Primarul Ovidiu Creţu a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă este posibil ca angajjaţii Primăriei Bistriţa să nu mai ocupe cu orele locurile de parcare din zona centrală, aşa cum mai mulţi cititori ai Timp Online ne-au sesizat.
„Atât timp cât parcarea în zona aceasta este gratuită, greu se vor găsi locuri de parcare. E adevărat că suntem sufocaţi de maşini, Bistriţa mai mult decât alte oraşe. Am creat o parcare pe Lupeni, de circa 60 de locuri. Cei care vor să găsească locuri de parcare acolo pot găsi unul singur. O să discutăm cu Sindicatul Funcţionarilor din Primărie – fiindcă şi funcţionarii sunt cetăţeni ai Bistriţei şi au aceleaşi drepturi ca şi alţi cetăţeni – să îşi parcheze maşinile în zona respectivă. Nu ştiu dacă asta va rezolva chestiunea locurilor de parcare, însă intenţionăm să introducem taxă în zona centrală şi atunci, cu siguranţă, lucrurile se vor rezolva. Trebuie să găsim şi modalitatea legală de a introduce această taxă”, a răspuns edilul.
Şoferii care au treabă la Primăria Bistriţa se plâng că, începând de la ora 7.00 şi până la 16.00, în zilele lucrătoare nu e chip să găsească vreun loc de parcare în Piaţa Centrală întrucât toate sunt ocupate de maşinile angajaţilor municipalităţii. Sunt atât de multe maşini încât unii funcţionari uită de regulile de circulaţie şi îşi lasă autoturismele pe zona în care e interzisă parcarea. În tot acest timp, noua parcare amenajată de administraţia locală pe strada Lupeni e mai mult goală. Şi nici nu e de mirare. Şoferii străini nu prea au multe şanse să o găsească în lipsa unor indicatoare care întârzie să apară. În schimb, angajaţii Primăriei Bistriţa ar putea foarte bine să-şi lase autoturismele în respectiva parcare aflată la doi paşi de instituţia unde lucrează şi să nu mai abuzeze de domeniul public ca şi cum le-ar aparaţine doar lor.
Adaugă comentariu