăvară.

E nevoie de conștientizarea riscurilor și responsabilitate, pentru evitarea incendiilor de vegetație uscată ce se pot extinde la gospodării, construcții, rețele electrice, păduri și animale. În această perioadă, se derulează și o campanie de informare preventivă în localitățile componente”, spune primarul Ioan Turc.

4 comentarii

  • Astazi Tasuleasa a impadurit 5 hectare. In altceas zona de campie vezi dealuri intreg negrite de focuri. In tot judet probabil nu gasesti o pasiune sau zona fara arsuri. Lafel parca nici o autoritate publica are sarcina sa se ocupe se pare.

  • Singura masura posibila este sa inceapa urmaririle penale si trimisul la PUSCARIE a raufacatorilor.
    Pedeapsa trebuie sa fie consistenta si sa vedeti cum se linisteste romanul dupa ce vor auzi ca in fiecare sat vreo 2-3 vecini sunt privati de libertate.
    In rest vorbim, facem apeluri la constiinta insa nu deranjam electoratul .
    Am patit-o personal in 2014 cand focul pus la o pasune din Sirioara mi-a ars liziera padurii personale.
    Am sunat la 112 si impreuna cu un grup de 5 pompieri am dat cu lopata de cauciuc de mi-au sarit mainile de la loc ca sa sting incendierea unei bucati de padure de STEJARI si GORUNI de peste 100 de ani.
    Am avut si aceasta experienta, ce furie m-a prins pe nataraii care au dat foc.

  • Atâta timp cât nu exista o legislație bine pusa la punct, or sa fie arsuri peste tot și la vedere. Omul de la tara unde să-și ducă cioatele, paiele, resturile de pe câmp?!?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.