În Pasul Tihuța s-a așternut un strat consistent de zăpadă, dar a nins și la altitudini mai joase, informează Meteo.BN, care a postat mai multe imagini de iarnă din județ. Un nou episod hibernal ne așteaptă în curând.
”Informarea meteo emisă încă de vineri dimineață s-a concretizat azi-noapte, când a nins în toată zona montană şi submontană din județ.
Unele probleme au fost în Pasul Tihuța, unde zāpada s-a aşternut generos, însă s-a intervenit şi se intervine cu utilaje de deszăpezire.
Limita altitudinală a ninsorilor a coborât spre 650-700 m., astfel de aici în sus, peisajul a devenit hibernal.
La altitudini de peste 1200 de metri este viscol în toată regula, stratul de zăpadā depăşind şi 40 cm.
Vremea se mai îmbunează, astfel mâine t° vor fi în creştere iar cerul se va mai degaja.
Din datele de acum, se pare ca un nou episod hibernal se prefigureazā pentru week-end-ul viitor dar vedem cum se mai aşează lucrurile pe parcurs”, a transmis Mihai Bălan de la Meteo.BN.
”În Pasul Tihuța s-a instalat iarna! Ninge de aproximativ 10 ore, stratul de zăpadă măsoară deja aproximativ 10 cm. Temperatura este de 0 grade Celsius.
Toţi cei care doresc să se deplaseze în zonă trebuie să aibă maşinile dotate corespunzător anotimpului rece.
În scopul evitării unor evenimente nedorite şi pentru a fi în siguranţă, jandarmii montani transmit turiştilor următoarele recomandări:
- Înainte de a pleca în excursie, informaţi-vă temeinic în legătură cu itinerariul propus (dacă este accesibil, marcat sau dacă prezintă porţiuni periculoase), prognoză meteo, condiţiile climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există;
- Plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului. Nu trebuie să vă lipsească lanterna, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busola/GPS, telefonul mobil;
- Nu riscaţi să plecaţi singuri la drum şi alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup;
- Nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele;
- Folosiţi numai traseele marcate. Urmăriţi marcajele de pe traseu;
- Nu vă abateţi de la traseu şi evitaţi scurtăturile;
- În cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau al înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană. Pe vreme rea (ceaţă, ger, viscol), deplasaţi-vă în grup compact şi nu rămâneţi în urma grupului;
- Nu consumaţi băuturi alcoolice deoarece acestea diminuează capacitatea de efort;
- În cazul apariţiei unei situaţii de dificultate sau de risc la adresa integrităţii, sănătăţii sau a vieţii, puteţi solicita sprijinul jandarmilor montani prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând, pe cât posibil, următoarele:
– datele de identificare ale persoanei care anunţă;
– ce s-a întâmplat;
– câte persoane au nevoie de ajutor;
– unde sunt persoanele aflate în dificultate;
– când s-a produs accidentul”, a transmis Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.
Adaugă comentariu