Sănătate

Structurile cerebrale determină orientările politice

Structurile cerebrale determină orientările politice ale oamenilor, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici, publicat în Statele Unite ale Americii.

Astfel, cei care își spun progresiști au tendința de a avea un cortex cingular anterior parte frontală a cortexului, ale cărui fibre lansează semnale neuronale între cele două emisfere cerebrale – mai dezvoltat decât persoanele care se consideră conservatoare, au declarat autorii acestui studiu publicat în revista Current Biology, potrivit Mediafax.

Aceste diferențe structurale corespund faptului că progresiștii posedă facilități mai mari pentru a administra informațiile contradictorii, iar conservatorii sunt mai bine înzestrați pentru a percepe o amenințare, precizează autorii studiului.

„Cercetările precedente au relevat faptul că anumite trăsături psihologice particulare predispun un individ către anumite orientări politice”, a spus Ryota Kanai, de la University College London, unul dintre autori.

„Studiul nostru stabilește de acum înainte o legătură între aceste trăsături și structurile specifice ale creierului”, a adăugat el.

Cercetătorii s-au bazat și pe multe alte studii din domeniul psihologiei care arată că persoanele conservatoare sunt mai sensibile în fața amenințărilor, a stării de anxietate și a stării de incertitudine, în timp ce persoanele progresiste au tendința de a fi mai deschise în fața experiențelor noi.

Ryota Kanai și echipa sa au crezut că astfel de diferențe fundamentale ale personalității ar trebui să se reflecte și la nivel fiziologic, în creier. Este exact ceea ce au și constatat.

„Este posibil ca structurile cerebrale să nu rămână fixe toată viața, însă ele pot fi modelate în timp de propriile noastre experiențe de viață”, a declarat Ryota Kanai. „Și, natural, este binecunoscut faptul că anumite persoane își schimbă opiniile de-a lungul vieții”.

Ryota Kanai a declarat că rezultatele acestui studiu nu trebuie extrapolate din cauza numeroaselor incertitudini care planează asupra corelațiilor observate în legătură cu caracteristicile fiziologice ale zonelor cerebrale examinate.

„Este foarte improbabil ca orientarea politică să fie codată în aceste regiuni cerebrale”, a declarat el.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.