Actualitate

Str. C.R. Vivu și A. Iancu, cu gropi și denivelări la numai câteva luni de la asfaltare. Turc: Lucrările se vor reface

Două străzi asfaltate în toamna anului trecut, Constantin Romanu Vivu și Avram Iancu, sunt deja pline de denivelări și cu gropi după numai câteva luni de la încheierea lucrărilor, a atras atenția consilierul local USR Nicolae Pavelean care a vrut să știe ce garanție au aceste lucrări și ce va face municipalitatea.

”Aș dori să știu care e garanția pentru lucrările de asfaltare care se fac ăn Bistrița pentru că sunt unele situații, cum ar fi strada C.R. Vivu, asfaltată complet din bordură în bordură în toamna lui 2021, acum în februarie 2022 e plină de denivelări și au apărut și gropile. Aș vrea să știu cum acționează Primăria Bistrița vizavi de firmele care au făcut aceste lucrări de asfaltare”, a întrebat Pavelean în ședința CL.

Primarul Ioan Turc i-a răspuns: ”Acolo unde apar probleme, așa cum s-a menționat, și nu e vorba doar despre stada C.R. Vivu, ci și despre Avram Iancu, lucrările trebuie refăcute integral, adică nu peticite”.

”Nu accept intervenții locale. Pur și simplu lucrarea trebuie refăcută conform. Într-adevăr, am avut o iarnă grea, dar pentru lucrările noi aceasta nu poate fi o justificare. Cine a realizat lucrarea va suporta din propriul buzunar. Societatea sau societățile care au realizat lucrarea vor fi obligate să refacă toate lucrările neconforme”, a spus Ioan Turc.

Lucrările de turnare a mixturii asfaltice pe strada C.R. Vivu s-au executat din 30 iunie până în 1 iulie, iar pe strada Avram Iancu din 6 până în 7 iulie 2021.

14 comentarii

  • Rușine !
    Bătaie de joc pe banii noștri ! Dacă ce s-a asfaltat in toamnă arată așa ce sa mai zicem despre alte străzi făcute mai demult? Astea sunt promisiunile primarului #se poate ?
    Se poate sifonarea banilor publici și cam atât !
    Faceți într-una angajări la primarie și cumpărați clădiri in loc sa faceți ceva folositor pentru orașul ăsta …

  • Bine că vă plimbați în mașini scumpe , faceți angajări la primărie pe bandă rulantă , dați mese calde la romi și cumpărați buzi de lux. Cam astea vă sunt realizările! Iar noi muritorii de rând nu câștigăm cât să ne plătim dările și facturile . Rușine să vă fie !

  • Nu este un caz singular ci mai degraba un obicei. Strada Valea Ghinzii e asfaltata in bataie de joc, Str. Tudor Vladimirescu, Str. Eroilor inclusiv pista de biciclete sunt asfaltate in bataie de joc. Va veni vremea cand coruptii din Primarie care isi bat joc de banul public vor plati scump. Asta se intampla de ani de zile. In aceste conditii de ce mai sunt acceptate la licitatii aceleasi firme care lucreaza cu cele mai ieiftine materii prime si cu necalificati in timp ce patronii isi cumpara elicoptere!?

  • Astea sunt firme care aduc bani la partide. Lucrări de mântuială.Din ce in ce mai rău. Constructorul să refacă asfaltul pe banii lui. Trebuie să luăm odată atitudine. Bătaie de joc pe banul public.

  • Da-le naibi de gropi , pe trotuare nu sunt gropi.

    Turcule, baga niste cultura , un concert ceva , acolo viata , baga-l pe saracu ala de „Smiley” dai vreo 30-40 de mii de euro sa vina sa cante vreo 20 de minute si pe Delia cu vreo 50-60 de mi.
    Bistritenii se caca in fundu curtii , ce conditii europene l trebe , au in Spania la capsuni .

    Baga cultura !!!!

  • Suntem în anul 2022 și tot nu suntem în stare să facem o rețeta de asfalt care sa reziste mai mult de un an, e deja ridicol.
    Firmele de casa trebuie să aibă de lucru în fiecare an, că altfel ce ar face toți insolvenții care in privat nu produc un leu…))

  • Nu știu cum să spun dar ne-am ales cu cel mai cretin primar posibil care o ține din prostie în prostie a început din plin când și-a construit pe ascuns wc-ul a continuat cu un lung șir de tâmpeni : pasaje, gropi și distrugeri de străzi, patinoar sintetic, troleibuze, scumpiri nejustificate la apă și gunoi ….. iar acum cu romi.
    Cu ce au greșit Bistrițeni de sau pricopsit cu un așa tâmpit.

  • Sunt convins ca se vor reface lucrarile pe strazi,dar asa cum stiu ca azi este joi, 24 februarie 2022 stiu ca vor plati tot cei care platesc statului adica noi contribuabilii. ALOOOOOOO Curtea de Conturi nu dormiti pe banii nostrii.

    • Pai nu vine St Bănică cu Veta și chiuveta.
      Vedeți că este concert, dacă aveți invitație o vedeți pe Veta
      Bani, bani, bani.
      Nu este important cat ea un director salariul ci câți sunt, șefi serviciu etc.
      Iar cei care muncesc plătiți cu 3500-4500 lei cu studii și vechime iar acești șefi nu fac nimic decât ling in c..r și dau ordine.
      Alooo, organigrama, primărieeee.

  • Drumul Romuli, Dealul Stefanitei este mai îngust cu un m , se vede asfaltul vechi, paste așa știe Dimex îl să facă lucrari?
    Rușine numai la furat va este capul.

  • Bă fraiere unde a turnat Mis și s-a stricat în 3 luni???? Pe CR VIVU ȘI AVRAM IANCU A FOST FRASINUL informează-te și pe urmă vorbește idiotule

  • Imaginati-va ca in loc sa reasfaltam acum faceam parcuri frumoase de plimbare, zona agrement pe Lac, faceam trasee tematice in zona, asfaltam alte strazi si faceam si un trotuar pe str Lucian Blaga.
    Dar nu, reasfaltam.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.